Marea Britanie: Sentință exemplară pentru o femeie care a mințit că ar fi fost violată și traficată de bărbați de origine asiatică / Acuzațiile tinerei au ruinat viețile a trei bărbați și au provocat mișcări de protest rasiste
Un judecător de la Curtea Coroanei de la Preston (nord-vestul Angliei) a condamnat-o pe Eleanor Williams în vârstă de 22 de ani la opt ani și jumătate de închisoare pentru denaturarea justiției, după ce fusese găsită vinovată de un juriu compus din 12 cetățeni.
Williams, originară din Barrow (nord vestul Angliei) a acuzat trei bărbați de viol și toți trei, a fost informată instanța și juriul, au încercat să se sinucidă din cauza acuzațiilor false care le-au transformat viața în “iadul pe pământ”.
Unul dinte acești trei bărbați – Jordan Trengove, acuzat de Williams că ar fi amenințat-o cu un cuțit și ar fi violat-o – a petrecut 73 de zile în arest preventiv și a fost ținta unor atacuri, pe zidul casei sale fiind vopsit cuvântul “Violator”.
Omul de afaceri Mohammed Ramzan, de origine etnică pakistaneză, a fost acuzat de Williams că ar fi manipulat-o în scop de exploatare sexuală de la vârsta de 12 ani fiind apoi obligată să se prostitueze la Amsterdam. Ramzan a primit nenumărate amenințări cu moartea pe rețelele sociale.
Oliver Gardner a declarat că o întâlnire întâmplătoare cu Williams în Preston, într-o seară, l-a făcut să fie acuzat de a fi un violator care a traficat-o și a vândut-o la doi bărbați asiatici. Ca urmare a acuzațiilor, el a fost internat în baza Legii privind sănătatea mintală.
Poliția a investigat acuzațiile în 2020 și a ajuns la concluzia că toate erau inventate, iar rănile pe fața lui Williams fuseseră cauzate de ea însăși cu un ciocan.
Pronunțând sentința, judecătorul Robert Altham, a declarat că Williams a întâmpinat dificultăți încă din copilărie și a avut un istoric de automutilare. Cu toate acestea, el a spus că acuzațiile ei au fost de cea mai mare gravitate și că a fost îngrijorător faptul că nu a existat „niciun semn semnificativ de remușcare” și „nicio explicație privind motivul pentru care acuzatul ar fi comis aceste infracțiuni”. Descriind afirmațiile ei ca fiind „o ficțiune completă”, el a spus: „Până când inculpata nu va alege să spună de ce a spus aceste minciuni, nu vom ști. Ea a făcut eforturi extraordinare pentru a crea acuzații false, inclusiv pentru a-și provoca singură răni semnificative”.
După ce a fost găsită vinovată, Williams a spus curții că “a comis greșeli”, dar a refuzat să-și accepte vinovăția. Mama ei a declarat la Sky News că fiica ei a vrut să atragă atenția asupra ei ca un gest disperat.
Dar acuzațiile lui Williams au avut repercusiuni mult mai grave: la Barrow comunitatea de origine asiatică a fost ținta unor amenințări, acolo fiind prezent la un miting și fondatorul organizației de extrema dreaptă Liga Apărării Engleze, Tommy Robinson, care a sprijinit campania “Dreptate pentru Ellie”, lansată în mai 2020.
Implicațiile cazului Eleanor Williams sunt însă mult mai profunde. Minciunile acestei tinere femei și dezastrul provocat de ele ar putea descuraja victime reale ale “grooming”-ului, manipularea unor fete tinere, de cele mai multe ori minore, în scopuri de exploatare sexuală să alerteze poliția de teamă că nu vor fi crezute.
Cu atât mai mult că problema unor bande de bărbați care practică grooming-ul în orașe din nordul sau centrul Angliei, ca Birmingham, Manchester, Derby, Rotherham și altele este reală. Dar un raport al ministerului de interne de la Londra din decembrie 2020 a ajuns la concluzia că de cele mai multe ori aceste bande sunt formate din bărbați albi și nu de origine asiatică. Poliția și autoritățile locale au fost acuzate uneori că se tem să acționeze din timp de teama de a nu fi acuzați de rasism.
Sentința pronunțată marți trimite însă un semnal foarte clar tuturor acelora care lansează acuzații de natură penală false: ele constituie deturnarea cursului justiției și se pedepsesc foarte aspru.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii