G4Media.ro

Marea Britanie și UE, pe punctul de a rezolva disputa privind Irlanda…

Marea Britanie și UE, pe punctul de a rezolva disputa privind Irlanda de Nord

Marea Britanie și Uniunea Europeană au convenit liniile generale ale unui acord pentru soluționarea disputei privind protocolul nord-irlandez, relatează marți The Times, citat de boursorama.com.

Potrivit ziarului, Bruxelles și Londra au convenit asupra unui plan care ar pune capăt controalelor sistematice asupra produselor care sosesc în Irlanda de Nord.

De asemenea, executivul UE a fost de acord ca Curtea Europeană de Justiție (CEJ) să poată fi solicitată să judece cazuri din Irlanda de Nord doar dacă instanțele locale solicită acest lucru, potrivit The Times.

Cu toate acestea, o sursă din cadrul guvernului britanic a declarat pentru Reuters că nu s-a ajuns la un acord și că negocierile continuă.

Un purtător de cuvânt al guvernului a declarat că prioritatea Londrei este de a proteja acordul de pace din Vinerea Mare și stabilitatea în Irlanda de Nord, precum și piața internă britanică.

„În prezent purtăm discuții intense cu UE pentru a rezolva aceste probleme”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Recent, s-au înregistrat progrese în discuțiile dintre Londra, Bruxelles, Belfast și Dublin cu privire la normele care reglementează comerțul post-Brexit cu Irlanda de Nord.

Un oficial britanic de rang înalt, citat de ziar sub rezerva anonimatului, a declarat că au fost convenite liniile generale ale unui acord și că acum depinde de premierul britanic Rishi Sunak să semneze planul.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. se rezolva in favoarea englezilor adica UE a luat iar teapa

    • Știm că goonoaiele rusești aveau interes să profite de acest conflict. Rezolvarea lui este o flegmă pe fata lui Putin si Lavrov! 😏
      Este bine că Rusia unește lumea libera!

    • Probabil ai uitat cine a eliberat ceea ce avea sa devina mai apoi UE in loc de Al Treilea Reich.