Marea Mediterană a pierdut 70% din apă în urmă cu 5,5 milioane de ani, arată un studiu

Marea Mediterană a pierdut 70% din apă în urmă cu 5,5 milioane de ani, un episod spectaculos de secare provocat de o perioadă de închidere a strâmtorii Gibraltar, conform unui studiu publicat luni, transmite agenția AFP, citată de Agerpres.

Pasajul maritim îngust, care separă Spania de Maroc, joacă un rol esenţial în acest ecosistem.

Fluviile care alimentează Mediterana cu apă dulce sunt, de fapt, prea puţine ca număr pentru a compensa evaporarea apei marine. Acest dezechilibru este contrabalansat de schimbul de apă dintre această mare şi Oceanul Atlantic prin strâmtoare. La suprafaţă, apa din Oceanul Atlantic pătrunde în Mediterana; la adâncime, apa din Mediterana – mai sărată – pătrunde în ocean.

Dacă acest pasaj ar fi blocat astăzi, ar provoca o scădere a nivelului mării „de aproximativ 0,5 metri pe an”, au notat autorii studiului publicat în Nature Communications.

Acest lucru s-a întâmplat în urmă cu între 5,97 şi 5,33 milioane de ani î.e.n., la sfârşitul miocenului.

Blocarea strâmtorii, cauzată în special de mişcările plăcilor tectonice, a limitat schimburile de apă între Marea Mediterană şi Oceanul Atlantic, ceea ce a dus la o concentrare a sărurilor în mare.

Acest episod, numit Criza messiniană, cu referire la oraşul italian Messina, a lăsat urme vizibile – solul Mediteranei este acoperit cu un strat de sare care are o „grosime de până la 2-3 km” şi totalizează un milion de kilometri cubi, după cum a explicat pentru AFP Giovanni Aloisi, cercetător în cadrul Centrului Naţional Francez de Cercetări Ştiinţifice şi geochimist la Institutul de Fizică a Globului din Paris.

Însă, amploarea scăderii nivelului mării în timpul acestei crize a reprezentat până acum un subiect de dezbatere. „Anumite ipoteze susţineau că nivelul Mediteranei, practic, nu a scăzut, altele că marea aproape s-a golit”, a subliniat Aloisi, care a condus studiul.

Pod terestru

Cu ajutorul analizei izotopilor de clor conţinuţi în sărurile extrase din fundul Mediteranei s-a ajuns la concluzia că acest episod s-a desfăşurat, de fapt, în două etape. Într-o primă fază, de aproximativ 35.000 de ani, Mediterana a fost „plină cu apă, ca acum”, însă îngustarea strâmtorii Gibraltar „a făcut puţin mai dificilă ieşirea apei sărate spre Atlantic”, provocând o acumulare de săruri în partea sa estică şi determinând o creştere a concentraţiei de sare, a spus cercetătorul.

A doua fază a fost mult mai scurtă – în jur de 10.000 de ani. Strâmtoarea a fost „închisă complet”, Marea Mediterană fiind „separată” de Atlantic, iar schimburile de apă cu oceanul fiind întrerupte, a continuat el. Sărurile s-au acumulat apoi peste tot, iar marea a secat.

Nivelul apei a scăzut cu 1,7 până la 2,1 km în partea estică şi cu aproximativ 850 de metri în partea vestică. În total, bazinul mediteranean a pierdut 70% din volumul său de apă. Asta până când strâmtoarea Gibraltar s-a redeschis, iar marea s-a umplut din nou.

Această secare a avut consecinţe spectaculoase asupra peisajului şi biodiversităţii din Marea Mediterană, unde trăiau peşti şi cetacee. „Doar microorganismele pot trăi la astfel de niveluri de salinitate”, a notat Aloisi.

În partea vestică, scăderea nivelului mării ar fi dus la formarea unui pod terestru care lega Africa de Europa. Acest lucru ar fi permis „colonizarea Balearelor de către mamifere” de pe continent – capre, rozătoare şi iepuri -, după cum arată studiile anterioare, a adăugat cercetătorul.

Scăderea nivelului mării ar fi modificat, totodată, circulaţia atmosferică peste bazinul mediteranean.

În plus, a crescut activitatea vulcanică în regiune. Cercetătorul a explicat că „70% din volumul Mediteranei reprezintă o masă enormă de apă, care exercită presiune asupra litosferei”, scoarţa exterioară a Pământului. Când această presiune este atenuată prin scăderea nivelului mării, este favorizată formarea magmei şi migrarea acesteia la suprafaţă, ceea ce creşte riscul de erupţii.