G4Media.ro

Marea Neagră, inclusă în noua strategie UE pentru instalarea de turbine eoliene…

Foto: Wikimedia Commons – Ein Dahmer

Marea Neagră, inclusă în noua strategie UE pentru instalarea de turbine eoliene în largul coastelor

Comisia Europeană a lansat astăzi o nouă strategie e UE privind energia din surse regenerabile offshore, care prevede sprijin pentru creșterea de cinci ori a capacității eoliene offshore a Europei până în 2030. Marea Neagră se numără printre mările la care noua strategie UE face referire.

Documentul oficial al Comisiei Europene arată că Marea Neagră are un bun potențial natural pentru turbinele eoliene (atât cele fixate, cât și plutitoare) și pentru a capta energia valurilor.

Pentru atingerea obiectivelor propuse, Comisia estimează că vor fi necesare investiții de aproape 800 de miliarde de euro de acum până în 2050. Pentru a contribui la generarea și mobilizarea acestor investiții, Comisia Europeană încurajează statele membre să utilizeze Mecanismul de redresare și reziliență și să colaboreze cu Banca Europeană de Investiții și cu alte instituții financiare pentru a sprijini investițiile în energia offshore prin intermediul InvestEU. În plus, fondurile Orizont Europa vor fi mobilizate pentru a sprijini cercetarea și dezvoltarea, în special în cazul tehnologiilor mai puțin mature.

De asemenea, Comisia a clarificat astăzi normele pieței energiei electrice într-un document de lucru însoțitor al serviciilor Comisiei și va evalua dacă sunt necesare norme mai specifice, orientate pe domenii.

”Potentialul de dezvoltare a energiei eoliene offshore de la Marea Neagra trebuie valorificat cu inteligenta si calm, in interesul Romaniei. Pe langa recunoasterea importantei din perspectiva UE care deschide oportunitati de finantare si transfer de know how, este nevoie si de realizarea rapida a unui proiect pilot facut cu o semnificativa participare romaneasca si de investitii din fonduri nerambursabile europene pentru intarirea liniilor Transelectrica in Dobrogea. Trebuie ca energia sa poata fi evacuata”, a scris Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei, despre inițiativa UE.

Strategia UE se bazează pe potențialul din toate bazinele maritime ale Europei și pe poziția de lider mondial a întreprinderilor din UE în acest sector.

Comisarul pentru energie, Kadri Simson, a declarat că „Europa este lider mondial în domeniul energiei din surse regenerabile offshore și poate deveni un motor al dezvoltării mondiale în acest sector. Trebuie să ne intensificăm eforturile, valorificând întregul potențial al energiei eoliene offshore și stimulând avansul altor tehnologii, cum ar fi energia valurilor, energia maremotrică și panourile solare flotante. Această strategie stabilește o direcție clară și instituie un cadru stabil, de importanță esențială pentru autoritățile publice, investitorii și dezvoltatorii din acest sector. Trebuie să stimulăm producția internă a UE pentru a ne atinge obiectivele climatice, pentru a răspunde cererii din ce în ce mai mari de energie electrică și pentru a sprijini redresarea economiei în urma pandemiei de COVID.”

Strategia privind energia din surse regenerabile offshore stabilește obiective în ceea ce privește instalarea de turbine eoliene offshore (atât turbine fixate pe fundul mării, cât și flotante).

Foto: Wikimedia Commons – Ein Dahmer

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii

  1. Cred că se zgârie pe ochi postacii de aici. La groapa de gunoi a lumii cu voi!

  2. Strategia (sau poate doar rezumatul dat aici) are un aer cam optimist.
    Climatul Marii Negre e mult mai „afurisit” decât altele (ex. Mediterana), ceea ce face ca durabilitatea unor echipamente plutitoare sa fie foarte mica.

  3. trebuie avuta in vedere apropierea de delta dunarii si traseele de migrate a milioane de pasari, mult mai multe decay in zona marii nordului!