Marele Indiferent

Președintele Klaus Iohannis și-a petrecut din nou câteva ore bune pe terenul de golf la Pianu de Jos, înainte de a porni spre București. Acum două săptămâni, chiar în ziua în care România comemora șase ani de la tragedia Colectiv, președintele a găsit nimerit să se relaxeze tot acolo, la clubul de golf administrat de bunul său amic Werner Keul. De el îl leagă ceva mai mult decât o prietenie. Șeful statului i-a închiriat una dintre casele sale din Sibiu, unde își are sediul firma WK Group SRL, al cărei unic acționar și administrator este Werner Keul.

De ce ne-ar interesa ce face șeful statului cu timpul său liber? Ce relevanță are dacă joacă șah sau golf, dacă se duce sau nu la slujba de duminică, dacă taie trandafiri în grădină sau merge în excursie pe munte? În primul rând, președintele nu este cetățean de rând, iar noțiunea de viață privată, în cazul politicienilor, se restrânge considerabil. Aproape tot ce face șeful statului este de interes public, iar modul în care se relaxează președintele poate fi adecvat sau nu, în funcție de circumstanțe.

Prin forța exemplului, un președinte poate influența societatea inclusiv prin gesturile simbolice făcute în timpul liber. De pildă, atunci când vrea să încurajeze mișcarea în aer liber, se plimbă cu bicicleta prin oraș. Dacă vrea să promoveze turismul intern, pozează pe vârful muntelui sau de pe pârtiile de schi, participă la diverse festivaluri, în fine, aproape orice gest public sau privat șeful statului poate însemna ceva pentru societatea pe care o conduce din cea mai înaltă funcție în stat.

Dar când președintele Klaus Iohannis alege să joace golf într-o zi de doliu pentru țara lui, ce transmite el publicului? În ce fel își manifestă compasiunea, solidaritatea cu supraviețuitorii și victimele incendiului în care și-au pierdut viața 64 de oameni?

Atunci când în plină criză politică și sanitară găsește totuși ore bune exclusiv pentru plăcerea lui de a lovi cu crosa în minge, înseamnă că nu mai sunt probleme majore de rezolvat iar președintele dispune de foarte mult timp liber pentru sine, încât își permite decuplarea totală de realitate. În imaginarul public din România, golful este asociat cu un sport elitist, pentru minți odihnite și oameni cu un anumit statut social, care nu mai au griji cotidiene foarte mari.

Își permite președintele României, când spitalele ard unul după altul, când încă mor sute de oameni pe zi din cauza pandemiei, când țara se zbate în criză politică, fără guvern, de peste o lună de zile, să proiecteze imaginea relaxării totale la vârful statului român?

Cu toții ne-am fi așteptat ca președintele să muncească neobosit în această perioadă dificilă, cot la cot cu întreaga clasă politică, pentru a găsi soluții la multiplele crize cu care se confruntă țara. Nici jocul de golf, nici pozele la piramide nu arată un șef de stat împovărat griji și probleme, măcinat de gravitatea momentului istoric.

Dimpotrivă, așa arată mai degrabă un președinte indiferent, pierdut în lumea lui, care își sfidează poporul. Așa se comportă un președinte arogant, ajuns la al doilea mandat: nu mai ascultă de nimeni, fie că e vorba de apropiați, de consilieri sau de propriul partid. Nu par să-l mai atingă nici măcar criticile din presă sau reacțiile tot mai vehemente din societatea civilă.

Marele indiferent, relaxatul suprem. Monarhul ratat, profesorul leneș. Veți găsi în folclor zeci și zeci de sintagme similare care descriu un tip comod, mai mereu inadecvat și depășit, un politician de provincie mult prea mic pentru o funcție atât de mare. Ce poate fi mai nepotrivit, mai ridicol și mai stupid ca, după un prim mandat de luptă continuă cu PSD să sfârșești prin a aduce cu mâna ta PSD la putere, deși aveai toată puterea, guvernul tău și parlamentul tău?

S-ar putea însă ca nouă să ne pese mai mult decât președintelui de funcția prezidențială, pe care a golit-o singur de sens prin atitudinea sa de președinte pasiv, neimplicat și autosuficient. Indiferența este trăsătura definitorie a celor 7 ani de mandat la Cotroceni, la capătul cărora nu a rezultat nimic notabil. România a trecut dintr-o extremă în alta, de la Traian Băsescu, un președinte-jucător, care a provocat mereu limitele Constituției, la un președinte-jucător de golf.

Există cuvinte mai potrivite pentru a descrie lipsa de implicare, de empatie și de sensibilitate a politicianului foarte mulțumit că e contemporan cu sine însuși, dar din respect pentru funcția prezidențială nu se cuvine să-i spunem altfel Marelui Indiferent.