Marele plan al lui Trump: după tarife, acordul de la Mar-a-Lago pentru a construi o nouă ordine comercială și financiară globală – Presa italiană

Analiză Il Fatto Quotidiano, citată de Rador:

O nouă ordine comercială (și financiară) globală. Acesta ar fi obiectivul real din spatele anunțului lui Donald Trump privind noile taxe împotriva partenerilor comerciali. Planul este orice altceva decât secret. Economistul Stephen Miran l-a expus în detaliu în noiembrie anul trecut, când încă lucra pentru compania de investiții Hudson Bay Capital, într-o lucrare cu un titlu fără echivoc: A User’s Guide to Restructuring the Global Trading System.

La scurt timp după aceea, președintele SUA i-a cerut lui Miran, în vârstă de 41 de ani, să-i conducă Consiliul Consilierilor Economici. Ceea ce, potrivit multor observatori, ar putea face din acel eseu, nu lipsit de erori și contradicții, schița marelui plan al Casei Albe de relansare a industriei americane. Merită citit pentru a înțelege care ar putea fi următoarele mișcări ale Washingtonului.

Ar putea începe prin semnarea unui acord internațional care vizează reducerea valorii dolarului, care, în opinia lui Miran este supraevaluat în detrimentul competitivității produselor americane, și ar continua cu prelungirea duratei de viață a datoriei publice americane pentru a-i stabiliza ratele în detrimentul deținătorilor străini. Care – și aici se închide cercul – vor fi convinşi cu „bastonul taxelor și cu „morcovul apărării”, adică cu amenințarea de a fi lipsiţi de umbrela de protecție oferită până acum de Washington.

Miran, doctor la Harvard și fost consilier al Departamentului de Trezorerie în timpul primului mandat al lui Trump, a intrat în atenția lumii politice în august anul trecut pentru un document (paper) semnat împreună cu Nouriel Roubini, în care o acuza pe secretarul de-atunci al Trezoreriei, Janet Yellen, că a manipulat în scopuri politice emiterea de titluri de datorie publică (ar fi favorizat îndatorarea pe termen scurt pentru a menține randamentele scăzute și a dopa economia, favorizând realegerea lui Joe Biden). O teză foarte apreciată de republicani.

Cu o săptămână înainte de alegerile prezidențiale, economistul a conceput Ghidul, un îndreptar pentru magnatul care intenționează să „facă America din nou măreaţă”. Miran scrie că foarte probabil cel de-al doilea mandat al lui Trump „va fi chiar mai hotărât decât primul în reconfigurarea sistemului comercial și financiar internațional” și că tocmai din acest motiv a dorit să alcătuiască „un meniu de instrumente de policy” care să-i permită să-și atingă obiectivele de revitalizare a producției și creșterea competitivității SUA.

Pentru Miran, rădăcina „profundei nemulțumiri față de ordinea economică predominantă” se află în supraevaluarea dolarului, care face ca exporturile SUA să fie mai scumpe și, prin urmare, mai puțin competitive, impunând un „handicap” producției americane și provocând pierderea locurilor de muncă.

Economistul consideră că dolarul ar fi supraevaluat din cauza acumulării de rezerve în dolari și obligațiuni guvernamentale SUA de către țările terțe în căutarea unui refugiu sigur. Pe scurt, ar exista o cerere în exces de dolari care cerere ajunge să determine un deficit comercial, în condițiile în care balanța de plăți (exporturile minus importurile) tinde întotdeauna să se stabilizeze pentru a egaliza fluxurile de capital care intră în țară.

Washingtonul ar sprijini efectiv pe umerii săi creșterea globală, în beneficiul partenerilor săi și în detrimentul propriei economii. O explicație prea simplistă, a subliniat laureatul Premiului Nobel Paul Krugman, în condițiile în care până la sfârșitul anilor șaptezeci – în ciuda faptului că rolul dolarului ca monedă de rezervă era identic – țara a înregistrat excedente comerciale persistente.

După ce a pus diagnosticul, economistul prescrie şi un amestec de remedii. Pentru a realiza sloganul „Maga” trebuie să plecăm de la taxe vamale. Fie că acestea sunt reciproce, așa cum a anunțat Casa Albă, diferențiate în trei benzi (verde, galben și roșu) în funcție de politicile comerciale și monetare și de aderarea la „valorile” americane, așa cum susține Bessent, fie sunt ridicate la acel 20% pe care Miran îl indică drept nivelul „optim”, citând un studiu ai cărui autori au subliniat însă că o astfel de mișcare ar declanșa un război comercial cu consecințe teribile.

Acest lucru ar permite o colectarea a veniturilor în afara granițelor naționale, cu scopul de a refinanța reducerile de taxe din Tax Cuts and Jobs Act, și ar trebui să determine companiile să meargă să producă în SUA. Puțin contează dacă cele două obiective sunt în conflict clar unul cu celălalt (cu cât mai multe fabrici se transferă în Statele Unite, cu atât mai puține venituri vor ajunge la statul federal). În plus, taxele sunt o pârghie de folosit și în negocierile privind politica valutară care, potrivit lui Miran, trebuie condusă în paralel.

Cele două căi sunt necesare deoarece, lovirea importurilor tinde să crească prețurile în detrimentul consumatorilor americani și să consolideze și mai mult moneda națională. Un rezultat opus celui dorit de îndreptarul lui Miran.

Și aşa s-a născut ideea de a-i convoca la Mar-a-Lago, reședința din Palm Beach a magnatului, pe liderii marilor ţări, „îmblânziţi” în prealabil cu taxe punitive, pentru semnarea unui nou acord major asupra cursurilor de schimb după modelul celui semnat la hotelul Plaza din New York de SUA, Franța, Germania, Japonia și Marea Britanie în 1985. Şi astfel partenerii ar fi convinşi, în schimul unei reduceri a taxelor celor care aderă la „umbrela defensivă” americană, să implementeze acțiuni coordonate – vânzându-şi rezervele– pentru a reduce valoarea dolarului.

Creșterea ratelor dobânzilor, dăunătoare pentru Washington a cărui datorie este de așteptat să crească până în 2055 de la actualul 100% la 156% din PIB, ar fi amortizată prin punerea în plată a țărilor care finanțează acea datorie. Ideea este să li se ceară sau să li se impună să schimbe titlurile de Trezorerie pe termen scurt pe care le au în portofoliu cu obligațiuni pe termen foarte lung, chiar și cu century bonds, cu randamente reduse.

O „abordare multilaterală”, așa cum o definește Miran, bazată în realitate pe intimidare. Alternativa unilaterală pare și mai puțin probabilă: printre propuneri se numără activarea international emergency economic powers act pentru a impune o taxă de utilizare statelor care dețin obligațiuni de trezorerie americane (cu justificarea că „sunt o povară pentru exporturi”) sau folosirea Fondului de Stabilizare a Schimbului pentru a cumpăra valută și a-i umfla valoarea.

Acum, Miran însuși recunoaște că mișcările pe care le recomandă s-ar putea anula reciproc: de exemplu, dacă compensarea valutară ar funcționa, taxele ar înceta să afecteze fluxurile comerciale, făcând ca importurile să fie şi mai scumpe. Legătura explicită cu furnizarea de „servicii de apărare” ridică apoi câteva îndoieli, care în lucrare sunt reduse la tăcere argumentând că, dacă Europa nu se adaptează și decide să meargă pe calea unei creșteri dramatice a cheltuielilor sale militare, nu va fi o problemă, dimpotrivă: „SUA se vor putea concentra mai mult pe China, care este o amenințare mai gravă decât Rusia”.

Analiştii şi băncile de investiţii, de la JP Morgan la ABN Amro, consideră că este complet improbabil ca acordul de la Mar-a-Lago să se materializeze. Și se așteaptă ca primul pas al planului, adică taxele, să aducă inflație și un impact negativ asupra creșterii.

Articol de Chiara Brusini / Traducerea Rador: Cătălina Păunel