Mari probleme în Justiție. Situația s-a agravat. O temă esențială pentru societatea românească despre care nu mai discută nimeni

O temă esențială pentru societatea românească, mersul Justiției, a fost evacuată complet în ultimii ani din spațiul public. Nici politicienii, nici presa mainstream nu mai pun în discuție modul în care funcționează sistemul judiciar, deși problemele încep să se acumuleze. Justiția ar trebui să fie temă importantă în dezbaterea pentru prezidențiale, dar nu este.

Sistemul pare să se fi întors cu mulți ani în urmă, în ciuda notelor bune acordate politic de către Comisia Europeană în rapoartele sale pe tema statului de drept.

De unde acum câțiva ani se ieșea în stradă pentru Justiție, acum nu doar că s-a instalat o apatie generală, dar vocile critice au fost eliminate pe rând din sistem sau reduse complet la tăcere.

De pildă, dosarul Pantelimon, în care doi medici au fost acuzați de crimă cu premeditare, a picat cu totul în instanță. Judecătorul de la Curtea de Apel a desființat pur și simplu rechizitoriul procurorilor, din care n-a mai rămas mare lucru. Vedeți undeva vreo dezbatere serioasă despre această situație revoltătoare? Oripilează pe cineva amatorismul procurorului?

A devenit însă simptomatic ca, în lipsa marilor cazuri de corupție sau de crimă organizată, procurorii să se arunce pe cazuri aparent senzaționale, dar insuficient probate și documentate pentru a rezista în sala de judecată.

Anticorupției dure de anii trecuți i-a luat locul spectacolul faptelor diverse și al dosarelor umflate cu pompa mediatică.

Presa, la rândul ei, în absența numelor mari și a dosarelor grele, se mulțumește cu orice are potențial de a ridica audiența: prezumtivi medici asasini, prădători sexuali din universități, afaceri încurcate cu spioni, crime oribile la malul mării, fapte diverse. Nu mai revine nimeni după ce dosarul umflat cu pompa se dovedește, uneori, un mare fiasco. Procurorii se fac că lucrează, presa se preface că stă de pază, dar de marile cazuri de corupție nu se atinge totuși nimeni, nici procurori, nici presă. Sunt câteva care stau la dospit, dar niciun procuror nu are curajul să le miște. Marile dosare nu se mai deschid, ci se închid pe rând.

Cea mai mare problemă identificată în acest moment de mai mulți specialiști din sistem cu care am stat de vorbă este popularea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu judecători apropiați de una dintre cele mai influente grupări din justiție, conduse de Lia Savonea, fostă șefă a Curții de Apel București, fostă șefă CSM, în prezent judecătoare la Înalta Curte. Popularea a început în perioada în care Savonea conducea CSM. Modalitatea de selecție (un interviu la secție) a permis grupării care a dominat secția de judecători realizarea unei selecții stricte, de care au trecut doar fidelii.

De ce este atât de importantă Înalta Curte? Aici se judecă marile dosare, aici se stabilește practica judiciară din dosarele penale, aici se judecă recursul în interesul legii și se dau direcțiile mari, aici se pronunță hotărârile de dezlegare a unor chestiuni de drept. În treacăt fie spus, tot Înalta Curte desemnează, prin tragere la sorți, membrii Biroului Electoral Central, care supraveghează bunul mers al alegerilor.

Azi este condusă de judecătoarea Corina Corbu, însă mandatul ei expiră în septembrie anul viitor. Judecătorul care se pregătește să preia frâiele este Lia Savonea, din categoria magistraților anti-reformă. Savonea are în acest moment toate șansele să ajungă șefa Înaltei Curți. După modificarea legilor justiției, atributul numirii președintelui de la Înalta Curte a fost luat de la președintele României și mutat la secția de judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Acolo, Savonea și-a păstrat o influență semnificativă. CSM este condus în prezent de Denisa Stănișor, care trece drept o apropiată a Liei Savonea.

Puterea judecătorilor de la Înalta Curte este semnificativă. Practica impusă de deciziile pronunțate de ei conduce la unificarea practicii parchetelor, care vor fi obligate să își adapteze soluțiile. Un exemplu de soluție care a dus la distrugerea unor dosare penale, în special de la DNA, a fost cea care a stabilit că investigatorii și colaboratorii poliției au nevoie de mandat de la instanță pentru a efectua înregistrări audio-video. Din cauza acestei decizii, probele din mai multe dosare DNA au fost înlăturate, acuzațiile procurorilor nu se mai susțin. Cazul Buzatu este doar un exemplu.

Mai nou, instanțele au început să anuleze probe și din dosarele de crimă organizată ale DIICOT. La acest moment, de exemplu, s-a creat o practică neunitară între instanțele din țară și Curtea de Apel București. Unii judecători rețin ca valabile probele dacă a existat un mandat specific pentru investigator și colaborator (chiar dacă mandatul nu menționează utilizarea tehnicilor de înregistrare), în timp ce alți judecători anulează probele dacă mandatul nu menționa expres utilizarea tehnicii de înregistrare.

Singurul mod de a pune capăt acestui haos, care creează o breșă largă de scăpare pentru infractori periculoși, este ca procurorul general să sesizeze cât mai rapid Înalta Curte cu un recurs în interesul legii.

Iată o temă pentru actualii candidați la președinție: vor schimba sau nu sistemul de numire al președintelui Înaltei Curți? Dacă vor păstra sistemul actual, șansele ca un magistrat anti-reformist să conducă peste un an cea mai importantă instanță din România sunt extrem de mari. Pot evita desăvârșirea contra-reformei în justiție mutând atributul numirii șefei Înaltei Curți înapoi la șeful statului, cu precizarea că propunerea poate fi formulată mai departe de CSM, dar măcar mai există un filtru pentru a evita propulsarea unor magistrați vădit anti-reformiști la Instanța Supremă, cheia de boltă a întregului sistem judiciar.

Revenind la parchetele care subperformează, cu excepția DNA, unde încă se mai fac dosare, dar cele mari stau și acolo în așteptare, și aici viitorul președinte ar putea seta o agendă reformistă. Care vor fi prioritățile parchetelor: combaterea corupției la nivel înalt? Combaterea marilor rețele de crimă organizată, interne și transfrontaliere? Lupta cu traficanții de droguri? Spălarea de bani, inclusiv prin criptomonede?

Viitorul ministru al Justiției va trebui să realizeze un audit al parchetelor, la fel cum s-a făcut în 2004, să stabilească indicatori și criterii de performanță, iar în funcție de ele să evalueze activitatea actualei garnituri de conducere de la Parchetul General, DNA și DIICOT.

Concomitent cu evaluarea șefilor marilor parchete, sunt necesare câteva schimbări majore în Poliție. Cel puțin două: eliminarea imixtiunii șefilor din poliție în dosarele penale (sport național) și ridicarea nivelului de profesionalism și integritate în cazul polițiștilor din structurile specializate. Degeaba se reformează parchetele dacă polițiștii, fără de care procurorii nu pot face dosare de calitate, nu se schimbă și ei.

Acestea sunt doar câteva dintre problemele care s-au acutizat, semnalate de specialiști din sistem. Cu siguranță, problemele din Justiție sunt mai multe. De exemplu, oamenii s-au săturat să plătească regește judecători și procurori care nu întorc mare lucru societății, dar au grijă să-și mărească singuri veniturile prin procese intentate statului, pe care tot ei le judecă. Textul de față nu are pretenția unei radiografii complete a Justiției. Am semnalat câteva stegulețe roșii, câteva becuri de alarmă aprinse pe care societatea, din păcate, nu le mai percepe, presa nu le mai expune, iar politicienii nu mai vorbesc despre nevoia reformării Justiției.

Totuși, în toate sondajele, corupția, integritatea, justiția rămân teme de maxim interes pentru societatea românească. Absența dezbaterii pe aceste teme nu le face mai puțin importante, doar amplifică frustrările din societate și o împing către soluții radicale.