G4Media.ro

Marian Munteanu, acuzat de simpatii legionare, contrapune referendumul pentru familie apartenenței la…

Marian Munteanu, acuzat de simpatii legionare, contrapune referendumul pentru familie apartenenței la UE în prime-time la Antena 3. ”Va fi o declaratie de independență”

Marian Munteanu, fostul lider al studenților în 1990 și retras de PNL din cursa pentru Primăria București în 2016 după ce societatea civilă a dezvăluit simpatiile sale legionaroide, a fost invitat de Antena 3 luni seară în prime-time, unde a dezvoltat teza independenței față de UE, plecând de la tema referendumului.

”România e un stat suveran. Aceste chestiuni țin de dreptul suveran al poporului român. Decizia care se va lua la finalul acestei săptămâni este o declarație de independență. Dincolo de conotațiile sale culturale, religioase, politice, pentru că referendumul este dincolo de orice entitate care se asociază sau se implică în această dezbatere, și chiar dincolo de culte religioase, este vorba de națiunea română și de poporul român Care este pentru prima dată în istoria sa pe punctul de a se pronunța, printr-un referendum efectiv democratic, cu privire la o instituție fundamentală a civilizației. Deci aceasta este miza”, a spus Munteanu (vezi Video).

De altfel, Marian Munteanu este un apropiat al Coaliției pentru Familie și al președintelui acesteia, Mihai Gheorghiu. Munteanu a militat permanent pentru referendumul pentru familie și pentru valorile promovate de CpF (sursa)

În aceeași emisiune la Antena 3, Liviu Dragnea a spus prin telefon că nu vrea să stea ”ghiocel” în fața UE.

Marian Munteanu, fost lider al studenților în 1990, a fost promovat în politică de Virgil Măgureanu, primul șef al SRI de după Revoluție. Ulterior, Munteanu a fondat diferite mișcări civice, el fiind acuzat de organizații credibile ale societății civile că are simpatii fasciste și legionaroide.

”A avut și are simpatii pentru curente de orientare fascistă, de care nu s-a dezis niciodată. Promovează un discurs bazat pe elemente ortodox-fundamentaliste incompatibil cu valori democratice si chiar Constituționale. Doar cu aceste motive în minte, și cu îngrijorarea că prin promovarea unei astfel de persoane într-o asemenea candidatură unde poate să își expună ideile nocive ce pot să producă tulburări ireparabile în straturile sociale, etnice, confesionale și nu numai din societate românească cerem PNL retragerea sprijinului politic pentru Marian Munteanu. Atragem atenția că prin insistarea cu această candidatură, România riscă să intre într-o spirală izolaționistă ce poate avea consecințe foarte grave pentru Democrația românească”, scriau într-un comunicat de presă din 2016 următoarele ONG-uri: Institutul pentru Politici Publice, Societatea Academică din România, Centrul FILIA, Romani Criss, Agenția de Dezvoltare Comunitară “Împreună”, ACCEPT, Centrul Euroregional pentru Iniţiative Publice, Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi, ActiveWatch, Centrul de Studii în Idei Politice (CeSIP), Societatea de Analize Feministe AnA (sursa).

Sursa foto: Pagina de facebook a lui Marian Munteanu

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

23 comentarii

  1. Marian Munteanu are dreptate !
    Mai bine ROEXIT decat ROLGBTQ…

    • Mai bine nespalat si prost decat lgbtq-ist :))

    • Marian Munteanu este un fost turnator la Securitate dovedit. Ceea ce-l transforma intr-un ,,cadavru politic” – Cum foloseste termenul Basescu ( Insasi Basescu se preface ca nu stie ca si el este un ,,cadavru politic”).
      El a repetat mai multi ani de facultate si a ajuns in decembrie ’89 , student fiind, la vreo 28-30 de ani, in timpul asta a colaborat cu Securitatea (desigur ca nu a devenit turnator de bunavoie, Initial a fost santajat cu exmatricularea din Facultate in anii ’80 etc, apoi oferiindu-se facilitati de catre Securitate daca ,,se imprieteneste” si toarna ce vorbesc in privat profesorii straini care vin in Romania in colaborari /cursuri sustinute cu Universitatea din Bucuresti etc).
      Normal ca la Revolutie, in Decembrie ’89, pe langa stundentii obisnuiti de 18-24 de ani, Marian Munteanu era mult mai matur si uns cu toate alifiile ca sa ajunga ,,liderul studentilor” , mai ales ca studentii habar nu stiau ce fel de colaborator cu Securitatea a fost Marian Munteanu.
      Spre diferenta de Gelu Voican, Marian Munteanu nu a reusit sa ajunga la Putere ca sa-si distruga Dosarul de Turnator, iar Dosarul a fost ascuns publicului de catre oamenii lui Iliescu mai multi ani, pentru al santaja pe Marian Munteanu ca sa franeze studentii de la actiunile anti- regim contra lui Iliescu.

  2. Acuzațiile pot oricând deveni defăimătoare.

    Acuzațiile sunt o compunere de pe vremea alegerilor din 2016 la primăria capitalei. Oare PN(D)L-ul regretă că l-a retras, dacă tot a ajuns s-o critice pe primarul Firea aproape în fiecare zi? Că dacă tot dăm crezare ONG-urilor, nu?

    ”Semnalele tot au venit, (…) au fost unii care s-au demobilizat, alţii au dat credit anumitor alegaţii, au fost voci temătoare că nu ştiu ce se va întâmpla”, a explicat el, adăugând apoi că ‘”sunt unii care au venit cu o copiuţă”, ca pe vremea lui Ion Iliescu.

    Sursa: https://www.mediafax.ro/politic/marian-munteanu-retras-de-pnl-din-cursa-pentru-primaria-capitalei-acuzatiile-care-mi-s-au-adus-vor-fi-demontate-s-au-facut-presiuni-sa-fiu-respins-catalin-predoiu-noul-candidat-15266965

  3. A fost identificată ținta, urmează ”execuția”.
    M.Munteanu este acuzat ( de către cine ? ) de simpatii legionare, a fost la Antena 3 unde a dezvoltat teza independenței față de UE, plecând de la tema referendumului ( conform Tratatului European fiecare stat membru are dreptul suveran de a-și legifera problemele legate de căsătorie ). Ce să mai vorbim, trebuie ostracizat !

    • Totusi, ne spuneti si noua cu ce se ocupa individul atunci cand nu presteaza rar politica?

    • Resurse umane

    • Se ocupa cu comertul de masini de cusut cu pat rabatabil…

  4. Citati din niste ONG -uri ce nu reprezinta pe nimeni. Asta nu e jurnalism e o incercare ieftina de manipulare. Nu inteleg de ce luptati impotriva poporului roman cu atata ura, ce v-a facut ? Ori sunteti platiti sa faceti asta ? Sursele de finantare ar trebui sa fie transparente si la voi nu numai la partide politice pentru ca si voi faceti politica, si inca una paguboasa neomarxista.

    • Dar individul asta pe cine reprezinta? Cat a luat la alegeri? :)))))

    • Ion, acest Marian Munteanu nu a candidat in final pentru Primaria Capitalei, nu va amintiti ca pnl ul a schimbat 4 sau 5 candidati? La vremea respectiva imi puneam intrebarea daca n-au renuntat / sabotat intentionat deoarece au fost de-a rasul curcilor cu asa ,,manevre,,!

  5. Liderul studentilor din 1990 a devenit o jigodie fascista. Astfel de oameni sunt foarte periculosi pentru societate, mai periculosi chiar si decat Dragnea. Ei pot influenta opinia publica foarte usor prin discursul lor. In anii ’90 cei tulburi s-au ridicat tot felul de indivizi precum asta. Nimeni nu stia atunci cine ce era sau ce urmarea de fapt.

  6. referendumul asta e momentul optim sa vedem toti cre…ii din societatea romaneasca :))

  7. Festivalul infractorilor, toți ies acum că păduchii in frunte. Doamne, in ce hal s-a ajuns! Țara se îndreaptă spre faliment financiar din cauza politicii astora și lor li s-a trezit patriotismul… au furat tot ce au putut din fondurile europene, nu au făcut nimic pentru popor cu ce mi s-a oferit și acum tot ei sunt viteji
    Ăștia trebuie alungați cu furcile de populație

  8. DAR CU MANASTIREA SEKU CUM RAMANE?
    TOV VERGILICA NU SI-O FI BAGAT EL COADA IN CE VEDEM ASTAZI? MAI ALES C L-A CAUTAT JUSTITIA.

  9. Deci, oficial, din gura ticalosilor: scopul lor este scoaterea Romaniei din UE. E si-o parte buna: se coaguleaza toti nenorocitii, macar ii venem pe toti la un loc

    • Nu, scopul este ca infractorii sa scape de puscarie, iar PSD sa poata fura in voie! Daca pentru asta Romania trebuie sa fie data din UE, este vina celor de la Bruxelles pentru ca nu vor ca Romania sa devina raiul infractorilor!

  10. Ce-ai fost și ce-ai ajuns Munteanule ? O rușine națională ! Despre Dragnea ce să mai vorbim ? Cine nu-l lasă să fure în voie e dușmanul poporului român. Du-te-n Costa Rica și tu, infractorule !

  11. Lasa Marinus, ca trece si asta si te lasa stapanii sa adormi la loc !

    PS. Pana cand or avea nevoie din nou de tine ! 😉

  12. Mariane imi erai simpatic in vremea Piata Universitatii. Chiar credeam in tine, ca poti fi diferit, ca nu ne-am pierdut inca umanitatea si puterea de a lupta. Atata timp cat mai exista macar un om care sa lupte nu era totul pierdut.

    Acum, luand aminte la ce debitezi, da-mi voie sa iti transmit un calduros: Hai sictir! Referendul nu are nici o miza, nu e decat o mancare de ciocolata.

  13. Și unde a declarat Munteanu că trebuie să ieșim din UE? Și când ne-a impus UE cum să votăm la referendum?

  14. Și uite așa, rând pe rând, mor iluziile despre oameni!