G4Media.ro

Marian Vanghelie, lăsat în libertate sub măsura controlului judiciar / Alți șase…

Sursa Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Marian Vanghelie, lăsat în libertate sub măsura controlului judiciar / Alți șase inculpați în dosar au primit mandate de arestare

Tribunalul Bucureşti a respins, vineri noaptea, cererea DNA de arestare preventivă a fostului primar al Sectorului 5 Marian Vanghelie, acuzat de DNA de trafic de influenţă şi instigare la abuz în serviciu, într-un dosar de corupţie cu prejudiciu de peste 256 milioane lei, legat de achiziţii de produse la preţuri supraevaluate, relatează Agerpres.

În schimb, judecătorii au dispus ca fostul edil să fie plasat sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Decizia nu este definitivă, iar DNA poate face contestaţie.

DNA a solicitat tribunalului arestarea a 13 inculpaţi din acest dosar: fostul primar Marian Vanghelie; Paul, fratele lui Vanghelie; Marian Leonard Petre, fost director general al SC Economat Sector 5 SRL; Floricica Carmen Rămulescu, fost director achiziţii în cadrul Economat; Marian Lupaşcu, fost director general la SC Amenajare Edilitară şi Salubrizare SA; Loredana Ionela Zidărescu, fostă şefă a Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Publice la societatea anterior menţionată, dar şi şapte administratori de societăţi comerciale.

Odată ajunşi în instanţă, inculpaţii au fost împărţiţi în două loturi, iar cererea DNA a fost judecată separat.

În primul lot, judecătorii au dispus arestarea preventivă a şase persoane, însă în al doilea lot, în care se afla Marian Vanghelie şi fratele său, magistraţii au decis ca inculpaţii să fie cercetaţi în libertate, sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Conform DNA, la finele anului 2018, Marian Vanghelie, Marian Leonard Petre şi un om de afaceri ar fi constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat ulterior şi alte persoane, administratori ai unor societăţi comerciale, şi care ar fi avut ca scop obţinerea de foloase de către firmele controlate de fostul primar şi implicit de persoanele care au sprijinit grupul prin prejudicierea bugetului SC Economat Sector 5 SRL, unde acţionar majoritar este Consiliul Local Sector 5.

„Obţinerea acestor foloase s-ar fi realizat prin efectuarea de către SC Economat Sector 5 SRL a unor achiziţii de bunuri nelegale şi la preţuri supraevaluate (produse alimentare şi nealimentare între care patinoare artificiale, tarabe, nebulizatoare, agende, bomboane şi dulciuri, cântare comerciale, măşti FFP2 şi geluri dezinfectante etc.) de la societăţile controlate de aceştia. Grupul a acţionat în perioada 2018 – 2020 şi ar fi avut o structură bine determinată, ierarhia în cadrul acestuia fiind dată de rolul pe care fiecare membru îl avea în desfăşurarea activităţii infracţionale”, precizează DNA.

La vârful ierarhiei, spun procurorii, s-ar fi aflat Marian Daniel Vanghelie, urmat de Petre Marian Leonard – directorul general al Economat sector 5, precum şi un om de afaceri, suspect în cauză.

„Mecanismul de acţionare al grupului era unul complex. Astfel, după achiziţia bunurilor respective de către societăţile controlate de oamenii de afaceri de la diverşi furnizori, acestea erau revândute la suprapreţ către SC Economat Sector 5 SRL, în mod direct, dar şi prin crearea mai multor lanţuri comerciale în care erau interpuse aceleaşi societăţi, controlate de membrii grupării”, indică DNA.

Mai departe, arată anchetatorii, această societate ar fi revândut produsele respective la preţuri supraevaluate către aproape toate entităţile din subordinea Primăriei Sectorului 5 sau a Consiliului local Sector 5 – Administraţia Domeniului public, Administraţia Pieţelor Sector 5, Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Sector 5, şcoli, grădiniţe etc.

DNA menţionează că au existat creşteri de preţuri chiar şi de 31 de ori faţă de preţul practicat de furnizorul iniţial. Spre exemplu, un capsator de plastic mediu a fost achiziţionat de SC Economat Sector 5 SRL cu preţul de 81,6 lei, în condiţiile în care preţul iniţial a fost de 2,59 lei.

„Prin demersurile menţionate mai sus, ar fi fost produs un prejudiciu estimat în valoare totală de peste 256 milioane lei”, precizează procurorii.

Într-un context asemănător, arată anchetatorii, în perioada 2016-2019, Marian Vanghelie ar fi pretins de la un om de afaceri un procentaj de 50% din profitul pe care societatea acestuia urma să îl realizeze din vânzarea de mărfuri supraevaluate către SC Economat Sector 5 şi ar fi primit suma totală de 80.463.800 lei, pentru a-şi exercita influenţa pe care a lăsat să se înţeleagă că o are asupra directorului general, Marian Leonard Petre, în scopul determinării acestuia să efectueze achiziţiile respective şi să asigure plata integrală, cu celeritate, a facturilor de vânzare, relatează Agerpres.

Sursa Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

17 comentarii

  1. Vanghelie , un țigan hot lasat prea mult timp in libertate dar care are toate sansele sa scape , doar suntem in romania .
    Pacat de el ca e baiat bun si nu a mai castigat un madat de deputat . ☠

  2. Nu-i place beciul domnesc.

  3. Să tot fi hoț în țara în care „justiția” e făcută de oamenii lui Dormeanu și Savonea !

    Mulțumim și ciumei rosii care i-a numit pe cei doi în funcțiile pe cate le dețin !

  4. Uite așa nimeni nu a furat in tara asta , toți sunt nevinovați, dar avem miliardari peste noapte. Votați AUR sa scăpam de hoți

    • Cum ne scapa AUR de hoti?

    • AUR este inventia PSD si a Rusiei majoritatea membrilor sunt traficanti de carne vie, proxenetism (vezi Lasca), traficanti de droguri si consumatori de droguri.
      O haita de huligani ultrasi folosita de PSD pentru a sparge proteste.

    • Să votăm haurarii să ne scape de hoți, apoi să ne procopsim cu legionarii lui Simion „colindandu-ne” cu kalasnikovul la porți !

      Multumesc, dar nu…

  5. Sa tot fii hot in paradisul romanistan.

  6. banii lui, cumpara toata justitia si ii mai ramane si de un cartier intreg la Monaco!
    Romania a ajuns in metastaza, acum numai amputatile pe viu, poate mai salveaza ceva…

    • E deja cumparata cu bani multi, multi. A fost cheta in PSD in 2012 si au cumparat toata gasca Savonea, Adina Forea, Gheorghe Stan, Garbovan, Netejoru, etc. cu Dorneanu infipt la CCR.
      In plus toate camerele preliminare tin dosarele pana aproape de prescriere. Nu se judeca niciodata fondul.
      Zero barat dar e foarte bine, romanii merita cu varf si indesat sa fie furati. Stau ca p ro st i i la cozi de pe 1 ianuarie sa plateasca impozite. Oi c r e t i n e.

  7. Mareane, Doamne ajută să fie cu executare.

  8. Decizia judecătorilor este cel puțin bizară, în condițiile în care este evident că MV era persoana cea mai importanta și mai influenta din acest grup infracțional organizat. Urmând „logica” judecătorilor,MV va primi pedeapsa cea mai mică,dar nu cred că va fi cineva surprins.

    • Ce nu este bizar în justiția din România… Sunt mii de infractori în libertate, infractori care au prejudiciat statul cu zeci, poate chiar sute de milioane de euro.

  9. Drăguților ,e tot despre , jertfa și respectul PSD despre Lege și Justiție .
    E ,doar despre ce scriu de mult timp ,adică:.
    PSD-im, PSD-im, PSD-im, PSD-im, PSD-im, PSD-im și PSD-IM, vă fu…em și vă furăm de vă nenorocim.
    CORUPEM ȘI HOȚIM pentru că a trăi în alt fel nu știm și nici nu vrem.
    Suntem eterni nimic nu pățim, Justiția o jumulim.
    Sa schimbat ceva in România din momentul in care a intrat Năstase in pușcărie ?.
    Pai nu ,din contra , PSD e tot mai infractor .
    A vrut USR sa schimbe lucrurile ,dar sa speriat Câțu și îi dădea afară din Guvern .

  10. „Toti suntem egali dar unii sunt mai egali decat altii”…

  11. i-au dat timp sa-si doseasca banii ca daca isi ia cu executare sa aiba cu ce petrece cand va iesi

  12. Bună treabă, vrem să știm și noi cine a hotărât asta. Sa le marim pensiile ca in 2 ani deja o sa le vină timpul sa se pensioneze