
Marii retaileri din California, obligaţi prin lege să aibă raioane de jucării neutre din punct de vedere al sexului / „De ce ar trebui ca un magazin să-mi spună ce este un tricou sau o jucărie pentru fete?”
Marii comercianţi cu amănuntul din California sunt obligaţi acum să aibă raioane de jucării neutre din punct de vedere al sexului, potrivit unei noi legi de stat, scrie CNN, citată de News.ro
Legea, care a intrat în vigoare luni, provine dintr-un proiect din 2021 din cadrul legislativului californian care impune comercianţilor cu amănuntul de jucării cu o locaţie fizică în stat şi cel puţin 500 de angajaţi „să menţină o secţiune sau o zonă neutră din punct de vedere al sexului, care va fi etichetată la discreţia comerciantului cu amănuntul”.
Evan Low, membru al Adunării din California, a declarat că a fost inspirat să introducă acest proiect de lege de o fetiţă de 8 ani care a întrebat:
„De ce ar trebui ca un magazin să-mi spună ce este un tricou sau o jucărie pentru fete?”.
„Proiectul ei de lege îi va ajuta pe copii să se exprime liber şi fără prejudecăţi. Trebuie să lăsăm copiii să fie copii”, a spus Low.
Magazinele care nu se conformează noii legi ar putea fi supuse unei penalităţi de 250 de dolari pentru prima încălcare şi de până la 500 de dolari pentru următoarele încălcări, se arată în textul proiectului de lege.
„Ar trebui să avem cu toţii compasiune pentru persoanele care se confruntă cu disforia de gen”, a declarat la vremea respectivă preşedintele Consiliului Familiei din California, Jonathan Keller.
„Dar activiştii şi legiuitorii de stat nu au dreptul de a-i forţa pe comercianţii cu amănuntul să adopte mesaje aprobate de guvern cu privire la sexualitate şi gen. Este o încălcare a libertăţii de exprimare şi este pur şi simplu greşit”.
Proiectul de lege a fost adoptat cu 49-16 voturi în septembrie 2021 şi a fost promulgat de guvernatorul Gavin Newsom în luna următoare.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii