G4Media.ro

Marile anchete merg în ritm de melc, în așteptarea noilor șefi de…

Sursa Foto: Colaj G4Media/ Inquam Photos

Marile anchete merg în ritm de melc, în așteptarea noilor șefi de parchete. Dosarul Olguței Vasilescu zace nesoluționat de trei ani la DNA, în cazul Tel Drum încă se audiază martori, iar procurorul din dosarul lui Vâlcov este în concediu

În timpul interviurilor susținute marți, 11 februarie, la Consiliul Superior al Magistraturii, doi dintre candidații la șefia marilor parchete, Gabriela Scutea și Crin Bologa, au tras un semnal de alarmă cu privire la faptul că operativitatea cauzelor a fost afectată în ultimii ani, deși a scăzut numărul dosarelor de soluționat. Imediat după preluarea mandatului la Justiție, Cătălin Predoiu spunea că o explicație a scăderii ritmului investigațiilor ar putea fi absența unor titulari la DNA, DIICOT și Parchetul General.

G4media.ro a trecut în revistă câteva dintre marile anchete care trenează pe rolul parchetelor.

Dosarul Liei Olguța Vasilescu

Trimis în judecată pe 19 iulie 2016, dosarul în care Lia Olguța Vasilescu este acuzată de luare de mită, folosirea influenței și spălare de bani, și în care a fost reținută pentru 24 de ore fix în timpul campaniei electorale, a avut un traseu anevoios în instanță, iar la începutul anului 2017 a fost retrimis de judecători la Direcția Națională Anticorupție pentru refacerea anchetei.

Problema a fost legată de faptul că înregistrările ambientale depuse la dosar au fost făcute ilegal, iar declaraţiile unora dintre martori au fost luate de poliţişti care nu aveau delegare de la procuror.

Timp de trei ani, ancheta a stagnat. Surse apropiate investigației au precizat pentru G4Media.ro că, în urmă cu câteva zile, procurorii au reînceput să audieze martori, câțiva funcționari de la Primăria Craiova.

Audierile au avut loc la DNA Craiova, iar peste o săptămână au fost programate două audieri și la structura centrală a DNA. Reînceperea activității coincide cu startul campaniei electorale.

Cazul protocolului găsit de Darius Vâlcov pe pragul casei

Pe 18 iunie 2019, procurorii DIICOT au anunțat că l-au pus sub control judiciar pe Darius Vâlcov, fosta eminenţă cenuşie a programului de guvernare al PSD, pentru divulgarea secretului care periclitează securitatea națională, după ce a postat pe pagina sa de facebook un protocol clasificat, încheiat între Serviciul Român de Informații și Parchetul General.

Trei zile mai târziu, Curtea de Apel București i-a revocat măsura, iar de atunci, nu a mai fost făcut public niciun act în anchetă. În prezent, potrivit unor surse judiciare, procurorul desemnat să se ocupe de acest caz este în concediu.

Dosarul violențelor din 10 august 2018

Nici cazul în care se investighează violențele de la protestul Diasporei nu avansează cu pași repezi. Dosarul 10 August este nesoluționat, deși în vară se împlinesc doi ani de la evenimentele violente.

Cazul a fost preluat anul trecut de DIICOT de la Secța Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General. Va fi acum repartizat unui alt anchetator, după ce procurorul Doru Stoica a cerut aviz de la CSM pentru pensionare, așa cum a dezvaluit G4Media.ro aici.

În dosar este începută urmărirea penală față de foștii șefi ai Jandarmeriei, coloneii Sebastian Cucoș, Ionuț Sindile și maiorul Laurențiu Cazan.

Dosarul Teldrum, cu protagonist Liviu Dragnea

Pe 16 ianuarie 2020, procurorul șef interimar al DNA, Călin Nistor, a afirmat că speră că nu va mai dura mult și va fi dată o soluție legală în dosarul „Tel Drum”, în care fostul lider PSD Liviu Dragnea este suspectat din 2017 de constituire a unui grup infracţional, abuz în serviciu şi deturnarea de fonduri europene.

În octombrie 2019, Călin Nistor susținea că până la finalul lui 2019 se va da cu siguranță o decizie în acest dosar penal.

Întrebat, după interviul susțin la Ministerul Justiției, pentru funcția de șef al DNA, de ce nu s-a finalizat ancheta în acest caz, Nistor a spus că „e greu să avanseze termene precise”, dar că speră că nu va mai dura mult până ce procurorul de caz va da o soluție. Surse apropiate anchetei au precizat că în aceste zile au loc audieri de martori în dosar.

În cazul „Tel Drum”, procurorii DNA au anunţat, oficial, pe 13 noiembrie 2017 că Liviu Dragnea este urmărit penal pentru constituirea unui grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni privind deturnarea de fonduri europene, în legătură cu favorizarea companiei în privinţa acordării de contracte.

Faptele ar fi fost comise în perioada în care era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman. Procurorii au pus, în luna noiembrie, sechestru de peste 127 milioane lei (peste 27 de milioane euro) asupra bunurilor lui Liviu Dragnea.

Un teren de aproape 3.000 de metri, un apartament de 80 de metri pătraţi, două maşini şi mai multe sume de bani aflate în conturile lui Liviu Dragnea sunt printre bunurile sechestrate, anchetatorii căutând şi altele care i-ar aparţine liderului PSD.

Dosarul accidentului mortal provocat de Iorgulescu Jr.

La mai bine de trei luni de la inculparea lui Mario Iorgulescu pentru ucidere din culpă, ancheta accidentului, în urma căruia un tânăr de 24 de ani a murit, nu dă semne de progres. Potrivit unor surse judiciare, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București sunt la etapa în care întocmesc documente. În acest timp, Iorgulescu Junior este mutat de la o clinică la alta, în Italia.

Fiul lui Gino Iorgulescu a produs un grav accident în Capitală, pe 8 septembrie, în jurul orei 3.00, pe șoseaua Chitilei. Mario Iorgulescu abia își cumpărase o mașină puternică, marca Aston Martin. Acesta a pierdut controlul bolidului de lux pe care îl conducea și a intrat în coliziune cu un alt autoturism.

Șoferul celeilalte mașini, un tânăr de 24 de ani, a murit pe loc. Mario Iorgulescu era băut și drogat în momentul în care a produs accidentul. Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 a făcut publice datele de la Institutul Național de Medicină Legală: Mario Iorgulescu avea o alcoolemie de 1,96 g/l alcool pur în sânge și a fost depistat pozitiv la cocaină. Dosarul a fost apoi preluat de Parchetul Capitalei.

Sursa Foto: Colaj G4Media/ Inquam Photos

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

32 comentarii

  1. Rusine!!!

    • E Romania, totul merge prost, inafara de sectorul privat, care, nefiind parazitat de gunoaiele de bugetari, o duce foarte bine, in ciuda OUG114 si celelalte aberatii cu care ne-a infectat PSD.

  2. Credeti ca bani nu produc efect.hai cu prescrierea

  3. Dar pensionările speciale merg în ritm alert…

  4. Pe ” surse” off the records să zâce ca procurorii n-are voie inca sa ininteze cu dosarele ca nu s-au putut inca dezlipi ” apropriatii” din dosare. Si-i bai, ca-s multi.

  5. Ăștia sunt specialii româniei, țara unde proștii sunt conduși de hoți și curve.

    • Sper ca or sa priemasca o pensie pe masura, ca mai toti specialli de le noi.

      Romanii inghit orice …

  6. Pnl ne-a tras la m#### la fel ca psd. Noi suntem prosti pt ca acceptam:(

  7. In acest timp se fura cam 75 miliarde anual din bugetul de stat. Totul este calculat in detaliu de marii mizerabili. Nu exista scapare. Dragi tineri, fugiti din blestemata asta de tara! Daca nu, votati dracului!

  8. Despre Dosarul lui Daniel Chitoiu nici nu se mai aminteste!
    Toate dosarele astea „merg in ritm de melc” pana se vor prescrie!
    Rusine!!!!!!

    • Il mai stiti pe cristian david ? A luat spaga in functia de ministru de interne 🙂 🙂 , la birou.
      SCAPAT! L-au scapat cei mai privilegiati dintre cetateni!

  9. Si-am tremurat ca prostul in strada zile intregi sustinand DNA!!!!

    • Cat a fost Kovesi, a fost bine. Dupa aceea s-a stricat treaba.

    • si ce vina are DNA, ma rog, ca nu au legi cu care sa ii prinda? sau nu stii ce magarii a facut parlamentul in sistemul de justitie? tu pana nu aberezi, nu te lasi.

  10. Mult prea independenții procurori, băgați cu forcepsul în rândul magistraților, nu mișcă nimic pentru îndeplinirea atribuțiilor funcționale fără „orden” de la șefi ! Adică acel dosar TelDrum menit să-l pună la răcoare „pe bune” pe Dragnea stă la dospit sub … curul procurorului de caz pentru cazul în care va fi eliberat Dragnea sau pentru ce ? Dar celelalte dosare pentru ce sunt ținute la dospit ? Și chiar nu se mai fură nimic în România, s-a terminat ce era de furat ?!? Dar abuzul noului guvern în elaborarea celor 25 OUG nu se merită a fi cercetat ?!?

  11. Masina asta numita ‘JUSTITIE’ a fost bagata la reparat la atelierul PSD fara a avea probleme majore. Dupa citiva ani de ‘reparatii’ uite unde am ajuns.
    Poate este timpul sa schimbam atelierul, mai sint si alte ateliere (ex: PNL, USR, etc)
    Ne vedem la vot!

  12. PSD si-a atins obiectivul pe mandatul 2016-2020, se poate fura din nou in liniste in Romania
    In 2020 foarte probabil vom vota optimisti USL 2 si o vom lua de la capat.

  13. romania este tara condusa de infractori. juzii le tin tira.

  14. Una din cele mai bune vesti …. Olgutza isi va primi rasplata pt jefuirea Craiovei!! va rog, pe cei de la GMedia sa ne tineti la curent cu mersul dosarului Olgutzei!!!

  15. Justitia din tara asta , platita regeste de cetateni , nu este in slujba cetateanului ci a mafiei din politica si din administratia publica . Poporul roman trebuie sa faca greva fiscala .

  16. Din cauza lipsei șefilor procurorii lancezesc? Nu ar fi mai bine sa fie plătiți în funcție de productivitate? Știți cum vine asta, nu-ți faci treaba, nu primești salariul întreg…. Ceva de genul asta… Calificative slabe, buget redus…

  17. Statul roman a luat de la cetateni o jumate de miliard de euro si i-a dat fratilor micula. De fapt a luat dublu. Mai mult ca sigur le-a dat banii facind un credit inrobitor.

    E foarte probabil ca, in timp ce partidul isi multiplica necontenit privilegiile, „statul” roman ii finanteaza valkovului un nou luvru.

    • Le-a dat fiindca asa a decis o instanta internationala. De ce a decis asa respectiva instanta? Pentru ca psd-acii au crezut ca pot sa le faca si lor ce le fac celor mai mici si fara de resurse, ii ard si dupa aia le zic „ciocu mic si capu’ la fund”.
      Asa ca, onorabile psd-ache, cinta la alta masa!

    • Hai ca poate m-am repezit si te-am interpretat gresit. Ideea e ca statul pnl-ist a platit datoriile statului psd-ist.

  18. Cazul caracalesh ? Bizins as iujual. Nici nu sti cine e interlop si cine e „omul legii”.
    Nimic nu s-a schimbat in baronatul tractoristului stanesu paules.

  19. Bineinteles securila este suparat cu privire la dosarul protocolului antilege, dar ce sa-i faci, mai devreme sau mai tarziu toti jurnasecu vor fi deconspirati.Ca asa-i in viata!

  20. merg greu pentru ca unii procurori sunt mana-n mana cu infractorii.

  21. Incredibil! Suntem o națiune de kko, de impotenți dar de copii de curve. Şi de fricoşi.
    Uitați-vă la procurorul-general al Bulgariei. Când vrei să faci cu adevărat treabă vorbeşti puțin dar faci multe. Non multa sed multum.
    Noi o lălăim că procurorul iese la pensie, că probele SRI nu mai sunt valabile şî c-o fi şî c-o păți. Şi totul trenează pentru că e an electoral şi au unii interes să accelereze procesele la comanda lor dacă nu cumva vor curge spre aşteptata, binefăcătoarea, pentru bandiți, prescripție.
    Sunt oare puterile statului, în România, independente? Mie mi se pare că nu. Politicul comandă justiția şi nu numai. Vai de viața noastră de românaşi! Mândri?

  22. Este culmea, avem interceptari care dovedesc ca au furat, dar ei sunt nevinovati ca sunt ilegale interceptatile.
    Chiar suntem prosti?