G4Media.ro

Marile companii aviatice americane concediază 32.000 de angajați pe fondul pandemiei de…

Marile companii aviatice americane concediază 32.000 de angajați pe fondul pandemiei de coronavirus

Marile companii aviatice din SUA se prăbușesc după izbucnirea pandemiei de coronavirus și momentan nu se întrevede luminița de la capătul tunelului pentru piața aeronautică.

Două companii aeriene americane au anunțat disponibilizări începând de la 1 octombrie pentru zeci de mii de angajați; prima companie care a comunicat informația, miercuri, a fost American Airlines, care concediază 19.000 de angajați, la scurt timp după aceea, și United Airlines a informat că va concedia 13.400 de angajați.

Muncitorii sunt neliniștiți și prevăd un viitor sumbru, inclusiv în ceea ce privește asistența sanitară.

Decizia companiilor aeriene a fost luată după lipsa unui acord în Congres, între republicani și democrați, de a oferi ajutor suplimentar sectorului. Este vorba de 25 de miliarde de dolari. Atât American Airlines, cât și United Airlines au asigurat angajații că s-ar putea răzgândi în cazul unei soluții politice.

Situația este gravă peste tot; încă din iunie, IATA estimase pierderi la nivel global pentru companiile aeriene în valoare de 84 miliarde de dolari în 2020 și de 15 miliarde de dolari în 2021.

Air Transport Action Group (ATAG), o coaliție de organizații din industria aeronauticii cu sediul la Geneva, a publicat miercuri un raport potrivit căruia 46 de milioane de locuri de muncă din aviație sau care se învârt în jurul sectorului aviației (mai mult de jumătate din cele 88 de milioane de locuri de muncă susținute), ar putea fi pierdute cel puțin temporar din cauza pandemiei. Conform raportului, este vorba despre „posturi deosebit de calificate în aviație, locuri de muncă în turism afectate de lipsa călătoriilor aeriene și ocuparea forței de muncă de-a lungul lanțului de aprovizionare în sectorul construcțiilor, serviciilor alimentare, serviciilor profesionale și tot ceea ce este necesar pentru a gestiona un sistem global de transport”.

Mulți prevăd că călătoriile cu avionul nu vor reveni la nivelurile de anul trecut până în 2024.

„Industria companiilor aeriene s-ar putea reduce la jumătate pentru a supraviețui”, spune președintele United Airlines.

Conform raportului, care se bazează pe o analiză realizată de Oxford Economics, pierderile de locuri de muncă la companiile aeriene, aeroporturi și companii aerospațiale civile s-ar putea ridica la 4,8 milioane până la începutul anului viitor, o reducere cu 43% din ocuparea forței de muncă față de nivelurile de dinaintea pandemiei.

Sursa: Euronews / Traducerea: Oana Avram (Rador)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Daca vorbiti de conpaniile americane, de ce puneti poza cu un avion British Airways?