G4Media.ro

Marile confederații sindicale protestează miercuri în Piața Victoriei împotriva măsurilor Guvernului Cîțu/…

Sursa foto: Inquam Photos / Alexandru Busca

Marile confederații sindicale protestează miercuri în Piața Victoriei împotriva măsurilor Guvernului Cîțu/ Sindicaliștii vor majorarea salariului minim și pensii echitabile

Cele mai mari cinci confederaţii sindicale organizează, miercuri, mitinguri anti-guvernamentale în faţa sediului Guvernului, potrivit unui comunicat remis de Blocul Naţional Sindical, transmite Agerpres.

Organizatorii acţiunilor de protest sunt Confederaţia Naţională Sindicală Cartel ALFA, Blocul Naţional Sindical, Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere-Frăţia, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România şi Confederaţia Sindicală Naţională Meridian.

Acţiunile de protest au loc simultan în Piaţa Victoriei, dar în locaţii distincte, în contextul restricţiilor în vigoare.

Revendicările celor cinci confederaţii sindicale sunt comune: majorarea salariului minim la un nivel decent, pensii echitabile, servicii publice de calitate, deblocarea negocierii colective, taxare justă şi aplicarea corectă a legislaţiei, se menţionează în comunicat.

„Nemulţumirile sindicale sunt determinate de măsurile adoptate de actualul guvern şi refuzul constant al dialogului social. Costurile crizei sanitare şi economice sunt trecute exclusiv în seama lucrătorilor şi a categoriilor celor mai vulnerabile, în timp ce privilegiaţii îşi conservă şi extind beneficiile. Menţinerea salariului minim la un nivel atât de scăzut, în condiţiile în care în ultimii doi ani toate ţările europene au crescut semnificativ salariile minime, măreşte ecartul salarial faţă de Europa, condamnând în continuare România la subdezvoltare, iar românii la sărăcie şi migraţie. Preţurile în schimb cresc accelerat, numai preţul la energie înregistrând un salt de circa 18%. La aceasta se adaugă lipsa interesului faţă de măsurile de protecţie socială destinate lucrătorilor care îşi pierd locul de muncă, nivelul ajutorului pentru şomaj fiind complet inadecvat pentru a reprezenta o plasă de siguranţă până la găsirea unui nou loc de muncă”, se precizează în comunicatul BNS.

Chiar şi în cazul sectoarelor de activitate sau întreprinderilor care au avut rezultate bune şi foarte bune în perioada pandemiei, angajaţii nu pot beneficia de o recompensă echitabilă a efortului lor, din cauza menţinerii blocate a negocierilor colective, ca efect al Legii nr. 55/2020 şi al nemodificării Legii dialogului social, potrivit BNS.

Principalul mesaj pe care cele cinci confederaţii sindicale îl vor transmite Guvernului este că actualul Executiv nu guvernează în interesul cetăţenilor şi că trebuie să îşi dea demisia, conform comunicatului BNS.

sursa foto: Inquam Photos / Alexandru Busca

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

11 comentarii

  1. Cu alte cuvinte, „de ce furati de la sectorul privat si nu ne dati si noua?”

    Unde erau parazitii astia cand era PSD la putere? Ah, sindicatele sunt controlate de PSD, am uitat.

    • Cine fura mă idiotule de la sectorul privat? Vrei sa spui ca sectorul privat nu se mai satura de furat statul și țara, mana în mana și prin blaturi cu politicieni, cu salarii la fraieri de angajați de doi lei, cu taxe neplătite și fel de fel de artificii financiare și alte măgarii… Când trebuie sa răspundă arunca în scârbă ca ei sunt privați și totul este confidential… Numai pentru ceilalți trebuie transparență, pentru ei nu… Sectorul privat și politicieni au furat țară bai lepra!

      De ce nu strigi sa se comporte sectorul privat decent și sa plătească taxele și impozitele cum trebuie și la timp, sa plătească salarii angajaților ca în occident ca produsele știu sa le vândă la prețurile de pe piața occidentala și alte astfel de lucruri… Milogi draqw!

      Strigați sa taie de la bugetari ca sa aibă tot ei de unde sa iei împartă profitul! Asta e rezolvarea geniala a USR-istilor incompetenți și hipioți.

      Voi regreta toate viață ca am votat cu paparudele astea… cum am regretat după CDR…

      Vreți totul pentru buzunarul patronilor și a camarilei din jurul lor! În loc sa strigați pentru bunăstarea noastră a tuturor, celor care muncim și mișcăm într-adevăr țară asta! Ca nu patroni o mișcă bai cutra! Ei fac profit, numai pentru ei… Isi schimba mașinile ca pe haine, isi cumpara proprietăți, fac vacante prin tari exotice și îsi tin copii la scoli prin tari străine… Iar noi, cei care muncim pentru ei… avem salariul minim… și ne mai arunca în scârbă niște tichete de masa sau unpic de bănuți ca sa nu plătească de fapt taxele…

      Tipati pe forumuri pentru salarii decente în sectorul privat nu pentru tăieri din cel public … Sa se ajungă la o decenta peste tot!
      Postaci nesimțiți, voi numai sa învrăjbiți și sa-i pupați în cwro pe aia care va plătesc…

      Corporatristi nesimțiți!

    • Taxarea justă, adică nu 45; la sută pe norma de hrană că sa ajute hoții Horeca din voucherele de vacanta plătite prin impozitarea de la 10 la 45

  2. Baliverna si vin sa ma bag in seama cu fratii mei AURolacii! Ne vedem acolo! Va pup pe rat!

  3. Mafia are rădăcini adânci în banul public.

  4. Urmeaza reformele, s-ar parea ca tara isi revine, lucru de neacceptat de pesedisti si de slugile lor

  5. MARICA
    HOSSU
    COSTIN
    ONOFREI
    RADOI
    HADAR
    NISTOR

    VETI RAMANE IN CU**L GOL.

  6. Salariul minim a fost marit la inceputul anului si este in functie de cat produce economia iar pensiile au fost marite in mai multe randuri si deja se depaseste bugetul. Serviciile publice de calitate sunt la nivelul la care le presteaza cei de la stat. Trebuie reforma si eliminati angajatii pe pile sau care nu trec pe la lucru doar iau bani, depolitizat apaarul de stat, scoase sporurile si salariile nesimtite si angajare doar pe merit si comptenta.

  7. Oamenii par iesiti la proteste doar ca sa mai agite spiritele dupa cum le ceri sefii politici. Hai sa ne facem ca si cerem ceva.

    „pensii echitabile si taxare justă”

    Bugetul de pensii are deficit an de an care creste. Ca sa ai pensii „echitabile”, trebuie sa cresti taxarea muncii, care si asa e foarte mare. Ca sa maresti punctul de pensie cu 20%, trebuie deci sa maresti si contributie la fondul de pensii aplicata unui salariu corespunzator. Adica sa duci taxarea muncii pe la 50%.

  8. Impozite în funcție de salar, egale doar in procent. Cine are curaj sa taie 7000 de lei la un medic, spor umflat in plus fata de ultimul angajat.