Marile contradicții din decizia CCR: Mai sunt procurorii magistrați independenți? Ce fel de autoritate are ministrul justitiției asupra lor?

Decizia Curții Constituționale referitoare la demiterea șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, conține contradicții majore în motivare referitoare la două teme esențiale: mai sunt procurorii magistrați? Până unde se întinde autoritatea Ministrului Justiției asupra lor? Răspunsurile Curții la aceste probleme se bat cap în cap, după cum au arătat specialiștii în drept consultați de G4Media.ro.

CCR nu se hotărăște dacă Ministerul Public este parte din executiv sau nu. La paragraful 61 din decizie, judecătorii Curții descriu Ministerul Public drept ”o entitate care nu face parte din puterea sau autoritatea executivă”. La paragraful 88 Curtea revine însă cu o precizare: ”Deşi nu face parte nici din puterea executivă sau autoritatea executivă, Ministerul Public nu are o poziţie de independenţă instituţională faţă de aceasta, întrucât textul Constituţiei este foarte clar, activitatea desfăşurată de procurori fiind sub autoritatea ministrului justiţiei.”

Ce înseamnă, totuși, că Ministerul Public nu face parte din executiv, dar nici nu are o poziție de independență instituțională față de acesta?

La articolului 62, Curtea consacră apoi un caracter dual ministrului justiției: este și nu este parte din executiv în exercitarea atribuției de revocare a procurorului-șef DNA: ”ministrul justiţiei poate fi parte într-un conflict juridic de natură constituţională atât ca reprezentant al ministerul și pe care îl conduce pentru aspecte ce vizează competenţa generală a Guvernului, cât şi distinct, în măsura în care există reglementată în sarcina sa o atribuţie/ competenţă constituţională specială şi expresă, care nu are legătură cu competenţa generală a Guvernului, precum în cazul de faţă.”

Destul de greu de înțeles cum o atribuție a ministrului justiției poate fi exercitată din afara puterii executive.

În motivare este evocată apoi la paragraful 84 jurisprudența CCR, care a stabilit printr-o decizie din 1997 că Ministerul Public ”reprezintă o magistratură specială, care nu îndeplineşte atribuţii de natură jurisdicţională”.

Un paragraf mai încolo, la 85, Curtea invocă o altă decizie din 2006 care consacră faptul că ”Ministerul Public a fost instituit, prin art.131 şi 132 din Constituţia României, ca o magistratură componentă a autorităţii judecătoreşti, având rolul de a reprezenta în activitatea judiciară interesele generale ale societăţii şi de a apăra ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor”.

Cu toate că invocă aceste decizii anterioare destul de clare, CCR stabilește totuși că Ministerul Public face într-adevăr parte din autoritatea judecătorească, dar nici nu poate fi independent de executiv. Dificil de înțeles și acest lucru: cum pot merge împreună cele două? Iată pasajul 88 din motivare:

”Deşi nu face parte nici din puterea executivă sau autoritatea executivă, Ministerul Public nu are o poziţie de independenţă instituţională faţă de aceasta, întrucât textul Constituţiei este foarte clar, activitatea desfăşurată de procurori fiind sub autoritatea ministrului justiţiei.”

Nici paragraful care încearcă să stabilească limitele autorității ministrului justiției asupra procurorilor nu este mai clar. În paragraful 87, Curtea vrea să arate că ministrul justiției nu poate influența în mod direct activitatea procurorilor, impunând soluții sau anumite măsuri, dar pe de altă parte consacră autoritate totală asupra Ministerului Public în exercitarea rolului său general. Or, potrivit specialiștilor consultați de G4Media.ro, rolul Ministerului Public este dat de rezultatul activității concrete a procurorilor și acest rol nu poate fi separat de activitatea lor efectivă, adică de dosare.

Apoi, paragraful 89 deschide calea transformării procurorilor în funcționari ai statului sau agenți guvernamentali cum sunt numiți (teza preferată a PSD și Antena 3):

”În consecinţă, procurorii nu pot invoca o poziţie de independenţă, asemenea judecătorilor, cu privire la care art.124 alin.(3) prevede expres că „Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii”, din moment ce activitatea acestora se desfăşoară sub control ierarhic şi sub autoritatea ministrului justiţiei. În acest sens, Comisia de la Veneţia a subliniat că politica judiciară – penală sau civilă – a unui stat este determinată, într-un context democratic, de Guvern, emanaţie a majorităţii parlamentare. Această politică trebuie să fie executată de agenţi ai Guvernului, şi anume de procurori, astfel încât exigenţele referitoare la independenţa completă a judecătorilor nu sunt aplicabile în aceeaşi măsură şi procurorilor”.

La paragraful 91, CCR întărește ideea că ministrul justiției ar un fel de șef al procurorilor, cel puțin în primele rînduri ale paragrafului: ”Curtea reţine, de asemenea, că autoritatea ministrului justiţiei nu este una administrativă, din contră, acesta are plenitudine de competenţă sub aspectul autorităţii asupra procurorilor.”

Curtea precizează câteva rânduri mai jos că ”Noţiunea de autoritate are o semnificaţie foarte puternică, ea fiind definită drept putere de a da dispoziții sau de a impune cuiva ascultare, însă, în contextul constituţional dat, acesta se referă la o putere de decizie în privinţa gestionării carierei procurorilor”.

Curtea arată însă la finalul paragrafului 88 că ”textul constituţional consacră un evident element de discontinuitate faţă de tradiţia interbelică în privinţa relaţiei dintre ministrul justiţiei şi procurori”, altfel spus ministrul justiției n-ar avea dreptul să dea ordine și instrucțiuni procurorilor.

În concluzie, decizia CCR adaugă la Constituție și deschide calea subordonării toale a procurorilor, scoaterii lor din categoria magistraților și transformării lor în ”agenți guvernamentali”, dar motivarea nu este nici pe departe clară și suferă de numeroase contradicții. Singurul lucru clar repetat de mai multe ori este că președintele Klaus Iohannis este obligat să o demită pe Laura Codruta Kovesi de la șefia DNA, așa cum i-a cerut ministrul justiției,  Tudorel Toader, decizia golind funcția prezidențială de conținut la capitolul revocarea procurorilor șefi.