Mările de hidrocarburi de pe Titan formează valuri milimetrice / Principala lună a lui Saturn prezintă în regiunile polare o pleiadă de întinderi lichide, singurele cunoscute din Sistemul Solar

Un nou studiu al datelor adunate de sonda Cassini oferă noi detalii despre mările de hidrocarburi de la suprafaţa lui Titan, lună a lui Saturn, care sunt foarte liniştite şi străbătute de „unde” ce formează valuri de câţiva milimetri înălţime, transmite marţi AFP, transmite Agerpres.

Mările Ligeia, Kraken şi Punga, lacurile Jingpo şi Otario, estuarul Moray Sinus sau râul Vid Flumina: principala lună a lui Saturn prezintă în regiunile polare o pleiadă de întinderi lichide, singurele cunoscute din Sistemul Solar cu excepţia celor de pe Pământ.

Mai mică decât Pământul dar mai mare decât Luna, Titan îi fascinează pe astronomi de la descoperirea sa în secolul XVII de către astronomul olandez Christiaan Huygens. Mai ales în condiţiile în care suprafaţa sa este ascunsă sub o atmosferă densă, cu o grăsime de câteva sute de kilometri, compusă în cea mai mare parte din azot, care împiedică observaţiile directe prin telescoape optice.

Sonda Cassini, aparţinând NASA, a dezvăluit caracteristici de la suprafaţa acestei lumi pe care a survolat-o de mai multe ori, între 2004 şi 2017, în cadrul misiunii sale în sistemul planetei Saturn.

„Există râuri, mări, dune şi munţi, zone labirintice şi văi adânci”, conform lui Léa Bonnefoy, cercetătoare la Observatorul Paris-PSL şi co-semnatară a unui studiu publicat marţi în Nature Communications. Observaţiile sondei Cassini au fost confirmate de cele ale pasagerului său, microsonda europeană Huygens, care a asolizat pe Titan.

Este vorba într-adevăr de „un peisaj foarte extraterestru”, mai adaugă astrofiziciana care participă la programe de cercetare derulate de Universitatea americană Cornell şi cea italiană din Bologna.

Specialistă în suprafaţa lui Titan a Laboratorului francez de meteorologie dinamică, ea vorbeşte de compoziţia acestui satelit ce despre „un mare mister” despre care ştim că ar conţine cel puţin compuşi organici, „un pic ca plasticul” dar şi gheaţă de apă.

Întrucât „nu vedem nimic din această minge portocalie”, un arsenal de instrumente, în special în infraroşu, raze X şi unde radar cu microunde, a confirmat iniţial existenţa mărilor de hidrocarburi compuse în principal din metan – care se găseşte pe Pământ sub formă de gaz natural – dar care conţin în mai mică măsură şi etan, o altă hidrocarbură.

Toate aceste mări sunt în formă lichidă, în condiţiile unei temperaturi la suprafaţă de -181 de grade Celsius şi a unei presiuni atmosferice puţin mai ridicate decât pe Terra.

„Pe Titan există un ciclu al metanului oarecum similar ciclului apei pe Pământ, cu cuprinde procese de evaporare, acumulări de nori, ploi şi râuri de hidrocarburi”, explică Léa Bonnefoy.

Studiul publicat în Nature oferă două concluzii. Prima, cu privire la compoziţia relativă a metanului şi etanului acestor „ape” de suprafaţă. Dacă comparăm etanul cu sarea din apa sărată de pe Pământ, pe Titan el „este transportat de ploaie şi râuri şi ajunge în mare”, spune cercetătoarea. În cele din urmă mările ajung să conţină o proporţie mai mare de etan decât râurile.

Cea de-a doua concluzie se referă la „rugozitatea” mărilor, „cu suprafeţe foarte liniştite, cu valuri extrem de mici, de ordinul milimetrilor”. În cazul estuarelor şi la gurile de vărsare ale râurilor valurile sunt cu câţiva milimetri mai înalte… „ceea ce ne face să credem că în aceste locuri se manifestă curenţi şi se fac simţite efectele mareelor”.

Studiul se bazează pe date adunate în cadrul a patru survoluri ale lui Titan.