Marile investigații și exclusivități G4Media.ro din 2024: Scandalul avioanelor private / Terenurile de golf ale președintelui Iohannis / Informații-cheie în scandalurile Vila din Aviatorilor și Nordis
În 2024, G4Media.ro și-a consolidat poziția de publicație quality care a oferit cititorilor săi dezvăluiri și informații exclusive și de impact, atent verificate în fiecare situație. De fiecare dată, criteriul cel mai important care i-a făcut pe reporterii G4Media.ro să insiste acolo unde alții doreau să ascundă a fost interesul public – fapte care să ajute cititorii să discearnă între adevăr și fals, această distincție urmând să îi sprijine să ia decizii corecte, mai ales într-un an care s-a dovedit de răscruce pentru democrația românească. În rândurile de mai jos, o retrospectivă a unora dintre aceste subiecte.
Informațiile exclusive
În ianuarie, G4Media.ro dezvăluia faptul că Parchetul European a cerut documente de la instituțiile statului în legătură cu modul în care două firme apropiate de baronul PSD Paul Stănescu au ajuns să solicite subvenții europene de aproape 6 milioane de euro pentru stuful din Delta Dunării. Ulterior, informația a fost confirmată, oficial, de reprezentanți ai acestui Parchet.
Intenția PSD de a-l propune pe medicul Cătălin Cârstoiu drept candidat la Primăria Capitalei, verdictul Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții al Băncii Mondiale în procesul Roșia Montană sau decizia de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale au fost anunțate, în premieră, de G4Media.ro, ultima știre înregistrând un record de audiență – aproape 900.000 de vizualizări.
Pasiunile controversate ale președintelui Klaus Iohannis
Devăluirea Recorder legată de amenajarea unei vile pe Bd. Aviatorilor pentru perioada post-președinție a lui Klaus Iohannis a fost urmată de o serie de articole G4Media.ro care arătau secretomania extremă din jurul acestei investiții cifrată la circa 9 milioane de euro, bani proveniți din fondurile Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS).
Astfel, în condițiile în care clasa politică și instituțiile implicate au negat sau au refuzat să recunoască faptul că imobilul urma să ajungă la Iohannis, G4Media.ro a prezentat dovezi care conturau faptul că destinatarul era actualul președinte: contractul semnat de Regie cu antreprenorul fusese secretizat, iar, în 2022, premierul de atunci, Nicolae Ciucă, semnase o Hotărâre referitoare la acest imobil, act de asemenea clasificat. Opt luni mai târziu, premierul Marcel Ciolacu a desecretizat documentul, care arăta ceea ce se bănuia – vila îi era destinată lui Iohannis.
Transferul pasiunii sale pentru golf până la ordinul de fi amenajate astfel de terenuri în reședințele sale de la Neptun și Vila Lac 3, au fost alte dezvăluiri publicate în exclusivitate de G4Media.ro.
Administrația/Justiția coruptă și incompetentă
G4Media.ro a urmărit cu obstinație numirile suspecte făcute de politicieni în posturi de mare răspundere sau derularea unor proiecte de interes național. În aprilie, G4Media.ro prezenta cazul lui Cristian-Gabriel Pascu, numit de premierul Marcel Ciolacu, la propunerea Ministerului Finanțelor, în funcția de vicepreședinte la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.
Pascu nu avea nici o legătură cu industria jocurilor de noroc, deținând o diplomă de coafor și una de absolvent la Drept la Universitatea particulară Hyperion, terminată la vârsta de 32 de ani. La scurt timp, premierul l-a demis din funcție.
O serie de articole au prezentat cum stagnează investiții esențiale din Portul Constanța, tributar modului defectuos cum este condus, iar altele s-au centrat pe modul cel puțin dubios în care Primăria Sectorului 5 condusă de Cristian Popescu Piedone – instituție în care nepotismul a ajuns la cote uriașe – a atribuit un contract în valoare de 40 de milioane de euro, procedura eludând portalul achizițiilor publice și fiind organizată pe site-ul Primăriei.
Modul suspect în care Justiția a gestionat dosarele din instanță legate de plagiatul liderului liberal Nicolae Ciucă, dându-i o mână de ajutor să înăbușe acest scandal stânjenitor și să candideze curat la Președinția României, a fost obiectul unui articol G4Media.ro, publicație care a tras semnale de alarmă în acest sens încă din anul 2022.
Premierul Ciolacu și legăturile sale periculoase
Deținător al unei funcții-cheie în angrenajul Statului Român în anul 2024, premierul Marcel Ciolacu a fost în centrul mai multor articole G4Media.ro, o parte continuări ale unor investigații din 2023.
Astfel, la începutul anului, informam că Direcția Națională Anticorupție întocmise un dosar penal după ce G4Media.ro prezentase intenția unei firme anonime, multiplu conectată la Sorina Stan-Docuz, o apropiată a lui Ciolacu, de a prinde un contract de 27,2 milioane de euro atribuit de Primăria Sectorului 3.
Tot în contextul în care la mijloc se aflau resurse financiare publice, numele Sorinei Stan-Docuz a reapărut după ce G4Media.ro a dezvăluit că o societate controlată de aceasta prin intermediul unor interpuși a primit din partea firmei Construcții Erbașu, firmă puternic conectată la contracte publice, dreptul de a amplasa două mesh-uri publicitare pe o clădire în renovare a Universității București.
Alte afaceri înfloritoare cu fire spre guvernarea Ciolacu au fost cele ale lui Mihai Rotaru, un apropiat al premierului, finanțator al PSD. În vara acestui an, Rotaru a vândut unei firme patronată de soția lui Ciolacu https://www.g4media.ro/exclusiv-firma-din-buzau-a-sotiei-premierului-ciolacu-a-cumparat-un-apartament-in-bucuresti-detinatoarea-terenului-si-a-autorizatiei-de-construire-este-rotary-constructii-afacerile-companiei-cu-st.html un apartament în București.
Din sfera familiei premierului și a unui potențial conflict de interese a făcut parte investigația în care dezvăluiam faptul că un nepot al lui Ciolacu prospera într-o afacere din domeniul farmaceutic în care părțile sociale îi fuseseră făcute cadou de soția unui personaj numit, apoi, în mandatul de la Putere al unchiului, la șefia
Agenției Naționale a Medicamentului.
Încălcarea liniilor de demarcație privat-public a fost firul roșu al unei serii de articole G4Media.ro referitoare la faptul că Marcel Ciolacu și lideri ai partidului său au efectuat călătorii în interes personal, cu jeturi private, costurile fiind achitate de Grupul Nordis.
În toamna acestui an, trei firme din acest grup care activa în domeniul imobiliar au intrat în insolvență, numărul păgubiților depășind 1.600. În plus, au fost făcute publice indicii că au existat abuzuri ale reprezentanților grupului în relația cu clienții de bună-credință, mulți fiind în pericol de a-și pierde economiile de-o viață.
Jeturile private de la SIE și afacerile fratelui lui Vlase
Zborul cu avion privat a fost o apetență înregistrată și descoperită de G4Media.ro și la Serviciul de Informații Externe unde a ieșit în evidență faptul că șeful instituției, Gabriel Vlase, a devenit o prezență constantă la cursele de Formula 1.
La scurt timp, controversele din jurul lui Vlase au reapărut după ce G4Media.ro a aflat că fratele acestuia face afaceri în domeniul imobiliar cu Elvis Petcu, un fost învinuit în dosarul clanului Beinur, cunoscut pe litoral pentru scandalurile interlope provocate la începutul anilor 2000, și cu Alexandru Olea, patronul companiei de pariuri și jocuri de noroc Magnum.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.