Marile provocări ale candidatului Ciolacu

Liderul PSD, Marcel Ciolacu (56 de ani), și-a anunțat marți colegii de partid, printr-un mesaj intern, că s-a decis să candideze la alegerile prezidențiale, după luni de ezitări și de jocuri de culise în care și-ar fi dorit scenarii mai sigure. Până să se decidă, Ciolacu a tatonat alte câteva variante.

Într-o vreme, liderul PSD vorbea despre un posibil candidat din afara partidului, un intelectual de stânga. Unul dintre numele vehiculate: academicianul Ioan-Aurel Pop. Din varii motive, varianta a căzut. În realitate, nu cred că a fost niciodată o opțiune serioasă, ci mai degrabă o mică diversiune pentru a abate atenția de la candidatul real, în pregătire.

Într-o vreme, Ciolacu s-a visat chiar candidat unic, susținut inclusiv de liberali, cu alegeri prezidențiale în septembrie. N-a fost să fie. După ce i-a salvat de la un mic dezastru la europarlamentare, partenerul de coaliție s-a răsucit. Nicolae Ciucă a furat startul candidaturii la prezidențiale și a insistat pentru schimbarea datei alegerilor. Klaus Iohannis nu s-a ținut nici el de promisiune.

Un alt motiv de ezitare a fost candidatura lui Mircea Geoană, plasat cel mai bine în sondaje. Ciolacu s-a temut mereu că pierde dacă intră cu Geoană în turul doi. Din poziția de secretar general adjunct al NATO, Geoană a dat toate semnalele că vrea la Cotroceni, dar nu a făcut un anunț oficial până acum. Este de așteptat să-l facă în curând, dacă se va decide într-adevăr să intre în cursă și nu va încerca să negocieze, până în ultimul moment, ceva la schimbul renunțării la candidatură.

Indiferent de condiții, candidatura lui Ciolacu era însă inevitabilă. În primul rând, este președintele PSD. Nu există în istoria partidului lider care să nu râvnească la funcția supremă în stat. A spune că nu vrei să ajungi președintele României într-un partid ca PSD înseamnă să afirmi că nu vrei toată puterea. A spune că nu vrei toată puterea într-un partid de carnasiere arată slăbiciune. Pesediștii vor toată puterea și un lider capabil să o ia. Dacă nu este în stare, altul la rând. Altfel spus, dacă nu candida, Ciolacu se întorcea la Buzău la vândut covrigi.

Apoi, este prima dată în ultimii 20 de ani când pesediștii cred că au o șansă reală să ajungă din nou la Cotroceni.

În ultimii 20 de ani au guvernat cu intermitențe timp de aproape 10 ani, dar nu au avut toată puterea. Funcția de președinte înseamnă puterea de a propune primul-ministru, șefii serviciilor, șefii din justiție, de a controla armata, politica externă. Pe scurt, în mâna premierului sunt banii. În mâna președintelui este puterea reală. Pesediștii au avut acces la bani, dar nu la puterea totală, cea care imprimă unui stat direcția strategică.

Cum au ajuns pesediștii din nou la un pas de Cotroceni? În esență, blocul anti-PSD s-a fragmentat. O parte importantă din acest bloc, liberalii, guvernează de trei ani alături de PSD. În blocul anti-PSD a rămas un mic partid progresist, USR și un partid ceva mai mare extremist, AUR.

Cele două forțe din opoziție nu se vor putea uni împotriva PSD.

PNL mimează acum un fel de negociere cu partide de dreapta, mai puțin AUR. Este doar o mișcare tactică din partea liberalilor. Riscul ruperii coaliției pare mic în acest moment, chiar dacă în PNL există voci izolate care cer ieșirea de la guvernare. Altfel spus, formarea unui mare bloc anti-pesedist, de tip CDR sau Alianța DA, cu un candidat unic, nu mai pare deloc posibilă.

PSD are drum deschis către Cotroceni, dacă reușește să împiedice cumva intrarea lui Geoană în turul doi și dacă reușește să-l umfle atât de tare pe George Simion de la AUR încât să-l califice în finală. Dacă va intra cu Nicolae Ciucă în turul doi, Ciolacu tot are prima șansă, potrivit sondajelor de acum.

Pe scurt, marea provocare politică pentru Ciolacu acum este Geoană. Vom vedea dacă reușește să-l scoată din circuit, cumpărat cu o funcție, zdrobit mediatic sau bătut la vot.

În fața candidatului PSD mai stau însă câteva provocări majore. Va reuși să iasă de sub vraja lui Klaus Iohannis? Când va începe atacul la baionetă împotriva președintelui în funcție? Niciun candidat la prezidențiale nu poate evita răfuiala cu trecutul. Or, până acum, cu foarte rare excepții, Marcel Ciolacu a evitat atacul frontal la președinte.

Tot în plan politic, Ciolacu va trebui să convingă alegătorii că experiența sa politică în funcția de premier poate suplini cu succes golurile cam mari din educația și formarea sa. Pentru cineva care nu cunoaște nicio limbă străină, ambiția de a ajunge președintele țării pare aproape o impertinență.

Mai sunt câteva vulnerabilități majore în plan personal, care vor fi cu siguranță exploatate masiv de adversari în campania electorală: contractele unor persoane apropiate sau din familie cu statul, afacerile cotroversate ale unor pesediști cu funcții importante, dosarul de revoluționar, școala terminată târziu etc.

Erodarea în funcția de premier poate fi și ea o mare provocare. Toți ceilalți lideri PSD care au candidat la prezidențiale din funcția de premieri au pierdut: Adrian Năstase în 2004, Victor Ponta în 2014 și Viorica Dăncilă în 2019. Mircea Geoană, fost lider PSD, a pierdut în 2009, dar nu era premier. Cert este că pentru Marcel Ciolacu este primul test electoral major „pe persoană fizică”. Alegerile locale și europarlamentare le-a câștigat cu armate de partid în spate.

Sunt desigur alte provocări pe care de această dată premierul Ciolacu le are de înfruntat până la alegerile prezidențiale și parlamentare din iarnă. Recalcularea pensiilor este cea mai mare dintre ele. Dacă recalcularea va fi un succes, atunci PSD și candidatul său vor capitaliza din greu. Dacă, în schimb, recalcularea se va dovedi un fiasco și va nemulțumi pensionarii în număr semnificativ, atunci, evident, pierderile electorale vor fi inevitabile.

O altă provocare, de care depinde stabilitatea coaliției, este negocierea și trimiterea planului fiscal la Comisia Europeană. Aici este de urmărit cât va reuși să negocieze Guvernul deficitul bugetar maxim acceptat de Comisia Europeană (Guvernul speră la 6,8% din PIB). Din punctul de vedere al reformelor, anul 2024 este complet compromis. Este total nerealist să credem că Ciolacu se va apuca de reforme, de tăiat cheltuieli sau de concediat bugetari în plină campanie electorală.

Cu cât le amână mai mult, costurile pentru economie cresc exponențial. De exemplu, amânarea reformelor face ca banii din PNRR, tranșa a treia, să întârzie de opt luni. 2,7 miliarde de euro nu intră în economie pentru că Guvernul nu face ce s-a angajat în fața Comisiei. Fără acești bani, investiții importante, de la autostrăzi la spitale, sunt puse în așteptare.

Or, toate acestea se întâmplă din cauza ambiției premierului Ciolacu de a candida la prezidențiale.

Mai este apoi o întrebare de final. Cu cine va juca sistemul de putere din România, care include servicii secrete, moguli media, oameni de afaceri influenți? Pe cine vor paria ei? Pe Marcel Ciolacu, pe Nicolae Ciucă, pe Mircea Geoană sau pe Elena Lasconi? Cine este delfinul, pregătit din timp să preia cea mai înaltă funcție în statul român?