Marile riscuri din economia României, descrise de instituția care reunește BNR, ASF și Ministerul Finanțelor: schimbările haotice de legislație, deficitul bugetar, demografia

Comitetul Național pentru Supravegherea Macroprudențială, o instituție compusă din reprezentanții Băncii Naționale, Autorității de Supraveghere Financiară și Ministerului de Finanțe, arată în raportul pentru 2018 că în România există cinci mari riscuri la adresa stabilității financiare. În plus, declinul natural al populației și fenomenul emigrației reprezintă ”o vulnerabilitate structurală pentru piața muncii”.

Comitetul Național pentru Supravegherea Macroprudențială (CNSM) a fost înființat ca structură de cooperare interinstituțională, fără personalitate juridică, implementarea recomandărilor emise de Consiliul general al CNSM este realizată de autoritățile membre (Banca Națională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Guvernul), care sunt destinatari ai recomandărilor CNSM.

Principalele riscuri la adresa stabilității financiare indentificate de CNSM:

(i) tensionarea echilibrelor macroeconomice interne,
(ii) riscul privind cadrul legislativ incert şi impredictibil în domeniul financiar-bancar, cu implicații asupra solvabilității sectorului bancar,
(iii) deteriorarea încrederii investitorilor în economiile emergente, inclusiv din perspectiva incertitudinilor privind evoluțiile economice din UE (Brexit și situația datoriilor suverane în zona euro)
(iv) structura și costul finanțării deficitului de cont curent și a celui bugetar
(v) riscul de nerambursare a creditelor contractate de către sectorul neguvernamental.

Dintre acestea, primele trei sunt evaluate ca riscuri sistemice ridicate (primele două cu perspectivă de creștere, iar cel de-al treilea constant). Ultimele două riscuri sunt estimate la o intensitate moderată, respectiv redusă, potrivit raportului citat.

Fragmente relevante din raportul CNSM:

Structura creșterii economice rămâne suboptimală. Contribuția principală, deși în scădere, este asigurată de consum (+3,9 la sută), urmată de variația stocurilor, în timp ce rolul investițiilor a redevenit negativ comparativ cu 2017 (Grafic 2.4). În acest context, este necesară o evoluție mai echilibrată a creșterii economice pe principalele componente, alături de politici care să conducă la o creștere sutenabilă a PIB potențial şi la o utilizare îmbunătățită a factorilor de producție.

Evoluțiile de pe piața muncii s-au îmbunătățit în cursul anului 2018, dar se mențin vulnerabilități structurale precum inegalitățile dintre regiuni, fenomenul emigrației sau abandonul școlar. Rata șomajului a scăzut, atingând minimul ultimilor 10 ani în luna martie 2019 (3,8 la sută, date ajustate sezonier), iar gradul de ocupare (pentru persoane cu vârste între 20 și 64 de ani) a ajuns la 69,9 la sută în anul 2018 (de la 68,8 la sută în 2017). Totodată, evoluții pozitive s-au înregistrat și în ceea ce privește productivitatea orară a muncii, în creștere cu 3,8 la sută față de anul 2017, poziționând România pe locul doi ca evoluție în Uniunea Europeană (după Polonia) și semnificativ peste media europeană (+0,7 la sută).

O vulnerabilitate structurală importantă pentru piața muncii vizează problema demografică, fiind generată atât de declinul natural al populației, cât și de fenomenul emigrației. În anul 2017, sporul natural al populației a fost de -3,1 la sută, iar populația îmbătrânită (peste 65 de ani) reprezenta 30 la sută din totalul populației României. În plus, rata emigrației raportată la total populație și la forța de muncă a României a consemnat creșteri importante în 2017, atingând nivelul de 14 la sută, respectiv 37 la sută. Totodată, potrivit unui studiu Eurostat20, România a avut cel mai ridicat nivel de emigrație din UE în rândul persoanelor cu vârste între 20 și 64 de ani, care trăiesc în state ale spațiului comunitar (19,7 la sută în anul 2017), în creștere cu 12,3 puncte procentuale față de 2007.

Îngrijorătoare este evoluția deficitelor gemene (deficitul fiscal și cel de cont curent), cu un posibil impact negativ asupra stabilității financiare pe termen mediu (Grafic 2.5). Dinamica anuală a deficitului de cont curent în PIB s-a deteriorat în anul 2018. Comparativ cu țările din regiune, România prezintă cea mai ridicată valoare a deficitului de cont curent raportat la PIB (4,5 la sută în luna decembrie 2018), fapt ce poate semnala pierderi de competitivitate externă a economiei românești. În ceea ce privește deficitul structural, acesta a depășit în mod semnificativ ținta asumată pe termen mediu (de 1 la sută), fiind de 3,3 la sută din PIB în anul 2018 și este previzionat de Comisia Europeană la 4,8 la sută pentru 2020, în creștere față de 3,6 la sută pentru 2019, pe fondul majorării cheltuielilor sociale. La aceste evoluții se adaugă și riscul asociat structurii și costului finanțării deficitului de cont curent și a celui bugetar. În cazul deficitului de cont curent, se remarcă o scădere a gradului de acoperire a deficitului cu fluxuri stabile și care nu contribuie la creșterea datoriei externe (de tipul investițiilor directe și al fondurilor europene de natura transferurilor de capital).

Din perspectiva datoriei externe, vulnerabilitățile la adresa stabilității financiare se mențin la un nivel scăzut. Deși datoria externă s-a majorat în termeni absoluți în anul 2018, ponderea ca procent în PIB a continuat să se diminueze până la 49 la sută, nivelul fiind cel mai redus din regiune. Cu toate acestea, este necesară o monitorizare atentă, având în vedere reducerea gradului de acoperire a datoriei externe pe termen scurt (70 la sută la martie 2019, de la 79 la sută la finalul anului 2017).

Din perspectiva sectoarelor populației și companiilor nefinanciare se conturează o serie de vulnerabilități care pot contribui la creșterea riscului de nerambursare. Astfel, în contextul creșterii îndatorării populației, riscurile identificate la nivel macroeconomic se pot resimți la nivel individual, respectiv de către debitorii cu un grad ridicat de îndatorare. În plus, se menține problematică asimetria dintre ponderea serviciului datoriei în venit pentru debitorii cu venituri reduse (sub salariul mediu pe economie) și cei cu venituri ridicate (peste dublul salariului mediu), în special în cazul debitorilor cu credite ipotecare.

În cazul companiilor nefinanciare, o vulnerabilitate importantă este reprezentată de disciplina scăzută la plată în economie, reflectându-se în constrângeri bugetare laxe și în sectorul privat.

O serie de riscuri structurale asociate sectorului bancar sunt atent monitorizate și au în vedere: (i) eficiența operațională mai redusă pe fondul unui grad de intermediere financiară scăzut și o polarizare a profitabilității, (ii) orientarea potențial excesivă către finanțarea sectorului guvernamental, care contribuie la creșterea riscului de concentrare, (iii) riscul de rată a dobânzii reflectat de nepotrivirea dintre durata activelor și pasivelor, (iv) structura surselor de finanțare.

Citește aici raportul integral

Foto: Inquam Photos / Alexandru Buscă