Marinar constănțean arestat în Dubai: Are ghinionul să aibă același nume și dată de naștere cu un infractor urmărit internațional – Adevărul
Navigatorul din Constanța urma să ajungă în China, pentru a prelua comanda unei nave, însă a fost încătușat pe aeroportul din Dubai, pe motiv că ar fi comis infracțiuni în Abu Dhabi, loc unde susține că nu a fost niciodată, relatează Adevărul.ro
De vineri dimineață soția lui Cristian Pascu trăiește un coșmar. Nu știe aproape nimic de soțul ei, plecat spre China, de unde urma să plece în voiaj, cu excepția unui telefon scurt prin care acesta o informa că este arestat.
Navigatorul știa de câțiva ani că are ghinionul să aibă exact aceleași date de identitate cu ale unui infractor: ambii sunt născuți în februarie 1988 exact în aceeași zi. Singura diferență este că bărbatul certat cu legea e născut în București și are un prenume în plus, iar navigatorul este născut în Constanța.
„Din anul 2020 au început problemele. De fiecare dată când soțul pleca în voiaj era oprit de poliția de frontiera română, de polițiștii din aeroporturile europene. Îl confundau cu un bărbat condamnat pentru ultraj și urmărit internațional. De regulă, situația se lămurea într-o oră”, spune Marina Pascu, soția navigatorului.
De ceva timp însă, nu au mai fost astfel de probleme. „Geamănul” navigatorului a fost scos de pe lista urmăriților a Poliției Române, semn că a fost prins, așa că atunci când i s-a oferit un loc de muncă pe funcția de căpitan de navă, Cristian Pascu l-a acceptat fără să își facă griji. Pe aeroportul din Dubai a fost însă încătușat.
Citește integral pe Adevărul.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu