
Marine Le Pen a intentat recurs, după ce a fost condamnată / Curtea de Apel din Paris are în vedere un proces cu o decizie în vara anului 2026
Curtea de Apel din Paris a indicat marţi că a primit „trei recursuri” după condamnarea liderei extremei drepte franceze Marine Le Pen şi că „va examina acest caz într-un interval de timp care ar trebui să permită pronunţarea unei decizii în vara anului 2026”, relatează AFP, transmite Agerpres.
Dacă aceste termene vor fi respectate, aceasta ar însemna că o a doua judecată în acest caz de deturnare de fonduri publice ar urma să fie pronunţată cu câteva luni înainte de alegerile prezidenţiale prevăzute pentru 2027, aşa cum au cerut mai mulţi lideri politici francezi.
Marine Le Pen a fost condamnată luni de un tribunal din Paris la o perioadă de ineligibilitate de cinci ani cu executare imediată şi la o pedeapsă de patru ani de detenţie, dintre care doi cu executare, în care va putea fi monitorizată la domiciliu cu ajutorul unei brăţări electronice.
Condamnarea, care include şi o amendă de 100.000 de euro, a fost pronunţată într-un dosar de deturnare de fonduri ale Parlamentului European, respectiv încadrarea în această instituţie ca asistenţi de europarlamentari a unor persoane care de fapt lucrau pentru partidul Adunarea Naţională. Opt foşti eurodeputaţi ai acestui partid au fost de asemenea condamnaţi în acelaşi dosar.
Marine Le Pen a înaintat recurs, astfel că până la pronunţarea sentinţei definitive pedeapsa penală va fi suspendată, nu însă şi decizia privind ineligibilitatea politică, aşadar ea nu va mai putea candida la alegerile prezidenţiale în anul 2027, cu excepţia cazului în care până atunci va veni o sentinţă definitivă care să nu mai prevadă interdicţia de a ocupa o funcţie publică.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.