Marine Le Pen: Unele ţări din UE aud ce spunem noi despre imigraţie de ani de zile
Lidera franceză a dreptei dure Marine Le Pen a declarat joi la Bruxelles că se îndoieşte de dorinţa UE de a-şi înăspri politica privind migraţia, salutând în acelaşi timp evoluţiile pe acest subiect ale unor state şi lideri din blocul comunitar, relatează agenția AFP, citată de Agerpres.
„Când Germania începe reintroducerea de controale la graniţele sale, când ţările din nord încep să spună stop, asta se întâmplă pentru că au auzit ceea ce noi spunem de ani de zile”, a afirmat Le Pen la sosirea sa la o întâlnire a Patrioţilor pentru Europa, a treia forţă politică din Parlamentul European.
În ceea ce priveşte imigraţia, „suflă un vânt nou în Europa”, a declarat la rându său olandezul Geert Wilders, care a fost intervievat de presă înainte de reuniune.
Întâlnirea, prima de la formarea grupului parlamentar după alegerile europene din iunie, a avut loc într-o clădire consulară a Ungariei, la câteva sute de metri distanţă de summitul liderilor celor 27 de ţări din UE dedicat în mare parte imigraţiei.
Şeful guvernului maghiar, naţionalistul Viktor Orban, şi vicepremierul italian de extremă dreapta Matteo Salvini au participat, de asemenea, la întâlnire, alături de liderii spanioli ai Vox şi liderii belgieni vorbitori de olandeză ai Vlaams Belang.
În timp ce unii lideri europeni „ies treptat din negare” cu privire la „dezechilibrele” cauzate de sosirea migranţilor, „Comisia, din punct de vedere ideologic, vrea această imigraţie, prin urmare nu am încredere că va rezolva problema”, a declarat Marine Le Pen, o figură influentă a formaţiunii franceze Rassemblement National (RN).
Le Pen a spus că vrea ca cererile de azil ale exilaţilor care doresc să ajungă în UE să fie procesate de ambasadele sau consulatele celor 27 „în ţările de origine sau de tranzit”.
„Ar fi mult mai eficient”, a spus ea, „astfel încât cei care ajung pe teritoriul Uniunii Europene să fie cei care au beneficiat cu adevărat de autorizaţia de intrare”.
La rândul său, Jordan Bardella, preşedintele RN, a cerut UE să exercite presiuni asupra ţărilor de origine pentru a accepta întoarcerea cetăţenilor lor care nu sunt eligibili pentru protecţie internaţională şi care fac obiectul unui ordin de expulzare.
„Nu ar trebui să se elibereze vize unei ţări care nu doreşte să-şi ia înapoi cetăţenii, trebuie să schimbăm viteza, altfel vom fi copleşiţi”, a spus europarlamentarul francez, care este unul dintre cei 86 de eurodeputaţi „patrioţi”.
Ascensiunea extremei drepte la ultimele alegeri europene a permis acestei familii politice să apară în primele trei dintre cele mai mari grupuri parlamentare, după PPE (dreapta, 188 de eurodeputaţi) şi socialişti şi democraţi (136 de eurodeputaţi).
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank