Mario Iorgulescu a fost pus oficial sub învinuire pentru ucidere din culpă și conducere sub influența substanțelor interzise. Acuzațiile i-au fost comunicate de procurorii italieni
La aproape două luni de la provocarea unui accident în urma căruia a murit un tânăr, Mario Iorgulescu a fost anunțat oficial că este urmărit penal pentru ucidere din culpă și conducere sub influența substanțelor interzise, au declarat surse judiciare pentru G4Media.ro. Procurorii români le-au cerut omologilor italieni, în baza unui ordin european de anchetă, să îi comunice acuzațiile lui Iorgulescu jr. la clinica din Italia unde este internat în prezent, au mai precizat sursele citate.
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București au vrut încă din 20 septembrie să îl înștiințeze oficial pe fiul lui Gino Iorgulescu de faptul că are statutul de suspect în ancheta declanșată după accident, însă medicii de la Spitalul Elias, unde era atunci internat Mario Iorgulescu, au precizat că starea de sănătate nu permite acest lucru. În aceeași zi, Iorgulescu Jr. a fost tansferat, la cererea expresă a familiei, la o clinică din Italia.
Context. Fiul lui Gino Iorgulescu a produs un grav accident în Capitală, petrecut duminică 8 septembrie, în jurul orei 3.00, pe șoseaua Chitilei. Fiul lui Gino Iorgulescu abia își cumpărase o mașină puternică, marca Aston Martin. Acesta a pierdut controlul bolidului de lux pe care îl conducea și a intrat în coliziune cu un alt autoturism. Șoferul celeilalte mașini, un tânăr de 24 de ani, a murit pe loc, Iorgulescu Jr. fiind dus în stare gravă la spital.
Mario Iorgulescu era băut și drogat în momentul în care a produs accidentul. Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 a făcut publice datele de la Institutul Național de Medicină Legală: Mario Iorgulescu avea o alcoolemie de 1,96 g/l alcool pur în sânge și a fost depistat pozitiv la cocaină. Dosarul a fost apoi preluat de Parchetul Capitalei.
Sursa Foto: Facebook/ Mario Iorgulescu
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu