G4Media.ro

Mario Iorgulescu, condamnat la 8 ani şi 8 luni închisoare după rejudecarea…

sursa foto: Facebook/ Mario Iorgulescu

Mario Iorgulescu, condamnat la 8 ani şi 8 luni închisoare după rejudecarea dosarului privind accidentul din 2019 / Judecătorii au schimbat încadrarea faptei din omor în ucidere din culpă/ Decizia este definitivă

Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat miercuri pe Mario Iorgulescu la opt ani şi opt luni închisoare cu executare pentru ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi drogurilor, în legătură cu accidentul auto provocat de acesta în anul 2019, soldat cu moartea unui bărbat, transmite Agerpres.

Potrivit deciziei instanţei, fiul preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal a primit şapte ani pentru ucidere din culpă şi doi ani închisoare pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Aceste pedepse au fost contopite cu o condamnare de 3 ani aplicată în alt dosar pentru complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal, rezultând în final 8 ani şi 8 luni închisoare.

Decizia este definitivă.

Procesul se află în faza de rejudecare. Iniţial, Mario Iorgulescu a primit la instanţa de fond (Tribunalul Bucureşti), în luna februarie 2023, o condamnare de 15 ani şi 8 luni, pedeapsă scăzută, în octombrie 2023, de Curtea de Apel Bucureşti, la 13 ani şi 8 luni de închisoare.

În iunie 2024, un complet de la Instanţa supremă a anulat condamnarea, în urma admiterii unui recurs în casaţie (o cale extraordinară de atac), iar dosarul a fost trimis spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti. Motivul invocat pentru rejudecare a fost că Mario Iorgulescu nu trebuia judecat pentru omor, ci pentru ucidere din culpă, infracţiunea care are limite de pedeapsă mai mici.

În seara zilei de 8 septembrie 2019, Mario Iorgulescu participa la o petrecere dată de familia unei prietene în satul Gulia, comuna Tărtăşeşti, unde a consumat alcool. La un moment dat, află că fosta sa iubită, de care tocmai se despărţise, se afla într-un club din Parcul Herăstrău. Martorii povestesc că el s-a certat continuu la telefon cu fosta iubită, era nervos şi ţipa, însă i-a promis gazdei că nu se va urca la volan în starea în care se afla.

La terminarea petrecerii, în jurul orei 2,50, pe fondul unei crize de gelozie şi într-o stare de furie, având o alcoolemie de 1,96 g/l şi fiind sub influenţa cocainei, el s-a urcat în maşina sa, un Aston Martin model DBS, şi a plecat spre Capitală.

A intrat în Bucureşti prin Chitila, circulând cu viteze cuprinse între 140 km/h şi 164 km/h (momente surprinse de camerele video de pe traseu), în intersecţia dintre Şoseaua Chitilei şi Strada Teodor Neagoe a pătruns pe culoarea roşie a semaforului cu viteza de 145 km/h, după care a accelerat până la 162 km/h în momentul în care a trecut de un alt vehicul care circula cu viteză redusă pe banda I. Ulterior, a urcat cu maşina pe un scuar, apăsând la maximum pedala de acceleraţie, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală, la viteza de 143 km/h, cu un autoturism condus de un bărbat, care a decedat pe loc.

La câteva zile după accident, Mario Iorgulescu a fost transferat de către familie în Italia, cu un avion privat, şi internat într-o clinică. El nu a fost audiat de către procurori sau magistraţi în timpul urmăririi penale sau desfăşurării procesului în instanţă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Neaparata o repunere pe o baza solida a justitiei, e pe zi ce trece mai clar

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.