G4Media.ro

Marius Budăi (PSD), despre Iohannis: Mă bucur că domnul preşedinte a început…

Foto: Facebook / Marius Budăi

Marius Budăi (PSD), despre Iohannis: Mă bucur că domnul preşedinte a început să gândească social-democrat

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat luni că se bucură că preşedintele Klaus Iohannis a început să gândească social-democrat despre creşterea pensiilor, potrivit News.ro.

Despre procentul cu care ar putea creşte pensiile, el a amintit că PSD a venit în coaliţie cu o creştere de 10 procente şi tot ceea ce este peste 10% nu este decât în interesul cetăţenilor dar a ţinut să menţioneze că refuză să participe la o licitaţie de procente pe seama seniorilor României.

”Eu personal mă bucur că domnul preşedinte a început să gândească social-democrat. Eu, personal, mă bucur că am văzut şi alţi membri din PNL că au început să gândească social-democrat”, a spus Budăi, citat de News.ro.

Ministrul Muncii a arătat că anul trecut nu erau crize profunde în România, nu era o criză a energiei şi un război la graniţă şi ”li se explica cum nu pot fi măsite pensiile”.

”Eu mă bucur că amprenta PSD la guvernare a una puternică şi că discutăm cu toţii despre majorarea pensiilor. E un lucru bun”, a arătat el.

Despre procentul cu care ar putea creşte pensiile, Budăi a spus că PSD a venit cu o propunere argumentată. ”Am venit cu cifrele pe masa coaliţiei, cu o creştere de cel puţin 10%, ceea ce este peste 10% nu este decât în interesul cetăţenilor dar nu vreau şi o să refuz să particip la o licitaţie de procente pe seama seniorilor României”, a afirmat el.

”Eu nu îmi permit să îi mint şi nu îmi permit să licitez pe nevoia cetăţenilor români, mai ales a părinţilor şi buniciolor noştri, sub nicio formă”, a arătat el.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

19 comentarii

  1. Bre 10% sa majorezi la soacra dumitale când inflația este de 20%. Voi PSD-ul tăiați practic pensiile cu 10%. La voi cresc numai cele speciale. Nu
    ești tu de vină că ai ajuns ministru ci cei cărora tu le tai pensiile. Așa le trebuie.

  2. Hai măi Budăi, ai uitat că tu vroiai să mărești pensiile dar nu te lăsa PNRR-ul USR-ist ? 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂

  3. Apropo, ai fost la Bruxelles să-i iei pe ăia răi de gât că nu te lasă să mărești pensiile ? 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂

  4. Dacă crezi minciunile PSD, îți meriți soarta.

  5. Ii sta mai bine in costum de clovn.

  6. Pesedistul se preface ca da de la el cand exista lege clara de indexare a pensiilor cu rata inflatiei, deci daca este lege nu ar fi tocmeala nu? NU, daca intrebi pesedistii

  7. Ăsta parcă-i mărţişor…şi el e de fapt un fost şofer.
    Aşa arata un tip îmbrăcat la patru ace! Ca budăiul nostru.

  8. Cu pensii speciale de 3-4 ori salariul mediu pe economie, cu sporuri pentru condiţii vătămătoare la lucrul la birou, cu salarii nesimtite in companiile de stat, cu medici care iau de la 12.000 de lei minim pe luna si ii gasesti doar pe condica de prezenta, tu Budai vorbesti de social-democratie???!!! Habar nu ai ce inseamna social-democratie. In afara de Nastase, Mitrea si alti dinozauri care stiau in teorie ce inseamna social-democratie(doar ca in practica am simtit toti ce nu inseamna social-democratie: furt, coruptie, etc.) voi habar nu aveti cu ce se mananca social-democratia. Sunteti niste impostori sub un nume de partid care nu va reprezinta.

  9. Are asa o figura elevata, de intelectual….. om fin la coada vacii, sa aiba si ea o bucurie.

  10. Ca sa vezi,v-a prins pe picior gresit.Voi ati zis 10 % majorare de pensie(nici Pătraru nu a zis indexare),ca să dea bine la pensionarii aia mai nestiutori,nu indexare cum prevede legea,si partenerii de coalitie,tragandu-vă clapa,au zis,nu dom-ne aplicam legea cu indexarea 15-20 %.
    Si acuma vă chinuiti,mai ales Ciolacu,sa scoateti teapa asta cu cat mai putine voturi pierdute.Fiindcă pe voi asta vă doare,nu grija de gloata pensionarilor.Dîncu de ce a demisionat,tot asa,de frică sa nu pierdeti voturi în caz de mobilizare,nu de nu stiu ce neantelegeri.P-astea tot voi le-ati provocat,ca sa scăpati de acest cartof fierbinte numit M.Ap.N.Mai aveati putin si foloseati si voi „steagul fals”,că deh,năravul din fire n-are lecuire.

  11. e asa omul asta.
    mai tot timpul vesel, trece usor de la bucurie sociaa la alta cu capital serios.
    carpe diem, nene.

  12. Mi-e rușine să spun că am muncit 40 de ani și am o pensie de tot râsul.
    Poate că am greșit, mai bine spărgeam semințe în toți acești ani și primeam și eu fel de fel de ajutoare, vouchere.
    În anii de activitate profesională am cotizat și în loc să primesc mai mult, mi se ia din drepturile mele, neținându-se cont de contributivitate. Până când oare?
    Nu-i așa că mai bine spărgeam semințe în loc să muncesc?
    Dacă tot nu e încurajată munca, ci lenea, trândăveala…

    • Chiar mai rău de atât. Gândește-te la ce pensii au speciali! Pe ei trebuie să ai boală că ei chiar nu merită pensiile alea. Aia care au mai puțin decât tine tot amărâți sunt și nu pe ei trebuie să te superi.

  13. Chiar mai rău de atât. Gândește-te la ce pensii au specialii! Pe ei trebuie să ai boală că ei chiar nu merită pensiile alea. Aia care au mai puțin decât tine tot amărâți sunt și nu pe ei trebuie să te superi. La fel ca și tine ei sunt victimele specialilor.

    • Nu amărâții sunt de vină, ci sistemul, indolența, nepăsarea.
      Nu se face nimic să fie îndreptate niște nereguli, care se perpetuează de ani buni. Noi toți pensionarii nedreptățiți suntem niște amărâți.
      O pensie de 2000 de lei, după 40 de ani de muncă, înseamnă nimic în ziua de azi, ținând cont de prețurile existente. Nu numai mâncarea este un lux, ci absolut tot.