G4Media.ro

Marius Budăi: Voi propune eliminarea procentului din PNRR pentru pensii / Fiecare…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Marius Budăi: Voi propune eliminarea procentului din PNRR pentru pensii / Fiecare stat membru ar trebui să aibă independenţa de a-şi decide politicile sociale şi economice

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, duminică, la Iaşi, că va propune eliminarea procentului din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru pensii, relatează Agerpres.

Într-o conferinţă de presă, el a argumentat că „în nicio lege a pensiilor din UE” nu scrie că trebuie să fie încadrarea până la un anumit procent.

Conform ministrului Muncii, media europeană privind ponderea pensiilor în PIB este între 12,5% şi 13%, dar România doreşte rezolvarea inechităţilor.

„Aş merge pe rezolvarea inechităţilor, în principal. Noi, în Legea 127, când am promovat-o în Parlament, am avut un procent de 11,7%, conştienţi fiind că puterea economică a României nu ne poate duce chiar la media UE, dar trebuie să tindem şi noi acolo. Eu aş elimina total procentul. Nu scrie nicăieri, în nicio lege a pensiilor din UE, şi chiar m-am interesat, nu scrie că ne încadrăm în atât. Nu scrie. Eu voi propune eliminarea procentului. Reprezentanţii Comisiei Europene au fost de acord, şi mai ales Banca Mondială a fost de acord şi a spus Comisiei Europene că fiecare stat membru ar trebui să aibă independenţa de a-şi decide politicile sociale şi economice. Bineînţeles, respectând reglementările Tratatului pentru că suntem un stat membru al Uniunii Europene şi suntem un susţinător al proiectului european. Sunt proeuropean convins şi de aceea spun că prin preocupările sale un stat trebuie să aibă independenţa în a-şi decide politicile”, a afirmat Marius Budăi.

El a subliniat necesitatea renegocierii mai largi a PNRR.

„Nu înţeleg de ce în PNRR nu avem niciun euro pentru managementul apei în România, pentru irigaţii. Trebuie să discutăm acest aspect. Nu înţeleg de ce în PNRR trebuie să fim condamnaţi la sărăcie. Şi acest aspect trebuie să fie discutat şi cu siguranţă va fi discutat. Vă spun sincer: nu m-am temut nici când un anumit premier mi-a cerut demisia. Nu mă voi teme nici de acum încolo şi nu voi renunţa”, a susţinut Budăi.

Ministrul Muncii s-a aflat duminică la Iaşi unde a participat la o dezbatere cu reprezentanţi ai mediului de afaceri şi mediului socio-economic din judeţ.

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

26 comentarii

  1. Adica tu vrei sa acoperi furtul si incompetenta voastra:))

    Incompetentul asta vb doar despre viitor, 0 prezent, 0 realizari

    • Ce să le mai faci ăstora !?
      Dacă cei din PSD nu găsesc măcar o singură persoană alfabetizată in grupul lor infracțional organizat, inseamnă că sunt toți o apă si-un pământ.

    • Acest Budau, e idealul oricărui PSD iist cu nesimțire,incompetenta, dar cu tenacitatea moldoveanului care ar face orice pt o funcție.. începând de la primul examen de luat carnet! A fost încurajat și q ajuns ministru!.. probabil,ca cele mai multe prezentatoare tv,o sa ajungă comentator politic la romanica tv!…

  2. Cu asta, nu mai aveţi complicaţii de niciun fel.

  3. Por.cii PSD-PNL-UDMR au inventat toate pensiile speciale nesimtite din Romania, iar acum nu prea mai pot sa le mareasca, de aia vor desfiintarea sau cresterea procentului de 9,4% din PIB.
    Nu plang ei de mila celor cu pensii mici, grija lor a fost dintotdeauna fata de pensionarii speciali, care ies la pensie la 40-50 de ani cu pensii astronomice, fara legatura cu contributivitatea.

  4. Vechea melodrama de 30 de ani: nu intelegem de ce raii astia ne vor raul,de ce ne tin in saracie,aginturile astea ne vor saraci,dar uitati,noi,PSD,tine cu voi,vrea sa va dea bani dar nu suntem lasati.

  5. Alta placa nu stie analfabetul !!! Mai ghertoiule pentru asta ai luat tu un an de zile salariu ca sa vii sa reciti aceeasi propozitie o data pe saptamana ????

    • Așa este, de 6 luni, el, în fiecare săptămână, spune că va propune!!
      Dar dacă nu înțelege ceva din PNRR, de ce nu îl întreabă pe Ghinea, sau pe Cîțu?!

  6. Rares Bogdan va sustine marirea pensiilor speciale in maxim 30 de pre de la eliminarea din PNRR

  7. E clar ! Individul ăsta e un caz social care trebuie dus la reciclare!
    Nu știm cum se face că în ”marele” partid al infractorilor pesediști, nu se găsește măcar un singură persoană coerentă din punct de vedere logic și gramatical .

  8. Auliou, si sa scada procentul pentru consultanta? Nu se poate asa ceva! 😂

    • Da, trebuie consultanță, fiindcă PSDNL nu e în stare de absolut nimic, e o adunătură de analfabeți. Ți-ai luat pomana de la partid pe luna asta?

  9. Eliminati pensiile speciale ! Sunt pensii nemuncite= banii furati din buzunarele noastre.

  10. Individul ăsta îmi provoacă greață când îl văd și îl aud.

  11. Veniturile bugetare sunt mici in raport cu Europa. Media UE este cu 50% pib mai mare. Prin urmare, 9,4 de la noi este echivalentul a 14,1% pib în UE. deci, 9,4 este un procent mare azi pentru Romania, mare in raport cu veniturile bugetare.
    In alta ordine de idei, noi nu am atins acest nivel de 9,4, dar politicienilor le place să se victimizeze.

  12. De langa soferul asta lipseste vulcanizatorul Andrusca.

  13. Bai, prostul asta o tine langa cu procentu de cand a fost numit ministru, dar de facut nu e in stare sa faca nimic. Pe pariu ca o sa dea de gard PNNR si reformele necesare si apoi o sa urle ca nu l-au lasat „aia” sa faca bine ptr popor ?
    Cum naiba a ajuns iar asta ministru cand nu e in stare sa respire singur de prost ce e ?

  14. Acest individ venit din fundul curtii nu stie decat renegociarea procentului din pnrr pentru pensii! De cand a venitr la minister o repeta ca o placa hodorogita. Poate ar fi timpul sa plece acasa.

  15. Ca să nu vă atingeți de pensiile speciale sunteți în stare de orice. Bani ar fi destui sa măriti pensiile contributive daca nu ar fi pensii speciale, zeci de mii de tocatori de frunza la caini în administratie, pe salarii prea mari și furturile voastre de zi cu zi. Cine vă crede că nu ar fi bani? Lichele puse numai pe furt și hoție!

  16. Budă, du-te de unde-ai venit, escrocule! Numai minciuni îndrugi. Se poate orice în țara asta, dar nu se vrea pentru că trebuie sa fie peste tot niște trântori privilegiați.

  17. Te rugăm să ne faci și nouă o monografie, că vrem să învățăm!

  18. Da, daca vorbim de o tara care a ajuns la un nivel de normalitate !

  19. Cei care au avut o activitate comercială pe o perioadă de peste 20 de ani și au fost falimentați forțat de bandiții politici pentru că nu au fost de acord cu sponsorizarea lor;ce fac cu acei ani?Am contribuit cu sume importante la buget;dar acești ani nu sunt luați în calcul la pensie!Probabil că doar daca eram bugetar;șomer; trântor sau cu concedii medicale prelungite,beneficiam de acest drept.

  20. Marusica ,nu vrea sa taie pensiile speciale . Vrea sa mareasca pensiile cele mari si celor mici sa le dea frimituri pentru voturi .

  21. Explic de mult timp,pentru toti,si cu intelegere minima si la cel care crede ca are iq=400:bugetarul de rand(talpa tarii:contabil,militar,3conomjst=salariul minim,amagit,sporuri nemarite cate 5 ani la rand),bugetarul de lux(militar=generali+servjcii(nu prostii de pompieri si jandarmi),,primarij,consilii generale,ministere,directii,servicii ,(sunt zecii si sute de mii de oameni care nu stiu pec iau banij),3xem0lu verificat:ceferist-50 de ani,cu 30 de ani vechime=5000 pensii ia-i vis_militar operativ,55 ani vechime 37 de ani,pensie 3700!!!speranta de viata la militar e de 62 de ani,la civil e 70 de ani!!cum e !!?sa se duca ma-sa lu ciucasiy ciolacu la razboi,sau tasu!!