G4Media.ro

Marius Copil s-a calificat, marţi, în optimile de finală ale turneului challenger…

Foto: Marius Copil / Facebook

Marius Copil s-a calificat, marţi, în optimile de finală ale turneului challenger de la Biel/Bienne

Tenismanul român Marius Copil s-a calificat, marţi, în optimile de finală ale turneului challenger de la Biel/Bienne (Elveţia), dotat cu premii totale de 118.000 de euro, după ce l-a învins pe cehul Marek Gengel cu 6-4, 6-3, relatează Agerpres.

Copil (32 ani, 422 ATP), venit din calificări, a obţinut victoria după o oră şi 12 minute.

Românul a reuşit 9 aşi, faţă de 6 ai adversarului, dar arădeanul nu şi-a pierdut serviciul în acest meci, salvând toate cele patru mingi de break ale lui Gengel (27 ani, 267 ATP).

Marius Copil şi-a asigurat un cec de 1.900 de euro şi 14 puncte ATP. Următorul adversar al lui Copil va fi elveţianul Dominic Stricker, principalul favorit, sau kazahul Beibit Jukaev.

La dublu, perechea româno-croată Victor Vlad Cornea/Franko Skugor s-a calificat în sferturi după 4-6, 7-6 (7/3), 10-8 cu polonezii Karol Drzewiecki/Szymon Walkow, după o oră şi 45 de minute.

Cornea şi Skugor şi-au asigurat un cec de 1.420 de euro şi 20 de puncte ATP la dublu, urmând să joace în faza următoare contra câştigătorilor din meciul Dustin Brown (Jamaica)/Aisam-Ul-Haq Qureshi (Pakistan/N.1) – Neil Oberleitner/Philipp Oswald (Austria).

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...