Marius Vasiliu, fost secretar de stat USR, îl critică pe Marcel Boloș că aprobă criterii de selecție pentru proiectele cu fonduri europene prin Ordonanță de Urgență: „Nu doar că nu simplifică nimic, dar adaugă birocrație și mai multă peste cea existentă”
Marius Vasiliu, fost secretar de stat USR în Ministerul Fondurilor Europene, îl critică pe Marcel Boloș că aprobă criterii de selecție pentru proiectele cu fonduri europene în „Programul Sănătate” prin Ordonanță de Urgență, situație „în care e nevoie de un ordin de ministru”. Acest lucru „nu doar că nu simplifică nimic, dar adaugă birocrație și mai multă peste cea existentă”, mai afirmă Vasiliu.
„Numărul situațiilor în care avertizăm asupra efectelor negative ale supra-reglementărilor prin OUG-uri în situații în care e nevoie de un ordin de ministru a trecut de pragul rezonabilității aducerii aminte. Sînt “n” situații de acest gen. Azi se mai adaugă una; îi zice “ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind unele măsuri pentru implementarea proiectelor de infrastructură publică de sănătate cu finanțare din fonduri externe nerambursabile în cadrul Programului Sănătate și din împrumuturi contractate cu Instituțiile Financiare Internaționale. Și a fost aprobată azi în ședința de Guvern”, a scris joi, pe Facebook, fostul secretar de stat USR.
„Pe scurt, prin OUG-ul de azi se stabilesc “criteriile de selecție pentru proiectele de investiții publice pentru care urmează a se încheia contracte de finanțare în conformitate cu regulile de finanțare stabilite prin Ghidurile Solicitantului de către Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sănătate”. Dacă nu ați înțeles unde e nebunia, de acum patologică, de a da totul prin OUG, vorbim despre reguli stabilite prin Regulament european care este direct aplicabil în toate statele membre, și care trebuie detaliate prin ghiduri ale solicitantului care se aprobă prin ordin de ministru. Adică atunci cînd se va constata că ceva nu funcționează, în loc să rezolvi problema pe loc, printr-un ordin de ministru, va trebui să parcurgi toată procedura de avizare/adoptare a unei OUG. Plus că în Parlament vor vrea unii să se afirme, deși nu au competențe în acest sens, iar probabilele intervenții vor duce la blocaje. Și de asta se vor lovi și următorii miniștri”, mai adaugă Marius Vasiliu.
„Nu doar că nu simplifică nimic, dar adaugă birocrație și mai multă peste cea existentă”, conchide fostul secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu