Mark Rutte a preluat funcția de secretar general al NATO / El asigură Ucraina de sprijinul Alianței
Fostul prim-ministru olandez Mark Rutte a devenit marţi noul secretar general al NATO, după o ceremonie de predare la sediul Alianţei Nord-Atlantice de la Bruxelles, relatează dpa, transmite Agerpres.
Rutte le-a mulţumit aliaţilor din NATO pentru că i-au încredinţat rolul de conducere, succedându-i în funcţia de secretar general norvegianului Jens Stoltenberg.
„Este un post foarte important şi trebuie să mă ridic la înălţimea aşteptărilor”, a spus el.
Rutte a asigurat Ucraina de sprijinul Alianţei Nord-Atlantice, spunând totodată că nu este îngrijorat de rezultatul alegerilor prezidenţiale din noiembrie din Statele Unite.
„Nu sunt îngrijorat. Îi cunosc foarte bine pe ambii candidaţi şi am lucrat cu Donald Trump timp de patru ani”, a declarat fostul premier olandez presei cu puţin timp înainte de a prelua oficial funcţia, potrivit AFP.
Rutte a detaliat deja cele trei priorităţi ale mandatului său de patru ani: sprijinul pentru Ucraina, „cea mai mare prioritate”, consolidarea „apărării noastre colective” şi, de asemenea, dezvoltarea parteneriatelor internaţionale deja angajate de NATO cu ţări terţe.
Cei 32 de membri ai NATO l-au numit pe Rutte în vară, după ce politicianul olandez şi-a asigurat sprijinul timpuriu al Statelor Unite, Germaniei şi Marii Britanii, în ciuda bilanţului său privind cheltuielile scăzute pentru apărare cât timp a fost premier.
Rutte preia conducerea într-un moment dificil pentru NATO, care se confruntă cu ameninţarea unei Rusii mai agresive, sprijinind în acelaşi timp apărarea Ucrainei împotriva invaziei declanşate de preşedintele rus Vladimir Putin.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank