Mark Rutte şi-a exprimat solidaritatea cu România după ultimul incident cu drone de pe teritoriul său
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, şi-a exprimat vineri solidaritatea cu România şi a felicitat autorităţile române şi comandantul suprem al Forţelor Aliate din Europa (SACEUR) pentru răspunsul lor rapid şi eficient la ultimul incident cu drone de pe teritoriul ţării, transmite Agerpres.
„Aliaţii au căzut de acord că apărarea aeriană şi antirachetă rămâne o prioritate a Alianţei. Acest lucru este cu atât mai important în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, care a dus la numeroase încălcări ale spaţiului aerian al NATO. Inclusiv cel de ieri (joi – n.r.) din România. Permiteţi-mi să exprim solidaritatea NATO cu România şi de asemenea să felicit autorităţile române şi SACEUR pentru răspunsul rapid şi eficient la acest incident”, a declarat Rutte în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la finalul reuniunii miniştrilor apărării, la Bruxelles.
„Vom continua să sporim supravegherea, să facem schimb de informaţii şi să coordonăm răspunsuri individuale şi colective”, a dat el asigurări, conform site-ului NATO.
De asemenea, a spus şeful NATO, Alianţa şi-a sporit recent semnificativ prezenţa pe flancul estic al NATO şi şi-a consolidat misiunea de poliţie aeriană.
„Aliaţii intenţionează să achiziţioneze mii de sisteme de apărare aeriană şi de artilerie şi mai multe sute de avioane moderne de luptă, în principal avioane F-35 de generaţia a 5-a”, a mai spus Rutte, precizând că aliaţii vor cumpăra, de asemenea, 1.000 de rachete Patriot pentru a-şi reface stocurile epuizate.
„Anterior în această lună, forţe aeriene, maritime şi terestre din 12 state aliate s-au adunat în Grecia pentru a exersa tactici de apărare aeriană sofisticate în cadrul unui nou exerciţiu al NATO, Ramstein Flag 24. Iar noua bază cu un sistem Aegis Ashore de apărare antirachetă ne sporeşte capacitatea de a ne apăra împotriva ameninţării globale în creştere a rachetelor balistice”, a mai spus noul secretar general al NATO.
Ministerul Apărării Naţionale a informat că joi, în jurul orei 17,00, sistemul de supraveghere radar al Armatei României a indicat o ţintă aeriană de mici dimensiuni într-o zonă în largul Mării Negre, la aproximativ 150 km est de localitatea Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa. MApN a menţionat că radarele de supraveghere aeriană au urmărit în permanenţă traseul ţintei care a pătruns în adâncimea teritoriului naţional pe o distanţă maximă de 14 km.
„Conform procedurilor, au fost activate structurile aflate în Serviciul de Luptă Poliţie Aeriană Extinsă sub comandă NATO, iar ulterior Poliţia Aeriană sub comandă naţională. Ca urmare a evoluţiei ţintei aeriene pe un traseu îndreptat către frontiera de stat a României, pentru monitorizarea situaţiei au fost decolate succesiv două aeronave F-18 ale Forţelor Aeriene Spaniole, de pe Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, respectiv două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române, de pe Baza 86 Aeriană Borcea. Semnalul radar a indicat traversarea frontierei terestre a României în jurul orei 19,00, în zona localităţii Eforie Nord, evoluând ulterior în direcţia Topraisar”, a precizat MApN, într-un comunicat transmis.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank