Marșul Bucharest Pride se va desfășura în 29 iulie / Se va merge pe traseul Calea Victoriei – Pod Națiunile Unite – Bd. Națiunile Unite – traversare Bd. Libertății – alveola Parc Izvor – Parc Izvor
Sub umbrela ‘Visible love. Visible families’, evenimentul Bucharest Pride – festivalul dedicat comunității LGBTQIA+ din România, care a început pe 21 iulie și se încheie pe 29 iulie, organizat de Asociația ACCEPT, se concentrează asupra sentimentului de familie, cât și a dreptului comunității LGBTQIA+ de a avea o familie, indiferent de orientarea sexuală și identitatea de gen, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio București.
Finalul Bucharest Pride va fi unul la înălţime: un concert Delia, programat sâmbătă, după marş, de la ora 22:00, în Q Club.
În Parcul Isvor, până în 29 iulie, va fi un spațiu sigur în care membrii comunității LGBTQIA+ și aliații ei sunt invitați să se bucure de zilele de festival în aer liber.
Aici, vizitatorii vor găsi în fiecare zi, începând cu ora 15:00, o scenă dedicată performance-urilor muzicale și coregrafice, spații de relaxare, expoziții, ateliere pe diverse tematici și chiar și o zonă de food court.
Festivalul va culmina cu Marșul Bucharest Pride, programat pe 29 iulie.
Programul Marșului:
17:00 – 18:00 – Întâlnirea participanților pe Calea Victoriei (intersecție cu Strada Gheorghe Manu și trotuarele adiacente Căii Victoriei)
18:00 – 19:30 – Marșul Bucharest Pride se desfășoară pe Calea Victoriei – Pod Națiunile Unite – Bd. Națiunile Unite – traversare Bd. Libertății – alveola Parc Izvor – Parc Izvor.
19:30 – 22:00 – Finalul marșului Bucharest Pride în Parcul Izvor.
Olga Stancu, reporter București FM, a vorbit cu Vlad Viski, membru al comunității și director executiv Asociația MozaiQ.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii