Mărturia unui dependent de jocuri de noroc de la 15 ani: „Păcănelele mi-au distrus viața! Cred că sunt mai periculoase decât drogurile” / Susține că autoexcluderea nu funcționează în România

Mihai, un nume fictiv pe care tânărul intervievat a ales să-l poarte, este un dependent de jocuri de noroc, un dependent recunoscut și asumat. „Eu sunt sclavul jocurilor de noroc! (…) Mi mi s-a scurtcircuitat creierul! (…) Este boala secolului. Este o boală pe care nu o depistează nimeni! (…) Mi-am pierdut familia, mi-am distrus viața! Nu mai am nimic!”, sunt doar câteva din afirmațiile pe care tânărul le-a făcut în timpul interviului acordat ziarului Observatorul Prahovean.

A acceptat să vorbească pentru că, el consideră că, în primul rând părinții trebuie puși în gardă. „Părinții, în primul rând, trebuie să fie conștienți, să știe cu ce se confruntă pentru că este ceva ce nu e depistabil”, spune el, care consideră totodată că celelalte adicții sunt lesne depistabile, comparativ cu aceasta, a jocurilor de noroc.

„Sunt 12 ani de „joacă”. Am avut 12 ani de zile în care m-am jucat aproape zi de zi. Orice ban produceam, ajunsesem să fur, furam din casă, din magazin… făceam orice ca să procur bani să mă pot juca”, își începe Mihai povestea.

În încercarea sa disperată de a găsi o soluție, a apelat Organizația Națională a Jocurilor de Noroc (ONJN) cu cerere să se autoexcludă din tot ceea ce înseamnă săli de jocuri de noroc. În plus, a cerut o bază comună pentru toate jocurile de noroc din țară. „Am cerut să fie o bază, cum e în afară, să fie o bază pe toată țara, pe tot ce înseamnă săli (de jocuri – n.r.) să aibă o bază comună…”

„Am cerut să aibă un sistem, cum e la Loteria Română… La Loteria Română, când mi-am dat autoexcludere, înainte de a intra în Loteria Română îți cere buletinul, indiferent că ai 50 de ani, că ai 40 sau 30… Îți cere buletinul, îl scanează și eu acum, dacă mă duc acolo, mi l-a scanat și îmi spune NU, poftiți afară că nu aveți voie!”, povestește Mihai.

Aceasta, consideră el, că ar fi singura lui scăpare să iasă din această situație: să nu i se mai permită accesul în nicio sală de jocuri de pe teritoriul României.

„De mai bine de 6-7 ani de zile eu muncesc degeaba, eu sunt sclav, eu nu mai am viață…”, mărturisește tânărul. „Ca și jucător, îți pierzi orice simț. Nu mai simți nimic pentru nimeni (…) Tu vezi toate persoanele din jurul tău ca pe o sursă de a procura bani. Un jucător face orice, minte, face orice, doar ca să procure niște bani ca să se ducă înapoi (în sălile de jocuri – n.r.). Eu, personal, mi-am pierdut orice simț! Eu, în prezent, nu mai simt nimic pentru nimeni!”, adaugă el.