Mărturii cutremurătoare din infernul Olevnika, unde o explozie a ucis zeci de luptători ucraineni de la Azovstal/ Cum sunt torturați prizonierii într-un loc fără lumină și apă curentă/ ”Răul absolut”

Țipete ale soldaților torturați, celule pline până la refuz, condiții inumane, un regim de intimidare și crimă. Terciuri necomestibile, nicio comunicare cu lumea exterioară și zile marcate cu un calendar făcut în casă, scris pe o cutie de ceai.

Așa arată, potrivit unui prizonier care a fost acolo, condițiile din Olenivka, faimosul centru de detenție de la periferia Donețkului, unde zeci de soldați ucraineni au ars de vii într-un episod oribil la sfârșitul lunii trecute, în timp ce se aflau în captivitate rusească.

Anna Voroșeva – o antreprenoare ucraineană în vârstă de 45 de ani – a oferit o relatare sfâșietoare pentru Observer despre perioada petrecută în interiorul închisorii. Ea a petrecut 100 de zile în Olenivka după ce a fost reținută la jumătatea lunii martie la un punct de control condus de Republica Populară Donețk (DNR) pro-rusă din estul Ucrainei.

Ea încercase să livreze provizii umanitare la Mariupol, orașul său natal, asediat de armata rusă. Separatiștii au arestat-o și au dus-o într-o dubă a poliției plină de oameni la închisoare, unde a fost reținută până la începutul lunii iulie sub acuzația de „terorism”.

În prezent, aflată în recuperare în Franța, Voroșeva a declarat că nu are nicio îndoială că Rusia a ucis „în mod cinic și deliberat” prizonieri de război ucraineni. „Vorbim despre răul absolut”, a spus ea.

Luptătorii au fost aruncați în aer pe 29 iulie într-o explozie misterioasă și devastatoare. Moscova susține că Ucraina i-a ucis cu o rachetă Himars ghidată cu precizie de fabricație americană. Cu toate acestea, imaginile din satelit și analizele independente sugerează că ei au fost nimiciți de o bombă puternică detonată din interiorul clădirii.

Rusia afirmă că 53 de prizonieri au fost uciși și 75 răniți. Ucraina nu a putut să confirme aceste cifre și a cerut o anchetă. Victimele au fost membri ai batalionului Azov. Până la capitularea lor în luna mai, aceștia au apărat uzina siderurgică Azovstal din Mariupol, rezistând în subteran.

Cu o zi înainte de explozie, au fost transferate într-o zonă separată din zona industrială a lagărului, la o anumită distanță de blocul de beton murdar cu două etaje în care Voroșeva împărțea celula cu alte femei prizoniere. În imaginile video difuzate de televiziunea de stat rusă au apărut corpuri carbonizate și paturi supraetajate din metal răsucit.

„Rusia nu a vrut ca ei să rămână în viață. Sunt sigură că unii dintre cei „uciși” în explozie erau deja cadavre. A fost un mod convenabil de a justifica faptul că fuseseră torturați până la moarte”, a spus ea.

Deținuții de sex masculin erau scoși în mod regulat din celulele lor, bătuți, apoi închiși din nou. „Le auzeam strigătele”, a spus ea. „Puneau muzică tare pentru a acoperi țipetele. Tortura se întâmpla tot timpul. Anchetatorii glumeau pe tema asta și îi întrebau pe deținuți: „Ce s-a întâmplat cu fața ta?”. Soldatul răspundea: „Am căzut”, iar ei râdeau.

„Era o demonstrație de putere. Deținuții înțelegeau că li se putea întâmpla orice, că puteau fi uciși cu ușurință. Un număr mic de băieți de la Azov au fost capturați înainte de capitularea în masă din luna mai.”

Voroșeva a declarat că exista un trafic constant în jurul Olenivka, cunoscută drept colonia corecțională nr. 120. O fostă școală tehnică sovietică, aceasta a fost transformată în anii 1980 într-o închisoare, iar mai târziu a fost abandonată. DNR a început să o folosească la începutul acestui an pentru a găzdui civili inamici.

Prizonierii ajungeau și plecau în fiecare zi din tabăra aflată la 20 km sud-vest de Donețkul ocupat, a declarat Voroșeva pentru Observator. În jur de 2.500 de persoane erau ținute acolo, cifra ajungând uneori la 3.500-4.000, a estimat ea. Nu exista apă curentă sau electricitate.

Atmosfera s-a schimbat atunci când aproximativ 2.000 de luptători Azov au fost aduși cu autobuzul în dimineața zilei de 17 mai, a spus ea. Steagurile rusești au fost ridicate, iar culorile DNR au fost date jos. La început, gardienii au fost precauți față de noii prizonieri. Mai târziu, au vorbit deschis despre modul în care aveau de gând să-i brutalizeze și să-i umilească, a spus ea.

„Am fost frecvent numiți naziști și teroriști. Una dintre femeile din celula mea era un medic Azovstal. Era însărcinată. Am întrebat-o dacă pot să-i dau rația mea de mâncare. Mi s-a spus: ‘Nu, este o criminală’. Singura întrebare pe care mi-au pus-o vreodată a fost: „Cunoști vreun soldat Azov?””.

Condițiile pentru deținutele femei erau sumbre. Ea a spus că nu erau torturate, dar abia dacă primeau mâncare – 50 g de pâine la cină și uneori terci. „Era bun pentru porci”, a spus ea. Ea a suspectat că directorul închisorii a sifonat banii alocați pentru mese. Toaletele se revărsau, iar femeile nu primeau produse igienice. Celulele erau atât de supraaglomerate încât dormeau în schimburi. „A fost greu. Oamenii plângeau, îngrijorați pentru copiii și familiile lor”. Întrebată dacă gardienii și-au arătat vreodată compasiunea, ea a spus că o persoană anonimă le-a lăsat odată o sticlă de șampon.

Potrivit lui Voroșeva, personalul lagărului a fost spălat pe creier de propaganda rusă și îi considera pe ucraineni drept naziști. Unii erau săteni locali. „Ne învinuiau pe noi pentru faptul că viața lor era groaznică. Era ca un alcoolic care spune că bea vodcă pentru că soția lui nu este bună.

„Filozofia este: „Totul este oribil pentru noi, așa că totul ar trebui să fie oribil pentru voi”. Totul este foarte comunist”.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a calificat explozia drept „o crimă de război deliberată a Rusiei și o crimă în masă deliberată a prizonierilor de război ucraineni”. Săptămâna trecută, biroul său și Ministerul ucrainean al Apărării au oferit detalii despre indicii care, potrivit acestora, indică vinovăția Kremlinului.