Mărturiile cutremurătoare ale părinților tinerilor uciși în accidentul provocat de Vlad Pascu / Aproape toți cei din sala de judecată au plâns / Este prezent și Pascu

Părinții Robertei și ai lui Sebi, cei doi tineri uciși în accidentul provocat anul trecut în stațiunea 2 Mai de către Vlad Pascu, au făcut mărturii cutremurătoare în fața instanței, vineri. Aproape toți cei prezenți în sala de judecată au plâns. La audieri este prezent și Vlad Pascu.

Amintim că Dosarul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai în urma căruia doi tineri au fost ucişi, are un nou termen, vineri, la Judecătoria Mangalia, iar cu acest prilej instanţa va analiza cererea de schimbare a încadrării juridice din ucidere din culpă în omor calificat, depusă de familiile victimelor.

Valentin Olariu, tatăl lui Sebi, a povestit cum a plecat fiul său la mare și cum a aflat că acesta a fost ucis:

„Cu două zile înainte de accident ne-am întors din vacanță și când am ajuns acasă, Sebi mi-a zis: «Tata, vreau să merg la ziua unui coleg».

Joi seara m-am împrumutat de niște bani că să îi pot da, i-am dat și a fost prima dată când m-a luat în brațe și m-a pupat.

Dimineață, eu am plecat la muncă, pe el l-a dus tatăl meu la gară, l-am sunat pe la ora 12 și mi-a zis că e foarte mare căldură în tren. Am mai vorbit seara pe la 20.30, mi-a zis că se duce în club și vorbim dimineață. A fost ultima dată când am vorbit cu el.

Apoi a venit ziua de 19 august, cea mai blestemată zi. Am plecat la muncă, iar la ora 10.30, în pauza de masă, am primit un telefon de la o doamnă de la pompe funebre, care mi-a zis că băiatul meu a decedat. În acel moment, am închis instant telefonul, crezând că este o glumă. Mi-am sunat soția și i-am spus de acest telefon. Am închis cu ea și mi-am făcut curaj să o sun pe acea doamnă. Doamna era uimită că, deși accidentul a fost la 5.20, eu nici la ora aia nu am primit un telefon de la poliție.

Mi-a spus că băiatul meu a avut un accident, că a fost rupt în două, că l-au adunat de pe stradă.

A doua zi am plecat la Mangalia să ne luam băiatul, am fost prima oară la politie să îi luăm bunurile pe care le avusese asupra lui. Mi-a dat politia o pereche de pantaloni plini de sânge, ochelarii lui care erau impecabili, nu au fost sparți, și o cameră GoPro. Am rămas surprins că politia mi-a dat această cameră.

Am plecat la Morgă, am intrat în cameră, domnul acela mi-a spus că de când lucrează el nu a văzut așa ceva și că nu aș putea să mă duc să îl văd pe Sebi în halul în care arată. Eu m-am dus și am văzut că nu mai e nimic întreg din el decât capul. L-am rugat foarte mult să mi-l așeze în coșciug, ca pe un puzzle.

Nu puteți să vă dați seama cum arăta băiatul meu din cauza unui drogat.”

Mihaela Olariu, mama lui Sebi:

„Era pasionat de regie. Anul trecut, am fost în vacanță la Cannes, la Academia de Teatru și Film de acolo și mi-a șoptit la ureche: «cândva, peste câțiva ani, o să fiu și eu acolo».

Viața mea chiar era perfectă, chiar dacă nu aveam bani să îi învârtim cu lopata, aveam fix cât ne trebuiau ca să le oferim copiilor o vacanță sau chiar două.

Noi acum nu mai avem o viață, eu una mă consider un mort care umblă. Singurul moment în care mă simt cât de cât bine este când merg la Sebi, nu la cimitir, noi mergem la Sebi. O facem de trei ori pe zi, seara ne strângem toți acolo, prietenii noștri, prietenii lui. Nu contează că plouă, că ninge, că e cald, noi acolo suntem.

Eu ca să stau în picioare iau tratament din ziua respectivă, pentru fiica mea, am o datorie morală față de ea. Eu trăiesc doar pentru a-i face dreptate lui Sebi și pentru Selena (sora lui Sebi), pentru ca ea să își revină.

Am mers la psihiatru, mi-am schimbat tratamentul de câteva ori pentru că pur și simplu cădeam din picioare și nu știam ce se întâmplă cu mine.

Soțul a ajuns la spital, pentru că până să se întâmple avea probleme cu pulsul și urma un tratament, dar acum se pare că a intervenit și tensiunea.

Selena merge la psiholog din septembrie, ulterior am ajuns și la psihiatru cu ea pentru că nu făcea niciun pas înainte, nu mai merge cu mijlocul de transport, trebuie dusă și adusă de la liceu, trebuie să aibă lângă ea numai persoane apropiate sau din familie. Doarme cu mine de mână, are momente când intră în baie și pur și simplu mi se pare că dărâmă baia, dă cu pumnul în faianță, plânge în hohote și spune că își vrea fratele înapoi și că îi este dor de el.”

Ștefan Dragomir, tatăl Robertei:

„Normalul nu mai este normal. Ne ferim unii de alții, pretindem că suntem bine, dar mergem la cimitir, ne uităm la o piatră și nu ne vine să credem că acolo este Roberta noastră.

Mă trezesc agitat, transpirat, abia adorm pentru că mă uit la ușă și copilul meu nu mai intră pe acolo.”

Lavinia Dragomir, mama Robertei:

„Din dimineața zilei de 19 august când am primit un telefon de la sora mea și m-a anunțat, la ora 6.15, că fata mea a murit, viața mea s-a schimbat. Ea m-a anunțat pentru că în grupul lor de prieteni era și nepotul meu puțin mai în față, el nu a fost lovit.

Nu mi-a venit să cred, l-am sunat pe nepotul meu care mi-a confirmat și mi-a spus că politia va lua legătura cu noi, ceea ce nu s-a întâmplat nici în ziua de azi.

Ultima oară când am văzut-o a fost vineri, când a plecat de acasă. Au plecat toți cu trenul, tocmai pentru a evita un astfel de accident. Când mi-a spus sora mea că a fost un accident de mașină, nu înțelegeam ce voia să spună, tocmai pentru că ei plecaseră cu trenul. Ultimele ei cuvinte au fost: «Pa, mami, ne vedem luni!” Luni urma să ne vedem la mare, unde am fi ajuns și noi.

Nu pot descrie în cuvinte cum a fost afectată viața noastră. Sora ei nu poate dormi fără lumină, doarme cu televizorul aprins, iar părinții mei care au crescut-o plâng întruna, mai ales tata. Nepotul și surorile mele sunt la fel de afectați.”