G4Media.ro

Masa de Ziua Recunoştinţei îi va costa pe americani în medie cu…

Sursa foto: captura video

Masa de Ziua Recunoştinţei îi va costa pe americani în medie cu 14% mai mult decât anul trecut

Cu 14% mai mult decât anul trecut vor scoate americanii din buzunare pentru acoperirerea cheltuielilor de Ziua Recunoștinței, aceasta fiind cea mai mare creştere anuală din ultimii 31 de ani, conform American Farm Bureau Federation.

Creşterea preţurilor alimentelor şi gazelor naturale presează bugetele americanilor, pe fondul blocajelor din lanţurile globale de aprovizionare, în timp ce impactul economic al valului de infecţii de Covid-19 din vară se atenuează, relatează news.ro, citând Reuters.

Farm Bureau, care reprezintă fermierii americani şi industria agricolă afirmă că inflaţia şi perturbările lanţurilor de parovizionare măresc costul unei cine medii de Thanksgiving pentru 10 persoane la 53,31 dolari, de la un minim al ultimilor zece ani, de 46,90 de dolari în 2020.

Costul este bazat pe cumpărătorii Farm Bureau care au bifat preţurile pentru curcan, merişoare, chifle şi alte alimente, în perioada 26 octombrie-8 noiembrie.

„Preţurile pentru sosul de merişoare, umplutură, toate acele alimente tradiţionale au crescut”, a spus Sherry Hooker, un pensionar în vârstă de 69 de ani care făcea joi cumpărături la un magazin Jewel-Osco din Chicago.

Pandemia de COVID-19 a făcut dificilă estimarea cererii consumatorilor, ceea ce se adaugă la preţurile ridicate, a spus Farm Bureau.

Preţurile medii pentru curcan, piesa centrală a multor cine de Ziua Recunoştinţei, au crescut cu 24% faţă de 2020, la aproximativ 1,50 dolari pe livră, a spus Farm Bureau.

Excluzând curcanul, preţul pentru masa totală este în creştere cu 6,6%. Acest lucru este în concordanţă cu creşterea cu 6,2% a indicelui preţurilor de consum din SUA în octombrie, când indicele a înregistrat cea mai mare creştere anuală din noiembrie 1990, deşi este puţin peste creştere anuală de 5,4% pentru indicele calculat de Ministerului Muncii pentru costurile alimentelor consumate acasă.

Ajustate pentru inflaţie, costurile de Ziua Recunoştinţei au crescut pentru prima dată din 2015, fiind cu 7% mai mari decât anul trecut, arată datele Farm Bureau.

În Chicago, Cinda Shaver, în vârstă de 62 de ani, a spus că acum cheltuie cel puţin 120 de dolari pe săptămână cumpărând pentru două persoane la supermarketul cu reduceri Aldi, faţă de suma anterioară de 90 de dolari pentru aceleaşi articole.

Cu toate acestea, cumpărătorii pot găsi oferte pe măsură ce sărbătorile se apropie. Vizitele efectuate de Reuters la două magazine alimentare au arătat că preţurile variază foarte mult. Acelaşi coş de articole verificat de Farm Bureau a costat doar 40,01 dolari la un magazin Big Y din Newtown, Connecticut, inclusiv curcan congelat pentru 99 de cenţi pe livră. La Jewel-Osco din Chicago, curcanii congelaţi erau vânduţi joi cu doar 49 de cenţi pe livră.

Farm Bureau a spus că cumpărătorii săi au verificat preţurile cu aproximativ două săptămâni înainte ca majoritatea lanţurilor de supermarketuri să înceapă să ofere curcani întregi congelaţi la preţuri mai mici.

Sursa Foto: captura

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

  1. Încă un „succes” al administrației instalate în ianuarie 2021…

    • Recunostinta fața de Bidon.

    • Problema e globala, dar in fine trumpist de 2 lei nu poti iesi din bula ta vad.

    • Nu pot specifica dacă Trump a fost un președinte bun, probabil nu a fost, dar acest Biden este o epavă iar americanii sunt niște idioți. Cum să votezi frate un cadavru ambulant?!?!

    • asdas, adică vrei să spui că dementia Biden nu e o fosilă coruptă și incompetentă?

    • Eugen, alegerile au fost măsluite, nu a câștigat Biden.

  2. Dacă au tipărit bani … M2 masa monetara a crescut cu 40 % în 2 ani.

    Nici noi nu suntem departe cu 60 % crestere a m2 din 2018 încoace.

  3. În engleză se numește Biden economy. Let’s go Brandon!

  4. Nu-i problema: înlocuiesc curcanul cu un cocoșel de pădure si si-au scos pârleala.

  5. Peste tot in lume sunt cresteri de preturi din cauza scumpirii energiei in primul rand, e si impactul covidului care isi spune cuvantul peste tot, nu e in America o situatie speciala. Noroc ca au scapat de Trump ca altfel erau vai si amar, stim foarte bine ca nu-i pasa deloc de oameni, ci numai de succesul lui, o catastrofa de presedinte.