G4Media.ro

Masca de protecție, obligatorie și în județul Timiș, pe toată durata stării…

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Masca de protecție, obligatorie și în județul Timiș, pe toată durata stării de alertă

Purtarea măștii de protecție devine obligatorie în județul Timiș, pe toată durata stării de alertă, a decis, marți, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.

„Pe întreg teritoriul județului Timiș se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, pe toată perioada stării de alertă, în spațiile publice deschise, astfel încât să acopere nasul și gura, respectiv: pe o rază de 100 m în jurul unităților de învățământ, în piețe comerciale, târguri, oboare, piețe de vechituri, piețe agroalimentare, zone de așteptare, cozi formate la intrarea în diverse instituții și societăți comerciale, stații de transport public, peronul gărilor, autogări, aeroport, în punctele de trecere a frontierei, exteriorul obiectivelor turistice, grădini de vară, festivaluri publice și private, evenimente culturale publice și private și manifestări publice, ceremonii religioase, slujbe și rugăciuni colective, în zonele de promenadă aglomerate incluzând centrele pietonale ale localităților și falezele (malurile râurilor) din interiorul localităților, parcările și zonele de agrement adiacente centrelor comerciale și mall-uri, în intervalul orar 6,00 – 24,00. Obligativitatea se instituie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani”, se arată în hotărârea adoptată.

Totodată, în localitățile unde a fost depășit pragul de 1,5/1000 de locuitori, pe o perioadă de 14 zile, se suspendă activitățile cu publicul în interiorul clădirilor a tuturor operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, operatori de tipul restaurantelor, săli de evenimente, cafenelelor. Restaurantele pot funcționa în regim take away (la pachet) și livrare la domiciliu. Se exceptează activitatea restaurantelor și cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare pentru clienții cazați în aceste unități. Se suspendă activitatea barurilor, cluburilor și discotecilor din interiorul clădirilor, a sălilor de jocuri de noroc.

De asemenea, se suspendă pe o perioadă de 14 zile activitatea din piețele comerciale (cu excepția piețelor agroalimentare), târguri și oboare în unitățile administrativ teritoriale unde a fost depășit pragul de 1,5/1000 de locuitori.

Se închid și cinematografele, activitatea cu publicul a instituțiilor de spectacole, precum și organizarea de concerte și evenimente culturale în aer liber pentru o perioadă de 14 zile în localitățile unde a fost depășit pragul de 1,5/1000 de locuitori.

Sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. Cam tarziu……cel putin in Timisoara unde covidu colcaie ca shaworma in Drisdor

  2. In Timisoara misuna COVID-ul in spitale si ce e mai rau este ca toata lumea stie dar, ca de obicei, ne-a prins pe nepregatite. Doctorii din urgenta sunt bolnavi dar sunt la datorie si multe alte cazuri ! Mai sunt ordine de Arafaat de genul : medicii pot fi detasati oriunde, pe cheltuiata lor bineinteles, fara haine, protectie, masti. Medicii, din salariul lor de 5-6 mii de lei (credeti-ma ca 5000 de EUR au tot aia din varf impinsi de politicieni) isi cumpara echipament pentru propria salvare. Hai sictir la caruta, politicieni de mamaliga !