Mașină de 90 de mii de euro, furată în SUA, găsită în Cluj / La volan se afla o tânără de 26 de ani
O tânără de 26 de ani din Mureş a fost oprită în judeţul Cluj la volanul unei maşini care figurează ca fiind furată din SUA. Poliţiştii au deschis un dosar de tăinuire, iar maşina, estimată la 90.000 de euro, a fost ridicată în vederea confiscării, anunță News.ro.
”Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei oraşului Huedin efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, în cadrul activităţilor fiind indisponibilizat un autoturism în valoare de aproximativ 90.000 de euro”, a anunţat, luni seară, IPJ Cluj.
Sursa citată a precizat că, în 10 decembrie, în baza informaţiilor obţinute, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei oraşului Huedin, cu sprijinul poliţiştilor de investigaţii criminale au identificat şi oprit pe strada Horea din Huedin un autoturism, condus de o tânără de 26 de ani, din judeţul Mureş, acesta figurând ca fiind sustras de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii.
”Autovehiculul a fost ridicat pentru continuarea verificărilor, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire”, au mai transmis poliţiştii.
Sursa foto: Monitorul de Cluj
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
12 comentarii