Maşina de serviciu a şefului de la Pieţe SA Timişoara a luat foc noaptea trecută / Poliţiştii au deschis o anchetă, având suspiciuni că vehiculul a fost incendiat
Autoturismul de serviciu al şefului Pieţe SA, serviciu în subordinea Primăriei Timişoara, Mirel Pop, a luat foc noaptea trecută chiar în faţa imobilului în care acesta locuieşte, informează News.ro. Poliţiştii au deschis o anchetă având suspiciuni că maşina a fost incendiată.
Incendiul la autoturism a avut loc, în noaptea de marţi spre miercuri, în jurul orei 3.00, pe strada Basarabia din cartierul Mehala, acolo unde locuieşte Mirel Pop, şeful Pieţe SA Timişoara.
„La data de 06.12.2023, în jurul orei 03:10, poliţiştii Secţiei 4 Timişoara au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe strada Basarabia din Timişoara, a izbucnit un incendiu la un autovehicul parcat.
În acest caz, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere prin incendiere şi continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor şi împrejurărilor izbucnirii incendiului”, a transmis IPJ Timiş.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii