G4Media.ro

Mașina în care se afla Volodimir Zelenski, implicată într-un accident rutier în…

Sursa foto: President of Ukraine (president.gov.ua)

Mașina în care se afla Volodimir Zelenski, implicată într-un accident rutier în Kiev/ Un șofer a intrat în coloana oficială a președintelui ucrainean

Un automobilist a lovit vehiculul care îl transporta prin Kiev pe preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, care nu a fost grav rănit în accident, a declarat purtătorul de cuvânt al acestuia miercuri seară, citat de AFP, transmite Agerpres.

„La Kiev, un automobil a intrat în coliziune cu maşina preşedintelui Ucrainei şi cu vehiculele din escorta lui”, a declarat Serghei Nikiforov într-un comunicat postat pe Facebook joi, la orele 01.22, (miercuri, 22.22 GMT).

„Medicii care îl însoţeau pe preşedinte i-au acordat asistenţă de urgenţă şoferului autovehiculului şi l-au transferat într-o ambulanţă”, a continuat acesta.

„Preşedintele a fost examinat de un medic, nu au fost depistate răni grave. Poliţia va investiga toate împrejurările producerii accidentului”, a mai spus el, fără alte detalii.

În discursul său televizat de noapte, a cărei înregistrare video a fost publicată la scurt timp după accident, Volodimir Zelenski a indicat că se întorcea din regiunea Harkov, dând asigurări că „aproape întreaga regiune a fost eliberată” după o contraofensivă-fulger menită să alunge trupele ruse.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Ce știre interesanta!!!!Nemaipomenit. Penibil!!!

    • @Ando71, „penibil”a nu poate fi decat reactia unora!
      Cred ca daca masina cr!m!nalulu! Putin ar fi fost doar atinsa, postacii ar fi cerut bombe nucleare! 😀

  2. Și în Ucraina sunt mulți soferi care nu respectă regulile de circulație, sunt neatenți, au viteză prea mare.

  3. si nu cere niste ajutoare de miliarde de la bideu ?

  4. @gogu Draga gogule dacă unii au alte păreri nu înseamnă că suntem postaci rusofili.Dar ma rog fiecare cu ale lui.Nu toți care comentam suntem rusogili.Am trăit în comunism și știu ce înseamnă și Rusia și comunismul .Nu îți doresc sa treci prin adă ceva.

  5. S-au reactivat trolli putinistii:-)))) lool
    Cel mai degradant și dezumanizant lucru este sa fii troll-ul orcilor :-))))

  6. Deh, asa e in zilele noastre, azi poate sa intre oricand o masina in tine, maine poate sa intre o oricand o racheta in tine. Asta e.