G4Media.ro

Maşinile Google Street View revin în România din 15 martie

Sursa foto: Pixabay

Maşinile Google Street View revin în România din 15 martie

Maşinile Google Street View se întorc în România începând cu jumătatea lunii martie, acestea urmând să „viziteze” peste 120 de localităţi şi drumuri adiacente, cu scopul de a actualiza imaginile Street View din oraşe, şosele şi autostrăzi pe Google Maps, informează compania de tehnologie, într-un comunicat transmis marţi Agerpres.

Astfel, preluarea de imagini 360 grade Street View în România va începe marţi, 15 martie, iar maşinile Google vor acoperi zone şi localităţi din toată ţara, de la Bucureşti, Constanţa, Hârşova, Curtea de Argeş, Iaşi sau Piatra Neamţ, şi până la Orşova, Cluj-Napoca, Vişeu de Sus sau Oradea.

Serviciul Street View este disponibil în România începând din anul 2010, când au fost publicate primele imagini din cele mai importante oraşe pe Google Maps. Acoperirea la nivelul întregii ţări s-a realizat doi ani mai târziu, atunci când au fost preluate imagini de pe 40.000 de km de drumuri, 39 de oraşe şi sute de obiective turistice.

„Extinderea Street View în România a continuat constant, fiind actualizate imaginile din marile oraşe şi adăugate diferite obiective turistice, precum Salina Turda, Castelul Bran, Cetatea Alba Iulia, Muzeul Naţional Brukenthal sau fluviul Dunărea. Cea mai recentă actualizare a imaginilor Street View în România a avut loc în 2021, când au fost preluate imagini din cele mai importante oraşe din România şi zonele adiacente acestora, precum şi şosele care le conectează. În 2018, în parteneriat cu WWF România (World Wildlife Fund), peste 1500 de kilometri de canale şi drumuri din Delta Dunării au fost fotografiate, pentru ca orice persoană cu o conexiune la internet să poată explora virtual frumuseţile ei prin imaginile Street View”, se arată în comunicatul Google România.

În prezent, serviciul StreetView este disponibil în mai mult de 220 de ţări, inclusiv în Arctica şi Antarctica. Totodată, serviciul este disponibil în Google Earth şi aplicaţia Google Maps pentru telefoanele mobile.

Google a fost fondată în anul 1998 de către Larry Page şi Sergey Brin. În prezent, compania are peste 50.000 de angajaţi la nivel global şi oferă o gamă largă de produse şi platforme populare, precum: Search, Maps, Ads, Gmail, Android, Chrome şi YouTube.

În octombrie 2015, Alphabet a devenit compania-mamă a Google.

Sursa: Pixabay

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

5 comentarii

  1. Toate carutele trase pe margine pana pleaca astia.

  2. sunteti blegi, ca niste k…oaie !

  3. In Rusia nu au de ce sa se mai duca. Rusii au spus ca nu au nevoie de Occident si ca se vor decupla de la Internet. Sa stea in Evul Mediu si sa se bucure de marele sultan care a ingropat tara.