G4Media.ro

Măsura corectă luată greșit: Interdicția de a preda un an pentru profesorii…

Măsura corectă luată greșit: Interdicția de a preda un an pentru profesorii care abandonează examenul

„Noi trebuie să așezăm o ștachetă a exigenței mai sus la profesori, dacă vrem calitate”. Așa a explicat ministrul Educației decizia luată peste noapte de a-i opri pe cei care au ieșit din examenul de titularizare să mai poată ocupa posturi, ca suplinitori sau la plata cu ora, anul acesta. Ai arătat că subiectele ți s-au părut „cam dificile” anul ăsta și ai zis să încerci la anul. Dar asta nu înseamnă că e „cam dificil” să vii în fața elevilor? Asistăm acum la o mică revoltă a celor care au abandonat titularizarea, cu scopul de a veni la catedră pe altă cale.

Este o măsură corectă, dacă nu cumva profesori care au avut note peste 9 la titularizarile trecute și care nu s-au putut angaja atunci vor fi scoși acum de la catedră, pentru că au ieșit din examen, neștiind noua regulă și gândindu-se că nota din portofoliu e mai mare decât ar fi putut obține la subiectele de acum.

Dar este drept că orice angajator își poate pune orice criteriu de angajare vrea, când vrea, atâta vreme cât nu este discriminatoriu sau ilegal.

Cu ce nu sunt de acord: cu modul 100% lipsit de transparență în care Ecaterina Andronescu ia și aplică deciziile.

Metodologia de organizare și desfășurare a examenului de titularizare era o noutate pentru ministru? Răspunsul este negativ: în mandatul său de ministru, două ordine au modificat documentul care conține toate regulile de desfășurare a examenului de titularizare:

  • unul în decembrie 2018 pentru a pune metodologia în concordanță cu decizia CCR potrivit căreia profesoarele pot rămâne la catedră până la 68 de ani,
  • al doilea în aprilie 2019 pentru a introduce o inovație juridică – “durata de viabilitate a postului” – în contractele de muncă ale profesorilor titularizați pe articol 253 declarat neconstituțional.

Ar fi putut ministrul să anunțe chiar de atunci că are zero toleranță la acces pe căi dosite la catedră? Că nu îi va mai accepta la angajare, așa cum s-a întâmplat până acum, dacă au abandonat examenul?

Sau decizia de ultimă oră a venit ca soluție la o altă problemă decât cea de calitate: problemele financiare ale întregului Guvern? Eliminarea acestor 3.000 de posibili suplinitori înseamnă micșorarea normelor în plată, din toamnă, și majorarea plăților cu ora. Mai ieftin, în final. Acum, în învățământul primar și gimnazial sunt 154.440 de profesori, din care 56.976 în urban și 58.464 în rural, potrivit Institutului Național de Statistică.

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

8 comentarii

  1. dar miile de „doctori” care iau 20% spor ?
    multi sunt pegra de partid care a vrut sa fie „la moda”

  2. comunistii hoti se protejeaza intre ei. inarruriiiiiiiii

  3. Asa e, tanti Cati ar fi trebuit sa anunte inainte de examen ce are de gind sa faca. Dar de, trebuie facute economii ca pomanageala a golit camarile.

  4. Profesor ai devenit în urma absolvirii unei facultăți și după un examen de definitivat care certifică dreptul de a profesa. Un examen de titularizare nu poate anula un examen de definitivat, este ilegală o astfel de măsură. Umorile și fanteziile unui ministru al educației nu pot călca în picioare legile, chiar dacă pare a fi „cool” și „trendy”, calități la care aspiră doamna ministru al educației.

    • Nicăieri în lume o diploma nu iti garanteaza un loc de munca. Ca angajator iti poti face ce reguli de concurs vrei. Asa e la privat, asa trebuie sa fie si la stat. Dar cu niste conditii.
      1. Regulile de concurs sa fie clare si cunoscute inaintea examenului. NU SCHIMBA REGULILE ÎN TIMPUL JOCULUI.
      2. Nu face discriminări bazate pe sex, vârstă, etnie, etc.
      De ce nu sunt de acord ca un examen de definitivat sa fie ultimul din cariera unui profesor? Pentru ca la unele meserii trebuie….TREBUIE sa inveti, sa te antrenezi, sa fi la curent cu ultimile inovatii in domeniu PERMANENT! Nu faci asta, devii automat un angajat mai slab decat unu care progresează dealungul carierei sale. Iar in invatamant, medicina, inginerie, etc. avem nevoie de cei mai buni.

    • @Sorin
      Unui profesor , in conditiile actuale, i se face contract de munca pe perioada nedeterminata doar daca are 2 lucruri: definitivatul si titilarizarea. Ulterior, intervine formarea continua care in Romania se face dupa ureche sau dupa cum decid inspectorii ori casele corpului didactic, care cel mai adesea nu tin cont de nevoile reale de formare ale cadrelor didactice ci de diversele interese din sistem…
      Invatamantul romanesc (de la gradinita pana la liceu) colcaie de titulari care s-au culcat de mult pe-o ureche, de indivizi care isi pot permite foaartee multe fiindca sunt greu, spre imposibil, de dat afara. Titularizarea asta neconditionata pana la pensionare ar trebui schimbata, in asa fel incat sa fie scosi de la catedra toti cei care din lene sau incompetenta nu tin pasul .
      Cu suplinitorii e mai usor, mai ales pt directori , pt ca au cateva metode prin care pot scapa de ei la sfrsitul anului scolar…

  5. De ce nu li s-a spus ca nu pot renunta si ca primesc nota 1 , si ca nu pot sa mai predea, cei care au renuntat la examen in sala sunt asezati pe acelasi loc cu cei cu 2 si 3 la titularizare indiferent de ce vechime au?

  6. De la revolutie incoace promovarile in Romania se fac pe pile si performanta infractionala. Profesionalismul, integritatea si respectul legii lipsesc cu desavarsire.