G4Media.ro

Măsuri preventive pentru 17 inculpați în urma perchezițiilor la Garda de Mediu…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Măsuri preventive pentru 17 inculpați în urma perchezițiilor la Garda de Mediu și Agenția pentru Protecția Mediului din Botoșani

Procurorii DNA au dispus o serie de măsuri preventive pentru 17 inculpați în urma perchezițiilor la Garda de Mediu și Agenția pentru Protecția Mediului din Botoșani, se arată într-un comunicat al instituției de joi.

Trei persoane au fost reținute pentru luare de mită, fals intelectual și abuz în serviciu, iar alte 14 persoane au fost plasate sub control judiciar.

  • ”Cu titlu de exemplu precizăm că inculpații, funcționari publici, nu ar fi aplicat sancțiunile corespunzătoare în cazul unor incendii de vegetație despre care cunoșteau că ar fi fost provocate intenționat, în aceeași manieră procedând și în cazul unor depozitări nelegale de deșeuri din construcții și demolări”, se arată în comunicatul DNA.

Comunicatul integral al DNA

În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 362/VIII/3 din  29 martie 2023, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Suceava au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea unor măsuri preventive, începând cu data de 29 martie 2023, față de un număr de 17 inculpați, după cum urmează:

a fost dispusă măsura reținerii față de:

ROTARU OVIDIU, comisar de mediu în cadrul Gărzii Naționale de Mediu, Comisariatul Județean Botoșani,

RADEȘ FLORIN, consilier în cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Botoșani, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

POPOVICI LILIANA, comisar de mediu în cadrul Gărzii Naționale de Mediu, Comisariatul Județean Botoșani,

pentru săvârșirea, în forma autoratului, a complicității și a instigării, a unor infracțiuni de:

abuz în serviciu dacă funcționarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

fals intelectual,

–  luare de mită,

folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite,

a fost dispusă măsura controlului judiciar față de 14 persoane (trei comisari de mediu în cadrul Gărzii Naționale de Mediu, Comisariatul Județean Botoșani – URECHE SILVIA LUCIA, STOICA GABRIEL, CIOBANU CRISTIAN NICOLAE și 11 persoane fizice, oameni de afaceri,), în sarcina cărora a fost reținută comiterea, în forma autoratului, a complicității și a instigării, a unor infracțiuni de:

 – abuz în serviciu dacă funcționarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

fals intelectual,

          – folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite,

          – dare de mită.

          În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada aprilie – octombrie 2022, inculpații menționați mai sus, funcționari publici în cadrul Gărzii Naționale de Mediu, Comisariatul Județean Botoșani și Agenției pentru Protecția Mediului Botoșani, și-ar fi îndeplinit în mod defectuos îndatoririle de serviciu, prin încălcarea dispozițiilor din legi primare, în contextul activităților de inspecție și control desfășurate în domeniul protecției mediului la diverși agenți economici și unități administrativ – teritoriale (comisari de mediu) ori în contextul activității de emitere/revizuire/acordare viza anuală cât și de urmărire a îndeplinirii cerințelor legislației de mediu din actele de reglementare (consilier în cadrul Agenției pentru Protecția Mediului).

Concret, aceștia ar fi omis să ateste în documentația de control întocmită, cu ocazia controalelor efectuate, toate faptele de încălcare a legislației de mediu ori ar fi atestat aspecte necorespunzătoare adevărului cu privire la neconformități/încălcări ale legislației de mediu identificate, pentru care nu ar fi aplicat sancțiunile legale.

Cu titlu de exemplu precizăm că inculpații, funcționari publici, nu ar fi aplicat sancțiunile corespunzătoare în cazul unor incendii de vegetație despre care cunoșteau că ar fi fost provocate intenționat, în aceeași manieră procedând și în cazul unor depozitări nelegale de deșeuri din construcții și demolări.

În același context, o parte dintre funcționarii cercetați în prezenta cauză ar fi permis accesul la informații ce nu sunt destinate publicității unor agenți economici pe care i-ar fi anunțat cu privire la sesizările/controalele care îi vizau ori alte controale tematice/inopinate care urmau să se desfășoare.

Pentru “serviciile” de mai sus, inculpații ar fi pretins de la persoanele favorizate sume de bani cuprinse între 300 – 2.000 lei precum și alte foloase necuvenite.

În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 30 martie 2023, inculpații Rotaru Ovidiu, Radeș Florin și Popovici Liliana urmează să fie prezentați Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...