G4Media.ro

Măsuri speciale de securitate în Parlament: lifturi exclusiv pentru parlamentari și țarc…

Măsuri speciale de securitate în Parlament: lifturi exclusiv pentru parlamentari și țarc pentru jurnaliști

Conducerea Parlamentului a luat miercuri măsuri speciale de securitate, în ziua dezbaterii moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă.

Astfel, în premieră mai multe lifturi au fost rezervate exclusiv parlamentarilor, nimeni altcineva neavând voie să le folosească. Senatorii și deputații USR au contestat măsura, anunțând că, din solidaritate cu presa, nu vor folosi nici ei lifturile rezervate special parlamentarilor.

De asemenea, holurile care fac legătura dintre Camera Deputaților și Senat au fost blocate, nemaiputându-se trece dintre-o parte în alta. Pe unul dintre holuri, un angajat ne-a spus că este interzisă trecerea, explicând că a primit această dispoziție de ”sus”. Pe altul dintre holuri, a fost montată o bandă roșie care interzice trecerea.

Pentru jurnaliștii prezenți la Parlament a fost montat un țarc pe holul principal.

Nu în ultimul rând, accesul oricăror alte persoane în afară de parlamentari, jurnaliști sau angajați ai Parlamentului este restricționat pe holul principal de unde se face accesul în sala unde va fi dezbătută moțiunea de cenzură.

Sunt măsuri de securitate fără precedent luate de conducerea Parlamentului.

Marți, s-au luat măsuri și împotriva USR. Parlamentarii acestui partid nu mai au voie să aducă în clădire invitați până la finalul acestei sesiuni. Măsura a fost luată după ce mai mulți protestatari au intrat săptămâna trecută în parlament, cu invitații de la grupul USR, și au scandat împotriva PSD și a Guvernului.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii

  1. Si „testoasele” unde sunt?!

  2. Ha, ha! Frica păzește bostanaria! Contactul cu poporul poate fi dureros.

  3. Foarte bine ati facut ! Sa nu mai intre toti satanistii si gheii agresori !

    • Te bucuri? Daca intr-o zi te vei afla de cealalta parte a baricadei ce vei mai spune? Poate crezi ca vei fi vesnic „inauntru”. Nici macar nu esti vorbitor/scriitor nativ de limba romana…