Matematiciana Ana Caraiani a primit premiul Societății Europene de Matematică, pentru rezultate majore în cercetare. Românca e singura femeie care a câștigat de 2 ori prestigiosul concurs de matematică Putnam
Matematiciana Ana Caraiani a primit premiul Societății Europene de Matematică. Medaliată de 2 ori cu aur la Olimpiada Internațională de Matematică, Ana Caraiani este singura femeie care câștigat de două ori prestigiosul concurs nord-american Putnam. A absolvit cu Summa cum Laudae Universitatea Princeton, și-a făcut doctoratul la Harvard, iar în prezent este profesor la Imperial College London.
Premiul Societății Europene de Matematică se atribuie o dată la patru ani, cu ocazia Congresului European de Matematică, pentru rezultate majore în cercetarea matematică, explică Societatea de Științe Matematice din România. Premiul se acordă către cercetători cu origini europene, cu vârsta mai mica de 35 de ani.
“Acum patru ani, premiul a fost obținut și de Ciprian Manolescu (actualmente la Universitatea Stanford), singurul olimpic din lume care a obținut trei scoruri perfecte la Olimpiada Internațională. De remarcat că un alt premiant [de anul acesta] este un fost olimpic internațional din generație cu Ana, Simion Filip (Universitatea din Chicago) din Republica Moldova“, anunță Societatea de Științe Matematice din România, pe pagina sa de Facebook.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii