G4Media.ro

Max Verstappen, pregătit pentru o penalizare pentru Marele Premiu al Braziliei, din…

Max Verstappen / Sursa foto: Independent Photo Agency / Alamy / Alamy / Profimedia

Max Verstappen, pregătit pentru o penalizare pentru Marele Premiu al Braziliei, din acest weekend

Max Verstappen a fost penalizat pe durata MP din Mexic, a încheiat cursa pe locul șase și a mai pierdut din avantajul față de Lando Norris. Veștile rele nu se opresc însă aici pentru campionul mondial en-titre, olandezul urmând să fie nevoit să schimbe motorul monopostului său RedBull pentru Grand Prixul din Brazilia.

În acest weekend va avea loc Marele Premiu al Braziliei (duminică, 3 noiembrie), iar Helmut Marko, consilierul echipei RedBull, a anunțat că Max va avea nevoie de un motor nou cu ocazia cursei de pe circuitul de la Interlagos.

Această schimbare îi va aduce olandezului o penalizare de cinci locuri pe grila de start a Marelui Premiu de la Sao Paulo.

„Totul a început să meargă prost cu problemele la motor în antrenamente. Nu am putut să ne facem treaba nici cu pneul mediu, nici cu cel dur. Dar chiar dacă totul ar fi decurs normal duminică, tot nu am fi putut egala viteza celor de la Ferrari și McLaren”, spune Marko.

„Cu cât îmbătrânește un motor, cu atât scade mai mult performanța. O penalizare de cinci locuri pe grila de start din Brazilia nu este un lucru chiar atât de rău, pentru că acolo se poate depăși relativ ușor.

În Brazilia sunt o mulțime de viraje lente, iar aceasta este una dintre slăbiciunile noastre”, a completat oficialul celor de la RedBull.

Helmut Marko nu-l vede pe Max Verstappen câștigând Marele Premiu din Brazilia, speranțele importante la o victorie fiind îndreptate către cursa din Qatar.

Înainte de Marele Premiu din Mexic, diferența dintre Verstappen și Norris era de 57 de puncte. În urma rezultatelor de duminică seara, campionul mondial en-titre mai are acum 47 de puncte avans față de britanicul celor de la McLaren.

Clasamentul piloților din Formula

1 Max Verstappen 362 puncte
2 Lando Norris 315
3 Charles Leclerc 291
4 Oscar Piastri 251
5 Carlos Sainz 240
6 Lewis Hamilton 189
7 George Russell 177
8 Sergio Perez 150
9 Fernando Alonso 62
10 Nico Hulkenberg 31 etc.

Lupta din clasamentul constructorilor este mai interesantă ca oricând: Ferrari a devansat-o pe RedBull, iar Scuderia pune deja presiune pe liderul McLaren. Orice este posibil pe acest final electrizant de sezon.

1 McLaren 566 puncte
2 Ferrari 537

3 RedBull 512
4 Mercedes 366
5 Aston Martin 86
6 Haas 46
7 RB 36
8 Williams 17
9 Alpine 14
10 Kick Sauber 0.

Marile Premii care au rămas de disputat până la finalul sezonului 2024 din Formula 1

Brazilia / 3 noiembrie (are cursă Sprint)

Las Vegas / 23 noiembrie
Qatar / 1 decembrie (are cursă Sprint)
Abu Dhabi / 8 decembrie.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează