G4Media.ro

Jandarmeria anunţă că au fost identificate alte materiale pirotehnice, depozitate în zona…

Sursa Foto: Facebook/ Arcul de Triumf

Jandarmeria anunţă că au fost identificate alte materiale pirotehnice, depozitate în zona Peluzei Nord la stadionul Arcul de Triumf, înaintea meciului Dinamo-Petrolul

Jandarmeria Capitalei a anunţat, sâmbătă, că au continuat activităţile de verificare a arenei sportive Arcul de Triumf, unde urmează a se disputa meciul Dinamo – Petrolul din etapa a VII-a a Superligii, relatează news.ro

Aceste demersuri au avut drept scop prevenirea introducerii de materiale interzise în arena sportivă, având la bază şi modul de manifestare al suporterilor celor două echipe, pe timpul meciurilor anterioare.

Astfel, în urma verificărilor efectuate, au fost identificate alte materiale pirotehnice, depozitate în zona Peluzei Nord, cu scopul de a fi folosite în timpul meciului.

În acest sens, au fost întocmite actele necesare sesizării organelor de urmărire penală, iar materialele pirotehnice în cauză au fost ridicate în vederea confiscării şi predării către organele abilitate să continue cercetările.

Jandarmeria subliniază că deţinerea sau folosirea de materiale pirotehnice interzise constituie infracţiune şi se pedepseşte în conformitate cu prevederile Legii nr. 126 din 1995 privind regimul materiilor explozive, cu modificările şi completările ulterioare.

Meciul Dinamo – Petrolul, contând pentru etapa a 7-a a Superligii, va avea loc, sâmbătă, de la ora 21.45.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Cainii la ecarisaj dati. Sau sa ii mance chinejii

  2. TInerii frumosi si liberi din galeriile de fotbal din Romania…