România a terminat la egalitate cu Israel, scor 1-1, în preliminariile Euro 2024. Tricolorii au avut o ocazie la ultima fază a jocului
Ora 23.39: Reprezentativa României a remizat, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, sor 1-1, cu selecţionata Israelului, într-un meci din grupa I de calificare la Campiontul European din 2024. Tricolorii au 9 puncte, întregistrând până acum două victorii şi trei remize, relatează News.ro.
Tricolorii au început meciul de pe Arena Naţională cu şansa ratată de Răzvan Marin, lovitură de cap în minutul 5, iar oaspeţii au replicat prin Manor Solomon, în minutul 8. Andrei Burcă a reluat şi el balonul, cu o lovitură de cap pe lângă poartă, în minutul 21, pentru ca în minutul 27 Florinel Coman să trimită lung, pentru Alibec, acesta i-a pasat lui Stanciu, care a şutat, mingea l-a lovit pe Glazer în piept, iar Alibec – care a urmărit faza – a deschis scorul. Israelienii au venit în atac şi au încercat poarta lui Moldovan prin Lavi şi Dor Peretz, dar la pauză România a intrat în avantaj, 1-0.
Oaspeţii au egalat în minutul 53, la un şut al lui Gloukh la colţul lung. Israelienii au controlat partida, în continuare. Gloukh a trimis în bară, în minutul 76, după ce a făcut ce a vrut cu apărarea tricoloră. Trei minute mai târziu Stanciu l-a lansat pe George Puşcaş, care a şutat prost, din careu, trimiţând peste poartă. În minutul 89 Horaţiu Moldovan a intervenit excelent la şutul lui Solomon, tricolorii nu au existat pe finalul de meci şi întâlnirea s-a încheiat la egalitate, 1-1.
În clasamentul grupei I conduce Elveţia – cu 11 puncte, urmată pe locul secund de România (9 puncte). Pe locul al treilea este Israel (8 puncte), urmată, în ordine, de Belarus (4 puncte), Kosovo (4 puncte) şi Andorra (2 puncte).
Ora 23.08: Israelul a egalat în minutul 53. Scorul este 1-1.
Ora 22.33: Prima repriză s-a încheiat cu România în avantaj. Scorul este 1-0 la pauză.
Ora 22.13: Denis Alibec a marcat în minutul 27. România conduce cu 1-0. Tribunele sunt în picioare.
Știrea inițială: Meciul România – Israel, contând pentru grupa I de calificare la Euro 2024, a început, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, relatează News.ro.
În Arena Naţională plină cu suporteri, soprana Felicia Filip a fost cea care a intonat imnul naţional înainte de start.
Cele două echipe evoluează în următoarele formule:
ROMÂNIA: 12. Moldovan – 3. Drăguşin, 4. Manea, 6. M. Marin, 7. Alibec, 10. Stanciu-cpt., 11. Bancu, 15. Burcă, 18. R. Marin, 20. Coman, 23. Sorescu. Selecţioner: Edward Iordănescu
Rezerve: 1. Târnovanu, 16. Aioani – 2. Raţiu, 5. Screciu, 8. Cicâldău, 9. Puşcaş, 13. Mihăilă, 14. Hagi, 17. Rus, 19. Olaru, 21. Moruţan, 22. Camora
ISRAEL: 18. O. Glazer – 2. Dasa-cpt., 4. Miguel Vitor, 13. Goldberg, 19. Revivo – 8. Dor Peretz, 6. Lavi, 15. Gloukh -17. Jehezkel, 14. Turgeman, 10. Solomon. Selecţioner: Alon Hazan
Rezerve: 1. D. Peretz, 23. Jarafi – 3. Jaber, 5. Lemkin, 7. Safuri, 9. Weissman, 11. Kinda, 12. Kanichowsky, 16. Abu Fani, 20. Baribo, 21. David, 22. Davidzada
Meciul este arbitrat de slovenul Slavko Vincic, ajutat la cele două linii de conaţionalii săi Tomaž Klančnik şi Andraž Kovačič. Rezervă este Matej Jug.
Clasamentul grupei I:
1. Elveţia | 4 | 3 | 1 | 0 | 12-3 | 10p |
2. ROMÂNIA | 4 | 2 | 2 | 0 | 6-3 | 8p |
3. Israel | 4 | 2 | 1 | 1 | 5-6 | 7p |
4. Belarus | 4 | 1 | 0 | 3 | 4-10 | 3p |
5. Kosovo | 4 | 0 | 3 | 1 | 3-4 | 3p |
6. Andorra | 4 | 0 | 1 | 3 | 3-7 | 1p |
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii