G4Media.ro

Meciul România – Kosovo: Rrahmani a explicat de ce el şi colegii…

Sursa foto: Facebook/Echipa națională de fotbal a României

Meciul România – Kosovo: Rrahmani a explicat de ce el şi colegii săi s-au retras / “Este de ajuns, este pentru a doua oară când se întâmplă asta în România”

Kosovarul Amir Rrahmani a declarat, după ce el şi colegii săi au abandonat meciul din Liga Naţiunilor cu România, că echipa s-a retras de pe teren deoarece “tot stadionul” a scandat “Serbia”, transmite News.ro.

”Au început să strige ‘Serbia‘, iar după un minut a început a doua oară să strige tot stadionul ‘Serbia‘. Apoi au început şi a treia oară şi arbitrul nu a vrut să asculte. Este de ajuns, este pentru a doua oară când se întâmplă asta în România şi trebuie să se termine. Stop”, a spus Amir Rrahmani, potrivit Digi Sport.

Meciul dintre România și Kosovo a fost considerat, într-un final, abandonat de către kosovari, după mai bine de o oră în care aceștia au fost așteptați să revină pe teren de către fotbaliștii români și nu numai, după ce părăsiseră fără acordul arbitrului. UEFA urmează să ia o decizie în viitorul apropiat – cel mai probabil o victorie cu 3-0 la masa verde pentru România.

Mircea Lucescu, antrenorul echipei naţionale a României, recunoaşte că tricolorii nu au jucat la valoarea lor şi spune că decizia kosovarilor a fost penibilă, transmite News.ro.

„Penibili au fost prin comportamentul lor. Jocul trebuie să se termine pe teren. Noi suntem sportivi, iar pe ceilalţi nimeni nu-i poate obliga să se comporte într-un anume fel. Şi au fost şi nişte provocări evidente. Este inadmisibil un asemenea comportament. E o ruşine faţă de toată lumea. Se vede de la o poştă că au încercat să facă asta, pentru că în joc era o calificare importantă.

Au jucat foarte bine, puteau să câştige. Am avut însă un portar senzaţional şi am mai avut o bară, însă mult prea puţin faţă de pretenţiile noastre. Calificarea este importantă acum şi să recuperăm jucătorii pentru următorul meci. Stanciu are o plagă destul de serioasă, o tăietură care a ajuns până la os, şi nu mai putea să joace. Probabil nu va juca nici cu Cipru”, a declarat Mircea Lucescu.

Răzvan Marin, mijlocaşul echipei naţionale a României, crede că modul în care jucătorii kosovari au ales să încheie meciul denotă lipsă de respect faţă de fotbal.

„Nici nu vreau să mă gândesc la ceea ce au făcut, dar este o lipsă de respect faţă de fotbal. Şi noi, la ei acasă, am fost fluieraţi la imn, am fost înjuraţi, am fost făcuţi ţigani, dar nu am ieşit de pe teren pentru că nu stăm să ascultăm ce spun tribunele.

Nu ştiu dacă a fost un gest premeditat, dar probabil aşteptau să apara ceva de genul ăsta, un motiv. Despre noi, nu cred că am făcut un joc extraordinar. Am încercat să menţinăm rezultatul, pentru noi era bun şi rezultatul de egalitate. Probabil vom câştiga cu 3-0 la masa verde şi vom vedea ce se va întâmpla”, a declarat Răzvan Marin.

În același sens, Andrei Burcă a declarat, după ce meciul tricolorilor cu Kosovo a fost abandonat, că jucătorii kosovari au încercat să apeleze la toate tertipurile, ştiind că nu mai aveau şanse să câştige.

„Ne-am fi dorit să terminăm meciul pe teren, dar s-a văzut că ei nu mai aveau şanse să câştige şi au încercat să apeleze la toate tertipurile. Au vrut să câştige cu 3-0 ca să mai aibă şanse. A fost o partidă dificilă. Acum nu ştiu decizia UEFA, pentru că mi se pare că am stat foarte mult.

Ştiam că este un protocol, la 15 minute după ce ieşi de pe teren… noi am stat aici, am îngheţat cu toţii. Acum trebuie să ne revenim şi să nu fim răciţi. Asta cred că contează mai mult. Da, s-a văzut frustrare la Rrahmani. Aşa a fost şi în tur, de la el plecau toate. Căpitan de echipă şi să te comporţi în halul acesta.

Dar ăsta este caracterul lui, pentru că alţi jucători, gen Muriqi… am vorbit mereu şi este un băiat foarte ok, foarte fair-play. Dar de la el a început tot scandalul, de la căpitanul lor. Dar asta cred că a fost, că nu mai aveau nicio şansă să câştige şi au vrut să găsească ceva” a spus Andrei Burcă pentru AntenaSport.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

9 comentarii

  1. Si ce dorește oare acest fotbalist talentat, valoros, dar ultrasensibil, sa decidă UEFA reluarea partidei cu ultimele două minute de joc, eventual intr=o locație neutră ?

  2. Am fost pe stadion . Doar o mică parte a peluzei Sud a scandat Serbia , de 2 ori în total.”Uniți sub tricolor” , nu ai ce sa ceri dar e alta discuție. Baiețașii ăștia ultrasensibili exagerează puternic.

  3. Jucătorii noștri nu au semănat a fotbaliști. Penibil a fost jocul lor!

  4. Imposibil de stabilit castigatorul Olimpiadei penibilului de ieri: jucatorii lor, jucatorii nostri sau publicul ? Maxim penibili toti ……….

  5. Spectatorii care au strigat „Serbia” nu au procedat corect. Există o dușmănie între kosovari și sârbi. Nu trebuie să mai amintesc istoria ultimilor 26 de ani. Libertatea înseamnă să faci ce dorești fără să îi deranjezi cu ceva pe ceilalți. Dar reacția kosovarilor a fost total exagerată.

    • Să ai pretenții de la tribune e ca și cum ai aștepta de la ciolacu sau simion să primească premiul Nobel pentru literatură.
      Iar kosovarii, băieți gingășie, ce să zic, erau de acord cu alte cele strigate…

  6. Dincolo de ce fac niste bizoni in tribuna, „Serbia” si atat e doar un nume de tara.

    • Ok, dar nu în acest context, știindu-se sensibilitățile politice din zonă.
      Inconștienți acești suporteri.