Ana Bărbosu pierde bronzul la sol după ce americanca de pe locul 5 a făcut contestație și a urcat pe 3. România încheie concursul pe locurile 4 și 5 / Ana Bărbosu în lacrimi: „Cam multe se întâmplă”
Gimnastele Ana Bărbosu și Sabrina Voinea au ocupat locurile 4 și 5 în finala de la sol, luni, ambele cu nota 13.700. Brazilianca Rebeca Andrade este campioana olimpică la această probă din cadrul Jocurilor Olimpice Paris 2024, cu nota 14.166.
Ana Bărbosu a avut medalia de bronz până în ultimele momente, atunci când ultima participantă, americanca Jordan Chiles, inițial notată cu 13.666, a făcut contestație și a mai primit 100 puncte, ceea ce a făcut ca Ana să fie depășită cu 66 puncte. Astfel, Jordan Chiles a câștigat bronzul la limită cu 13.766, iar Simone Biles argintul cu 14.133.
„Mi-este ruşine pentru că am mai şi urcat acolo sus. Îmi pare rău, pentru că aş fi putut duce din nou România pe podium la gimnastică. A fost… Staţi să-mi aleg cuvintele. A fost o finală la care nu mă aşteptam. În primul rând am plâns două zile încontinuu până acum pentru că am ajuns în finală şi m-am gândit că mai bine plâng înainte de finală… şi când am văzut că am făcut cel mai bun exerciţiu de la această competiţie, am fost foarte mândră de mine. Şi sunt în continuare”, a declarat Ana Bărbosu în lacrimi pentru Agerpres.
„Când am văzut că sunt pe trei m-am gândit că duc din nou România pe podium la Olimpiadă la gimnastică. Şi apoi a fost decizia arbitrilor să schimbe chestia asta. Cam multe se întâmplă”.
„Sunt dezamăgită de această decizie şi ştiu în inima mea că am făcut tot ce am putut. Ştiu că primul rezultat a fost… Nu vreau să trec peste calculele arbitrelor, dar ce este în inima mea este în inima mea şi vă daţi seama că mi-aş fi dorit mai mult să fie România pe locul trei decât tot America”.
De asemenea, Sabrina Maneca-Voinea a primit nota 13.700, dar dificultatea execuției a plasat-o sub Ana Bărbosu, într-o finală în care româncele nu au avut norocul de partea lor.
Tot luni, Sabrina Maneca-Voinea a participat și în finala de la bârnă, unde a terminat pe locul opt, după ce a căzut de două ori după aparat.
Finala de la sol a încheiat concursul de gimnastică artistică feminină, iar medaliile sunt distribuite astfel: SUA – proba pe echipe, Simone Biles (SUA) – sărituri și individual compus, Kaylia Nemour (Algeria) – paralele, Alice D’Amato (Italia) – bârnă, iar Rebeca Andrade (Brazilia) – sol.
Echipa feminină de gimnastică a României a revenit după 12 ani la Jocurile Olimpice cu prilejul acestei ediţii. Gimnastele noastre s-au clasat pe locul 7 în finala pe echipe, Ana Maria Bărbosu pe 17, iar Amalia Ghigoarţă pe 22 la individual compus, Sabrina Maneca-Voinea pe 8 la bârnă şi pe 5 la sol, iar Ana Bărbosu pe 4 la sol, potrivit Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu