G4Media.ro

Medic ATI: Acum 7-8 zile am predat garda cu pacienţi pe care…

Sursa foto: Facebook / Amin Zahra

Medic ATI: Acum 7-8 zile am predat garda cu pacienţi pe care îi putem număra pe degetele de la o mână, acum am preluat-o plină!  / Medicul Amin Zahra lansează un atac dur celor care nu respectă restricțiile

Medicul ATI Amin Zahra, de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, afirmă, într-o postare pe Facebook, că în urmă cu o săptămână a predat garda având puţini pacienţi, iar acum secţia este plină, în contextul creşterii numărului cazurilor de COVID-19, informează News.ro.

El relatează că printre cei internaţi a fost şi un cuplu, soţia fiind internată pe secţia ATI la 5 minute după decesul soţului. Un alt caz, este cel a unui fiu aflat în terapie intensivă, iar tatăl său la morgă. Medicul are şi un mesaj dur pentru cei care nu au respectat restricţiile pentru combaterea pandemiei şi pentru cei care nu au încredere în recomandările medicilor: ”Unii daţi dovadă de multă ignoranţă şi vă gândiţi doar la cum să vă contraziceţi cu medicii şi să le arătaţi că vă pricepeţi la toate!!

”Acum 7-8 zile am predat garda, cu pacienţi pe care îi putem număra pe degetele de la o mână, iar ieri, am preluat-o plină! Printre pacienţii internaţi a fost şi un cuplu, pe soţie am internat-o pe secţia ATI la 5 minute după decesul soţului! Iar un alt caz, este cel a unui fiu aflat în terapie, iar tatăl lui la morgă! Din păcate, nu sunt titluri de filme horror este doar realitatea pe care noi o trăim şi voi o ignoraţi în fiecare zi!”, scrie medicul, adăugând: ”Cumva, era de aşteptat ca numărul cazurilor să explodeze după relaxarea pe care aţi avut-o de sărbători!”

El îi critică pe cei care, în perioada sărbătorilor, nu au respectat restricţiile destinate prevenirii răspândirii COVID-19.

”Şi dacă tot a fost “super mega” distracţie pe 2 m de pârtie bot în bot, să umplem spitalele acum, că prea multe locuri libere sunt…Doar zic! Sper să nu aveţi nevoie de un “aer” mai special! … Sau aveţi acest curaj, pentru că sunteţi “vaccinaţi” cu 3 doze şi acum aţi devenit imuni?! Unii daţi dovadă de multă ignoranţă şi vă gândiţi doar la cum să vă contraziceţi cu medicii şi să le arătaţi că vă pricepeţi la toate!!”, conchide Amin Zahra.

Sursa foto: Facebook / Amin Zahra

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

68 comentarii

  1. … “vaccinaţi” cu 3 doze şi acum aţi devenit imuni?!
    Este o ironie sau…?

    • @Scufita rosie la fund da, imuni la a va numara cati crapati zilnic;)..
      la mai mult si la mai mare :*

    • Trebuie sa fii foarte putin la minte sa te bucuri ca mor semeni de-ai tai.

    • nu-ti bate tu capu, postacule de cum trebuie sa fiu eu 😉
      din fericire tot muriti si asta e un lucru bun pentru tara.
      sunteti prea multi care faceti umbra degeaba.

    • Bine gigiiii… tu după trei doze esti nemuritor f m m :)). De-oi muri sa-mi porti căciula baaa, de-oi trai să-mi bel esti p la …

    • Nu era numai pentru tine, Gigi.
      Sunt multi dezaxați pe aici care jubilează când mor oamenii.

    • da, si eu sunt unu dintre dezaxatii care se bucura cand mama natura omoara prosti cu 4 clase dar care se cred desptepti cu 5 doctorate, dintre care 4 in microbiologie si 3 in virusologie si boli infectioase.

    • Exact – vad ca pana la urma ai înțeles totuși. Vezi, nu este chair asa de greu.

    • DL DOCTOR NU VREȚI SĂ AVEȚI SECȚIA GOALĂ ŞI SĂ STAȚI ACASĂ SĂ LUAȚI SALAR.
      -CÎND ESTE DE LUCRU MULT VĂ PLÎNGEȚI
      -FIECARE ZI ESTE DIFERITĂ AZI SÎNT MULȚI INTERNAȚI MAINE MAI PUȚINI ASTA ESTE
      -DACĂ VĂ PLÎNGEȚI MERGEȚI ACASĂ ,CERTAȚI GUVERNUL DACĂ SÎNT PUŤINI MEDICI ŞI PUȚINE SECŤII ATI
      -ACUM SÎNT MULȚI DAR CÎND SÎNT PUȚINI VĂ PLACE
      -DECE AȚI VRUT SĂ VĂ FACEȚI MEDIC DACĂ VI SE PARE GREU
      -SAU VREȚI SĂ MERGEȚI LA JOB , LUCRU PUȚIN , LEAFA CÎT MAI MARE ŞI DACĂ SE POATE CHIAR SĂ STAȚI.

  2. Vorba marelui intelep grec Băsescu Traian – Iarna nu-i ca vara.

    • Avea Doru Octavian Dumitru o solutie: „supozitoare cu trotil”.

  3. Draga comentaci, eu impreuna cu ceilalti amici ( Calache, Motz, Scufita rosie, Coiby) ne-am imunizat in grup, mai exact prin metoda trenuletul. Zeama de cuc face minuni!

  4. Toti ciumpalacii apar in media!!! Mari specialisti!!🤑🤮🤢

  5. 99% dintre rezidenții sau mai rar medicii de origine arabă sunt leneși, slab pregătiți prof.es.sional, au un singur scop, să prindă câteva noțiuni cât să fie capabili să escrocheze pacienți naivi. Fac totul la repezeală.
    Cum medicii de origine română dispuși să facă propagandă sunt greu de găsit, a făcut Arafat rost de unul de-al lui.

    • Omul poate ca este bine intenționat, dar atât poate la nivel intelectual.

    • mario e un postac rus plin de ură.

    • @mario 3, si totusi, in ciuda c@catului pe care il mancati pentru 1 leu/post, realitatea nu da 2 bani pe latratul vostru, dovada ca 90% din cei morti sunt dintre sosoci si probabil jumate din cei „vaccinati” au facut asta la chiuveta..
      deci in realitate, pe zi ce trece media IQ.ului creste simtitor, direct proportional cu nr de sosoci „dati disparuti”

    • Nemtudom,minti mai rau ca mine,postacel. Vezi ce e aia imunitate naturala dobandita si cate zeci de ani tine!

    • Ungurică,
      Ce aș putea face cu 1 leu, când câștig peste 5000 de euro pe lună ?
      Eu postez doar ceea ce cred, spre deosebire de propagandiști ca tine. Treci pe la casierie, „mi-ai zis-o” !

    • @Draggy, da ma, va vad.. la numar de paturi eliberate in ATI 😛 ..
      hai, la mai multi, si continuati sa va recitati ineptiile. nu-i de parca „mama natura” da 2 bani pe ele;).

    • Altul facut pentru alocatie ca multi altii de pe-aici. Cred si eu ca va pros-titu-ati mental pt 2 lei amarati. Neam de agarici si intinzatori de mana.

    • Am uitat sa specific ca aia 5000 de euro ii fac la colectat deseuri pe la periferia Berlin-ului.

  6. Sunt foarte puțini medici de ori.g.ine arabă în România, în rest sunt escr.oc.i, impos.to.ri.
    Ăsta, dacă e dispus să ia bani pentru propagandă, e din categoria es.cr.oci. Un medic ad. evărat are demnitate.

    • mario e un incult de la ţară, invidios pe succesul celor mai deştepţi decât el.

    • Are dreptate Mario,asa este. Cine nu crede sa-l priveasca pe Arahatu,”marele”medic,n-as avea curaj sa-l las nici macar sa-mi faca o injectie. De fapt chiar nu-l las,mai ales cu forta;)

    • N-am citit inițial tot ce a scris, acum am văzut :
      „Sau aveţi acest curaj, pentru că sunteţi “vaccinaţi” cu 3 doze şi acum aţi devenit imuni?! ”
      Deci zice că cei vaccinați cu 3 doze nu sunt imuni. M-am grăbit, poate e ok băiatul, re.tra.g ce am scris mai sus.

    • Gura păcătosului (doctor) adevăr grăiește.

  7. Altul care se plange.

  8. Din date oficiale
    31 DECEMBRIE 2021: 399 paicienti la ATI
    8 IANUARIE 2022: 406 pacienti la ATI
    SIgur ca astia 7 pacienti in plus la ATI in toata tara au dus la colapsul sistemului de sanatate!!!!!!!
    https://stirioficiale.ro/informatii/buletin-de-presa-31-decembrie-2021-ora-13-00
    https://stirioficiale.ro/informatii/buletin-de-presa-8-ianuarie-2022-ora-13-00

    • Datele astea sunt pt cei care vor sa gândească și mai au cu ce. Nu pt toată lumea…..

    • Excelentă observație !

    • Toți 7 s-au dus cu autocarul la Timișoara și l-au cerut pe Amin Zahra !

    • Daca ati intelege ceea ce cititi (dar nu e cazul la analfabeti ca voi) ati vedea ca e vorba de”garda” (deci camera de garda), nu sectia ATI! Dar la cata muntele de cultura generala zace sub voi, e cam acelasi lucru!

  9. Imediat vin cu propaganda pro vaccinare sa va spun ca nu e asa,50 de bani mesajul,1 leu sambata si duminica! Sunt un postac platit!

  10. Vin cazurile de covid de după sărbători. Dacă nu v-aţi vaccinat, s-ar putea să nu prindeţi loc la ATI.

    • De doi ani aceeasi placa,de doi ani amenintari cu ati-ul. De doi ani,doi,2! Doi ani!

    • De ce? Vaccinatii au prioritate pe ATI, sau c.um?

    • Ce haios ești Vladimire . Eu nu sunt vaccinata și de doi ani tot aștept covrigul să apară și la mine. Dar ghici ce ? Încă mai aștept . Doi ani!!!!Dar da, cine vrea sa se vaccineze, sa se vaccineze . Cine nu , atunci w alegerea fiecăruia . Și nu uitați : un stil de viață sănătos și respectarea regulilor sanitare impuse, te protejează împotriva tuturor bolilor , inclusiv de acest COVID

    • Clona nu e vaccinata dar e un tembel

    • @Melanica userica si Melanica aiurica ale lui Vladimir
      „Cainele moare de drum lung si pr.ostul de grija altuia.”

  11. Așa, dom’le, că tot restul presei experimentale rostogolise „atacul” dotorului Zahra, înecat de indignare că iar are de muncă, numai G4Media tăcea.

  12. Cineva sper ca face o lista cu asta,cu chereches samd pentru ca o sa vina vremea când o sa se dea și explicații pentru cele spuse

    • Nu va da nimeni explicații niciodată chiar si dupa încheierea pandemiei.
      In cel mai rau caz se vor face de ras pe plan profesional pentru prostiile debitate.
      Toate cele spuse / scris rămân.

    • Măcar pentru noi,ăștia anti din oficiu, sa ne știm binefăcătorii

  13. Impuneți și voi salarii și pensii speciale, și promiteți ca renunțați la șpagă si corupție precum justiția, politia primarii, militarii, parlamentarii, etc.

  14. Amin. Aleluia!

  15. Ii fac plângere penala pt dezinformare lui Amin asta. Nu mai tolerați jigodiile astea mitomane. E penal sa minți în așa hal.

  16. cand ai plecat erau 4 sau 5pacienti in sectie -ii poti numara pe degetele de la o mana -.
    daca sectia ati are 6 paturi atunci normal ca sectia e plina cu 6 bolnavi .deci un pacient intr-o saptamana nu e crestere .
    intrebare – doctore cate paturi ai in sectie ????

  17. Bai Amin, pt ai avut tupeu sa-ti permiți ce ți-ai permis, te plesnesc cu o plângere penală, jigodie mitomana.

  18. 😀😀😀

  19. I-a intrebat medicul pe pacienti daca s-au imbolnavit ca nu au respectat ei restrictiile, sau pentru ca nu au respectat altii, sau si una si alta? Sau nu conteaza?

    • Nu contează si oricum multi nu știu de unde/ cum au luat virusul.

    • Cam multa nestiinta. Poate este si asta o cauza, mai stii? 🤔

    • Când vorbim de transmitere comunitara nu mai este fezabil sa trasezi infecțiile. Este prea târziu.
      A, ca DSP-urile oricum nu sunt in stare de nimic oricum este alta poveste.

  20. De unde tot apar medicii ăștia cu numele astea ?

  21. asta baga texte siropoase.
    pe langa statutul de ‘trompeta’, mai incearca sa agate cateva domnisoare de pe facebook, care ‘raman profund impresionate’ de povestile pe care le scrie si de ‘sensibilitatea’ cu care percepe realitatea.

  22. Cat va plătește domnul doctor Zahra sa ii faceți reclama? 500 de euro la fiecare postare?
    Mișto ca pana și dansul spulbera mitul imunizării prin 3 doze. Deci scăpa cine poate.

  23. Și ce vrea trompeta asta mai exact? Fă-ți treaba pentru care ești plătit sau marș înapoi în tara ta.

  24. Da’ Jurma expertul de renume international ce parere are?

    • Cred ca zice ca este sfârșitul lumii. Apocalipsa celor nevaccinați. Sau ceva echivalent.

  25. Ce fățău are asta … zici ca-i ferentarist. La ce boala faci faci reclama vere cu fața aia? Zici ca te-a desenat cineva cu stânga și mai era și ruptă. Și în jos ai trup dezordonat ca a lu Bulai care era prea bun sa facă pe statuia și s-a făcut deputat. 40 kg cand esti îmbrăcat de iarna. Am ajuns la noi în tara sa ne dea lecții arabi rahitici la pubertate.

  26. Alt musulman j.e.g.o.s care își dă cu părerea ?
    M.ar.ș la voi acasă în Orient !

    • E na, numai tu ai voie? Ce vorbesti? Fa tu pasi de pe net si scrie-ti parerile intr-un jurnal pro.pagandistule.

  27. In codul deontologic al medicului roman, se cere tratarea fara prejudecati a tuturor pacientilor. Este lipsa de profesionalism, pierdere de timp si practic rautate sa te preocupe moralismul de doi lei.