G4Media.ro

Medic de familie din Alba Iulia: ”De acum, totul depinde doar de…

Medic de familie din Alba Iulia: ”De acum, totul depinde doar de noi, nu mai putem aștepta nimic de la stat, că s-au depășit cazurile când se mai putea face ceva. Noi, medicii de familie, dar și DSP-ul, vom claca în curând”

Mădălina Vesa, medic de familie din Alba Iulia, a postat pe contul ei de Facebook o serie de recomandări pentru pacienții bolnavi de COVID și a tras totodată câteva semnale de alarmă în privința epidemiei de coronavirus și a modului în care a fost și este gestionată de autorități.

Medicul de familie spune că ”guvernul nu a fructificat starea de urgență” prin modificări legislative care să asigure un circuit mai puțin birocratic pentru pacienți și afirmă că în prezent medicii triază cazurile pentru a nu supraaglomera spitalele.

Triajul funcționează și în cazul testării: ”Nu mai trimitem la teste decât simptomaticii”.

”De acum, totul depinde doar de noi, nu mai putem aștepta nimic de la stat, că s-au depășit cazurile când se mai putea face ceva (…) Noi, medicii de familie, dar și DSP-ul vom claca curând. Pentru că hârtiile ne vor îngropa” – Mădălina Vesa, medic de familie, Alba Iulia.

Aceasta le cere pacienților să țină legătura cu medicii de familie și să anunțe din timp dacă au simptome pentru a nu risca agravarea lor.

Postarea acesteia:

”Dragi pacienți! Vă rog să respectați și să luați toate măsurile de protecție. În fiecare zi am pacienți simptomatici. Vă rog să ne dați mesaj în cazul în care aveți simptome, indiferent care ar fi acestea.

Nu stați acasă de frica spitalului, că putem regreta mai târziu. Nu vă trimitem la internare dacă simptomele nu sunt serioase.

Știm să gestionăm cazurile ușoare și medii la domiciliu și în funcție de patologia pacientului nostru și evoluția zilnică, vom putea să vă dăm cel mai bun sfat referitor la momentul internării.

În acest moment sunt pline spitalele, așa că vom face triajul cât se poate de serios. Pun accent pe acest lucru pt că astăzi am aflat că o cunoștință de-a mea a murit (acum 2 săpt) de covid pt că a refuzat să meargă la spital și când s-a dus era deja muribundă (într-o insuficiență respiratorie extrem de mare încât trebuia intubată, cred că a decedat în ziua când a fost dusă la spital).

Nu mai trimitem la testare decât simptomaticii. Pt. cazurile ușoare, medii, sincer nici nu aș mai avea nevoie de testare (semnele sunt foarte sugestive), dar din cauza faptului că am nevoie de deciziile de izolare de la DSP pt eliberarea concediilor medicale (de fapt nu doar pt concediu medical se dă aceasta izolare), am nevoie de această testare.

În Occident, orice medic de familie poate să elibereze concediul medical fără nici un act adițional. Ei nici măcar nu au formulare speciale așa cum avem noi. Este suficent o foaie A4 în care medicul specifică durata concediului – durata unde nu exista limită de zile așa cum avem noi.

Din cauza legislației extrem de proaste, medicul de familie din România este constrâns. Sperăm ca cei din MS/CNAS să facă modificarile necesare în legislație (din martie până în august au avut suficient timp) astfel încât să pregătească acest val de îmbolnăviri și să putem prelua noi , medicii de familie, fără probleme, cazurile ușoare și medii. Din păcate nu s-a întâmplat acest lucru.

În consecință, noi, medicii de familie, dar și DSP-ul vom claca curând. Pentru că hârtiile ne vor îngropa.

Alba a ajuns la peste 3 îmbolnăviri la mia de locuitori, fiind pe locul 1 pe țară. Curând vom ajunge la 1 la mie… Pt că nu se va mai putea testa (nici nu mai conteaza motivul).

Și vom fi în situația când știu că pacientul x are covid, dar nu îi pot elibera concediul medical necesar pt că nu am o hârtie, care hârtie se eliberează doar în urma testării. Suntem într-un cerc vicios.

Dacă în martie felicitam guvernul și DSP-ul pt deciziile cât se poate de bune luate la acea vreme… sperăm ca și MS și CNAS să continuie cu modificări legislative astfel încât să ne facem meseria la adevărata ei valoare și să ne ajutăm pacienții (pt că era evident că nu putem trăi prea mult în stare de urgență – dar, din pacate, acea perioadă de urgență nu a fost fructificată deloc, nu au făcut modificările cerute de noi, medicii de familie, ca să existe un circuit mai facil pt pacient).

N-am nici cea mai vagă idee ce se va întâmpla. Dar insist asupra mesajelor către noi. Vă vom răspunde în funcție de gravitatea cazului. Vorbim la telefon tot timpul, scriem tot timpul, la cabinete consultăm.

Per total, suntem pe baricade 12 ore/zi sau și mai mult, inclusiv sâmbăta și duminica. Doar să ne înțelegeți că trebuie să prioritizăm cazurile, că nu vă vom putea răspunde în timpul dorit de d-voastră.

Dacă vă răspundem sec, enumerăm ce trebuie făcut fără prea multă vorbărie, să nu considerați că nu avem chef… ci pur și simplu nu mai avem voce sau nu mai avem timp de scris. Folosec pluralul pt că știu că scriu și în numele unor colegi de-ai mei, medici de familie.

De acum, totul depinde doar de noi, nu mai putem aștepta nimic de la stat, că s-au depășit cazurile când se mai putea face ceva.

PS: măcar în al 12-lea ceas, dorim din partea autoritaților respect. O vorbă bună. Că mai mult, se pare că nu merităm. Sper să nu ajungem să fim “vinovații de serviciu” (avem o istorie în spate… de aceea și scriu aceste rânduri, pt a le reciti peste o lună sau peste un an). Această frază doar cunoscătorii o înțeleg.”

Foto: Facebook Madalina Vesa

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

15 comentarii

  1. DSP a clacat de la începutul epidemiei!

  2. Astia distrug si institutia Medicului de famile!

  3. Licheaua PSD își spală fața cu detergenți atent selectați.

  4. voi medicii de familie oricum nu contati, ca nici pana acum nu ati contati, ca in afara de scris retete si trimis la analize ce faceti voi??? nimic…zero .. munca de preventie zero…oricum sunteti platiti degeaba…nici macar nu primiti pacientii sa ii vedeti fata in fata de cand cu pandemia…

    • Corect!!!In plus, o freaca la rece pe bani foarte multi…Poata sa spuna cineva cand a facut medicul de familie munca de teren???interventii sambata, duminica, sarbatori????E profesie si atat!

    • Yep, deja suntem la nivelul tehnologic la care medicul de familie poate fi înlocuit cu un AI. E banal deja să decizi la ce specialist să trimiți pacientul sau dacă e nevoie de salvare. Doar reglementările îi mai țin pe ăștia în viața profesională.

  5. Birocratia in orice domeniu ucide performanta la noi in tara. Daca medicii din spitale nu ar folosi rezidentii ca secretare nu ar mai practica meseria de medic,doar ar completa sute de formulare. Se pierde cate o ora cu fiecare externare,cu fiecare internare. Partea proasta e ca rezidentii invata sa completeze hartii si nu medicina.

  6. Voi medicii ați clacat dar nu de acum. Voi nu erați buni nici când nu era pandemie! Doar șpãgari iar de fiecare dată când cineva se duce să își facă analize , i se spune că nu sunt fonduri dar banii sunt retrași lună de lună, pentru asigurarea medicală. Așa că vă voi ăștia din linia întâi, faceți prea multe valuri deși nu e cazul .

  7. si ce a facut statul până acum?! doar a iesit sa ne spună cum sa ne spălăm pe mâini și cum sa purtam mască. un lucru trebuia facut de stat: TESTAREA IN MASA. obligativitatea testării celor care revin la munca din concedii ( medici, polițiști, adm.publica) o mai bună comunicare între instituții. au închis școlile dupa ce au urcat sacii in căruță ( alegerile locale) acum pregătesc terenul pt parlamentare , apoi ne închid de sărbători.

  8. Ați clacat de mult, medici și sistem medical din România. Altfel cum se explică faptul că România are în ultimele 3 luni (cel puțin) cei mai mulți morți de Covid la numărul de cazuri ? Nu știu ce e mai mult: indiferență față de pacienți sau incompetență…

  9. 1 Daca v-ar plati per act ativedea ce e munca . Noroc cu asistentele care fac toate hartiile
    2 De ce nu faceti garzi de week-end ca in alte tari ?
    Cel mai usor e sa nu va deranjeze nimeni

    Incercati sa aflati ce fac colegii vostri in alte tari ! Ex in Franta ca sa vedeti cum se munceste

  10. Asa este. Nu fac nimic toată ziua. Îți faci programare la 9 dimineața și ei te primesc la 2.Nu se gândesc ca sunt oameni în vârstă care abia se mai mișcă. Nu știu ce sunt alea, rețete online trebuie sa te duci sa stai la ușa. Mama mea a murit de 2 ani și aștept medicul de familie și acum sa vina sa o vadă și sa ii dea rețetă. În schimb când te duci cu un cadou sau un pliculeț mic se, schimba socoteala. Se poate și concediu medical, și rețetă pe 3 luni și alte lucruri care ar trebui sa fie normale.
    Asa ca ciocu mic și puneți mana și munciți ca nu sunteți numai voi în tara asta. Este în trend acum sa ne vaitam și noi ca nu știm pe cine salvam. Nu salvați nici înainte decât pe cine dădea plicul mai gros. Și noi muncim și nu ne mai vaitam atât și stam și cu masca toată ziua și nu avem salarii de bababi.

  11. Are dreptate. Guvernul nu a facut nimic. Si daca spui asta, spui un adevar, nu esti nici postac, nici pesedist, nici nu trebuie sa taci.

    Guvernul ne-a dus incet, dar sigur inapoi in martie 2020, fara nicio protectie, exact in iadul in care oamenii vor muri, deoarece nu mai sunt locuri in spitale. Nici nu vorbesc de lock down, deoarece au ajuns la fundul sacului.

    Ce tot atacati femeia ca spune adevarul? Ticalosilor.